miercuri

24 aprilie, 2024

5 septembrie, 2022

Bruxelles ar avea în vizor introducerea unei legislații care să-i confere executivului european competențe de a impune companiilor realizarea de stocuri sau denunțarea unor contracte de livrare pentru susținerea lanțurilor de aprovizionare în situații de criză, precum a fost cea generată de pandemia de COVID-19, potrivit Financial Times.

Proiectul văzut de jurnaliștii străini ar oferi Comisiei Europene o marjă de manevră considerabilă pentru a declara situația de urgență, care ar declanșa o serie de măsuri intervenționiste menite să prevină penuria de produse în industriile critice.

Întreprinderile consultate sunt nemulțumite de planul Comisiei, menit să protejeze piața unică de șocurile de pe zona ofertei.


„Am fi foarte îngrijorați dacă această propunere ar fi adoptată într-o formă atât de intervenționistă”, a declarat Martynas Barysas, director pentru piața internă la BusinessEurope, organizație patronală europeană.

(Citiți și: Avem în față ”Furtuna Perfectă”: Au apărut CRONICILE 85 – titlurile și autorii”)

„Ar putea obliga statele membre să ignore legea contractelor, să oblige companiile să dezvăluie informații sensibile din punct de vedere comercial și să-și împartă stocurile sau chiar să li se impună un anumit nivel al producției în orice tip de criză decisă de Comisie”, a spus Barysas.

Cea mai importantă preocupare pentru întreprinderi este sistemul de „comenzi cu prioritate” propus, în baza căruia Bruxelles-ul ar putea dicta ce produc companiile și cui își vând produsele, chiar dacă acest lucru ar duce la încălcarea contractelor existente.

Barysas a precizat că firmele europene ar fi de acord cu o propunere pentru introducerea unui mecanism care ar preveni repetarea turbulențelor de aprovizionare din pandemie, când unele state membre au închis granițele și au restricționat exporturile. În opinia companiilor însă planul actual este prea intruziv și ar trebui modificat astfel încât să ofere afacerilor mai multă flexibilitate.

”E o caracatiță a economiei planificate”


Planul conceput de Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, se confruntă și cu opoziție internă.

„Instrumentul a fost menit să aibă o sferă precisă de aplicare, astfel încât să abordeze riscul de fragmentare a pieței unice în cazul unei crize la scară largă. Acum devine o caracatiță a economiei planificate, imaginându-și că își poate întinde tentaculele pe lanțurile globale de aprovizionare și le poate controla”, a comentat un oficial european care nu a dorit să fie citat cu numele.

Versiunea finală a propunerilor ar trebui să fie adoptată de comisarii UE pe 13 septembrie. Planul ar urma să fie un element central al discursului de a doua zi a președintelui Comisiei Ursula von der Leyen privind starea Uniunii.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: