duminică

28 aprilie, 2024

2 martie, 2023

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un memorandum pentru mandatarea reprezentanților statului în consiliile de administrație ale companiilor de stat, pentru a analiza și a hotărî repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării situațiilor financiare ale anului respectiv.

”Precizăm că neaprobarea acestui Memorandum va conduce la nerealizarea programului veniturilor bugetului de stat pe anul 2023 cu efecte negative asupra încadrării în ținta de deficit bugetar pentru anul 2023”, motivează ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Conform Legii bugetului de stat, veniturile nefiscale sunt estimate la 1,5% din PIB în anul 2023, în principal, ca urmare a colectării dividendelor de la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și a vărsămintelor de la regiile autonome din majorarea procentului de repartizare a dividendelor/vărsămintelor, reprezentând 0,6% din PIB (9,7 miliarde de lei).


În condițiile în care în portofoliul statului se află numeroase companii energetice, veniturile din dividende au reprezentat o sursă importantă de venituri bugetare. Anul trecut, statul a încasat venituri nefiscale în valoare de 39,5 miliarde de lei, în creștere cu 51% față de 2021, potrivit execuției.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: