companii farmaceutice din românia

24 iunie, 2024

Printre cele mai mari companii farmaceutice din România se numără producători de medicamente precum Zentiva SA, Biofarm SA și Antibiotice SA, dar și distribuitori precum marile lanțuri de farmacii Catena sau Dr. Max.

Companii farmaceutice din România – producători de medicamente

1. Zentiva SA este unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din România. Societatea este listată la Bursa de Valori București, fiind deținută în cea mai mare parte de corporația Zentiva Group din Cehia. Astfel, Zentiva Group, cu sediul central în Praga, deține 95,9% din acțiunile Zentiva SA. Persoanele fizice dețin 4%, iar cele juridice 0,04%.

La data de 24 iunie 2024, Zentiva SA avea o capitalizare de piață de peste 2,4 miliarde de lei. În anul 2023, compania farmaceutică din România a avut o cifră de afaceri netă de 953 de milioane de lei, un profit net de 192,6 milioane de lei și un număr mediu de circa 950 de angajați, arată datele de la Ministerul Finanțelor.


Zentiva SA este unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România din punctul de vedere al volumelor, desfășurându-și operațiunile industriale în cadrul fabricii din București, unitate ce funcționează neîntrerupt din anul 1962, se arată pe site-ul BVB, unde acțiunile Zentiva SA se tranzacționează sub simbolul bursier SCD.

Companii farmaceutice din România – Zentiva SA

Compania deține un portofoliu de produse extins, cu peste 230 de branduri, care acoperă o gamă largă de arii terapeutice, cu accent pe diabet, afecțiunile cardiovasculare, inflamatorii, respiratorii, reumatice, oncologice, boli rare, gastrointestinale și urologice. De asemenea, Zentiva SA produce medicamente pentru managementul durerii, infecțiilor, osteoporozei și afectiunilor sistemului nervos central.

Produsele Zentiva SA sunt comercializate pe numeroase piețe internaționale, ajungând în peste 30 de țări, precum Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Elveția, Cehia, Belarus, Iordania, Armenia, Kosovo și altele.

Producători de medicamente din România – Biofarm SA

2. Biofarm SA se numără printre marile companii farmaceutice din România, societatea fiind listată la Bursa de Valori București, unde acțiunile sale se tranzacționează sub simbolul BIO. Compania produce în special capsule gelatinoase moi, comprimate și drajeuri, printre cele mai cunoscute branduri din portofoliul său numărându-se Triferment, Cavit, Carmol sau Colebil.


Acționar majoritar al Biofarm SA este fondul de investiții SIF Muntenia SA, societatea de investiții deținând peste 51,5% din acțiunile Biofarm. Un alt fond de investiții, Lion Capital, deține 36,7% din acțiuni. Persoanele fizice au 10,19%, iar cele juridice dețin 1,47% din Biofarm. În ceea ce privește capitalizarea bursieră, la data de 24 iunie 2024 Biofarm avea o capitalizare de piață de peste 796 de milioane de lei.

În anul 2023, compania Biofarm SA a avut o cifră de afaceri netă de peste 280 de milioane de lei, un profit net de peste 77 de milioane de lei, și aproximativ 400 de angajați, arată datele de la Ministerul Finanțelor.

companii farmaceutice din românia
Foto: PublicDomainPictures / pixabay.com

Companii farmaceutice din România – Antibiotice SA

3. Antibiotice SA, cu sediul în Iași, este o altă mare companie farmaceutică din România. Potrivit site-ului BVB, Antibiotice SA este principalul producător de medicamente generice din România. Fondată în 1955, compania a fost listată la Bursa de Valori București în anul 1997, unde acțiunile sale se tranzacționează sub simbolul bursieri ATB.

Activitatea de bază a companiei este producția de medicamente antiinfecțioase solide orale, fiind și singura companie farmaceutică din România care divizează pulberi sterile pentru tratamente injectabile antiinfecțioase. De asemenea, Antibiotice SA este lider pentru producția destinată spitalelor din România, și are cea mai importantă cotă pentru produsele topice (unguente, creme, geluri) pentru piața din România.

Antibiotice SA este o companie cu capital majoritar de stat, Ministerul Sănătății deținând peste 53% din acțiuni. Fondul de investiții Infinity capital Investments SA deține peste 29,4%, persoanele fizice dețin 13,2%, iar cele juridice în jur de 4,2%. La data de 24 iunie 2024, compania avea o capitalizare de piață de peste 2 miliarde de lei.

În anul 2023, Antibiotice SA a avut o cifră de afaceri netă de peste 600 de milioane de lei, un profit net de peste 81 de milioane de lei și în jur de 1.350 de angajați.

Distribuitori de medicamente – lanțuri de farmacii din România

În ceea ce privește distribuția de medicamente, printre marile companii farmaceutice din România se numără lanțurile de farmacii Catena sau Dr. Max.

4. Catena a apărut ca brand în anul 1999, odată cu preluarea de către Fildas Trading a pachetului majoritar de acțiuni al companiei Argesfarm. Pornind de la 30 de unități, Catena a ajuns în 2012 cea mai mare rețea de farmacii din România, se arată pe site-ul companiei, în care lucrează la ora actuală peste 6.000 de oameni. În prezent, din lanțul farmaceutic fac parte peste 900 de unități.

În anul 2023, grupul Fildas Trading SRL, cu sediul în Pitești, a avut o cifră de afaceri netă de peste 6,9 miliarde de lei și un profit net de peste 319,5 milioane de lei.

Companii farmaceutice din România – lanțuri de farmacii

5. Lanțul de farmacii Dr. Max este deținut de fondul de investiţii Penta Investments din Cehia. În România, compania are peste 5.000 de angajați și peste 900 de farmacii Dr. Max de proximitate. De asemenea, are și peste 40 de hiper-farmacii Dr. Max.

După cum se arată pe site-ul companiei, Dr. Max este unul dintre cele mai mari lanțuri farmaceutice din Europa Centrală, fiind prezent, în afară de România, pe piețele din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Italia.

În anul 2023, compania a avut în România o cifră de afaceri netă de aproape 4,2 miliarde de lei, un profit net de 35,5 miliarde de lei și un număr mediu de 4.050 de angajați.

Foto: DarkoStojanovic / PublicDomainPictures / pixabay.com

Dacă acest articol despre companii farmaceutice din România vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Inteligența artificială în medicină. 5 aplicații și 4 beneficii
Cele mai mari companii farmaceutice din lume. TOP 10 corporații
Producători de medicamente din România. 5 lideri din domeniu

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: