Cele mai mari companii farmaceutice din lume sunt Pfizer, Abbvie, Johnson & Johnson, Novartis și Roche, arată datele oficiale.
Clasamentul de mai jos, realizat de proclinical.com, ia în calcul veniturile obținute de aceste companii farmaceutice în anul 2021. Este vorba doar despre veniturile obținute din vânzări de produse farmaceutice (medicamente, vaccinuri, tratamente etc). De exemplu, compania Johnson & Johnson vinde și creme de înfrumusețare, șampoane sau produse de igienă, însă acestea nu sunt luate în calcul.
Potrivit sursei citate, piața produselor farmaceutice a crescut cu 1,4 trilioane de dolari în 2021 față de anul precedent.
Cea mai mare companie farmaceutică din lume – Pfizer
1. Pfizer, SUA – 79,6 miliarde de dolari. Compania farmaceutică și de biotehnologii cu sediul central în New York, SUA, se află pe locul întâi în acest clasament cu cele mai mari companii farmaceutice din lume. Fondată în urmă cu 173 de ani, în 1849, de doi antreprenori germani – Charles Pfizer și vărul său Charles Erhart, compania a ajuns să aibă în prezent aproximativ 79.000 de angajați.
Pfizer produce medicamente și vaccinuri în domenii precum imunologie, oncologie, cardiologie, endocrinologie și neurologie.
Compania a devenit foarte cunoscută în ultimul timp datorită vaccinului Comirnaty, primul vaccin anti-COVID care a ajuns în numeroase țări din lume, inclusiv în România. Vaccinul a fost dezvoltat împreună cu compania germană BioNTech.
Pfizer, creștere spectaculoasă datorită vaccinului anti-COVID
Datorită acestui produs, vânzările Pfizer au crescut extraordinar în anul fiscal 2021, cu 90% față de anul precendent, când Pfizer se clasase pe locul 6 în topul cu cele mai mari companii farmaceutice din lume. Vânzările vaccinului Comirnaty au adus companiei 37 de miliarde de dolari în 2021.
De asemenea, compania a creat medicamentul Paxlovid, primul tratament anti-COVID care se ia sub forma unei pastile.
Pfizer încearcă acum să folosească tehnologia ARN mesager pentru a crea vaccinuri împotriva unor boli de ficat și a afecțiunilor musculare și neurologice.
Cele mai mari companii farmaceutice din lume – companiile americane domină topul
2. AbbVie, SUA – 56,1 miliarde de dolari. Cu sediul central în North Chicago, Illinois, SUA, compania a fost fondată în anul 2013. La ora actuală compania are aproximativ 50.000 de angajați și vinde produse farmaceutice în peste 170 de țări din lume.
Printre cele mai cunoscute medicamente produse de AbbVie se numără Humira (anticorpi monoclonali injectabili folosiți pentru numeroase boli, ca de exemplu artrită reumatoidă, spondilită anchilozantă sau boala Crohn), Imbruvica (cancer), Venclexta (leucemie), Zinbryta (anticorpi monoclonali pentru scleroză multiplă), Kaletra (un antiretroviral folosit împotriva HIV), Norvir (un antiretroviral folosit împotriva HIV) sau Mavyret/Maviret (hepatita C).
3. Johnson & Johnson, SUA – 52 miliarde de dolari. Fondată în anul 1886, compania americană se află pe locul 3 în clasamentul cu cele mai mari companii farmaceutice din lume. Are sediul central în New Brunswick, New Jersey, și circa 144.000 de angajați. Potrivit Wikipedia.org, Johnson & Johnson are 250 de companii subsidiare ce operează în 60 de țări din lume.
Produsele corporației sunt vândute în peste 170 de țări din lume. Luând în calcul toate produsele vândute, nu doar cele farmaceutice, compania a avut în anul 2021 vânzări ce s-au ridicat la 93,7 miliarde de dolari.
Johnson & Johnson și vaccinul Janssen anti-COVID
Compania care se ocupă de farmaceutice în cadrul Johnson & Johnson se numește Janssen Pharmaceuticals. Printre cele mai cunoscute branduri ale Johnson & Johnson se numără leucoplastele Band-Air, Tylenol (medicamente pentru durere, febră, alergii, tuse sau gripă), Johnson’s Baby (produse pentru nou-născuți), Neutrogena (produse pentru înfrumusețare și pentru îngrijirea pielii) sau lentilele de contact Acuvue.
În timpul pandemiei, compania a produs vaccinul anti-COVID Jcovden, dezvoltat de Janssen Vaccines și Janssen Pharmaceuticals la Leiden, în Olanda. Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager, vaccinul Janssen a fost creat folosind un adenovirus uman. De asemenea, el se administrează într-o singură doză și nu trebuie să fie ținut la temperaturi foarte joase.
Cele mai mari companii farmaceutice din lume – Elveția, pe locul întâi în Europa
4. Novartis, Elveția-SUA – 51,6 miliarde de dolari. Novartis este o companie americano-elvețiană cu sediile centrale în Basel, Elveția și Cambridge, Massachusetts, SUA. Fondată în anul 1996 prin fuziunea dintre Ciba-Geigy și Sandoz, compania are circa 110.000 de angajați.
Printre cele mai cunoscute medicamente vândute de Novartis se numără Clozaril (medicament anti-psihotic folosit în tratarea schizofreniei), Tegretol (medicament anti-convulsiv folosit în tratarea epilepsiei), Diovan (utilizat pentru a trata hipertensiunea arterială sau bolile de inimă), Gleevec/Glivec (medicament oral folosit în chimioterapie pentru tratarea cancerului), Neoral/Sandimmune (artrită reumatoidă, boala Crohn, conjunctivită), Femara (cancer de sân), Ritalin (ADHD, narcolepsie) sau Lamisil (antifungic).
5. Roche, Elveția – 48,5 miliarde de dolari. Compania elvețiană cu sediul central în Basel, Elveția, se află pe locul 5 în acest clasament cu cele mai mari companii farmaceutice din lume. Ea a fost fondată în urmă în 126 de ani, în 1896, iar la ora actuală are peste 100.000 de angajați. Produce numeroase medicamente pentru cancer, dar și împotriva bolilor metabolice sau virale.
Printre cele mai cunoscute branduri Roche se numără Tamiflu (medicament împotriva gripei), Valium (pentru anxietate, sevraj și alte afecțiuni), Toradol (împotriva durerii), Klonopil (pentru epilepsie sau anxietate), Lariam (malarie), Lucentis (degenerescență maculară), Rituxan (cancer), Rocaltrol (osteoporoză), Tarceva (cancer), Alecensa (cancer de plămâni), Aurorix (depresie), Avastin (pentru anumite tumori maligne), Cardene (angină pectorală), Herceptin (cancer de sân), Kadcyla (cancer de sân) sau Xeloda (pentru cancer de sân sau colorectal).
Cele mai mari companii farmaceutice din lume – medicamente cu vânzări de peste 1 miliard de dolari
6. Bristol Myers Squibb, SUA – 46,4 miliarde de dolari. Compania cu sediul central în Lawrence, New Jersey, a fost fondată în urmă cu 135 de ani, în 1887. Are peste 32.000 de angajați și produce medicamente pentru boli precum cancer, HIV/SIDA, boli cardiovasculare, diabet, hepatită sau boli psihice.
7. Merck & Co., SUA – 42,8 miliarde de dolari. Compania multinațională are sediul central în Rahway, New Jersey. Fondată în urmă cu 131 de ani, în 1891, Merck & Co. are circa 68.000 de angajați. Corporația dezvoltă numeroase medicamente, vaccinuri și terapii, inclusiv imunoterapii anti-cancer, vaccinuri anti-HPV sau împotriva vărsatului de vânt.
În anul 2020, compania a avut 6 produse care au adus fiecare vânzări de peste 1 miliard de dolari: Keytruda (anticorpi folosiți în imunoterapie împotriva cancerului), Januvia (medicament împotriva diabetului de tip 2), Gardasil (vaccin anti-HPV), Varivax (vaccin împotriva vărsatului de vânt), Bridion (anestezic) și Pneumovax 23 (vaccin pneumococic).
Compania produce și Molnupiravir, o pastilă anti-virală folosită pentru tratarea COVID-19.
AstraZeneca și vaccinul anti-COVID
8. AstraZeneca, Marea Britanie-Suedia – 37,4 miliarde de dolari. Compania farmaceutică și de biotehnologii AstraZeneca, cu sediul central în Cambridge, Anglia, se află pe locul 8 în clasamentul cu cele mai mari companii farmaceutice din lume. Fondată în 1999, are în prezent peste 76.000 de angajați.
Compania produce medicamente împotriva cancerului, a bolilor cardiovasculare, gastrointestinale, respiratorii, precum și împotriva infecțiilor și a inflamațiilor. AstraZeneca a devenit cunoscută în ultimii ani în special datorită vaccinului anti-COVID dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford. Vândut sub numele de Covishield sau Vaxzevria, vaccinul a fost creat cu ajutorul unui adenovirus modificat. Vaccinul se administrează în două doze.
Cele mai mari companii farmaceutice din lume – cea mai mare companie producătoare de vaccinuri
9. Sanofi, Franța – 36,6 miliarde de dolari. Sanofi a fost fondată în urmă cu 49 de ani, în 1973, și are sediul central la Paris, în Franța. Are peste 95.000 de angajați și produce vaccinuri și medicamente pentru diabet, cancer, boli cardiovasculare sau neurologice. Vaccinurile sunt produse prin subsidiara Sanofi Pasteur, cea mai mare companie din lume dedicată exclusiv producerii de vaccinuri.
10. GSK, Marea Britanie – 32,1 miliarde de dolari. Compania cu sediul central în Londra, cunoscută în trecut drept GlaxoSmithKline, a fost fondată în urmă cu 21 de ani, în 2000. La ora actuală are circa 94.000 de angajați.
GSK produce medicamente pentru boli precum astm, cancer, infecții, diabet sau boli psihice. GSK a descoperit și dezvoltat de-a lungul timpului numeroase medicamente care acum sunt vândute ca medicamente generice, ca de exemplu amoxiciclina (antibiotic), ticarcilina (antibiotic), mupirocin (antibacterian topic), ceftazidima (antibiotic), zidovudina (pentru infecția cu HIV), valaciclovir (pentru herpes), sumatriptan (migrene), lamotrigină (epilepsie), bupropionă (depresie), paroxetină (depresie) sau ranitidină (reflux gastric).
Foto: spencerbdavis1 / PublicDomainPictures / pixabay.com
Vă recomandăm și:
Cei mai mari producători de nave din lume: TOP 17 țări. Locul României
Cei mai mari producători de porumb din lume: TOP 19. Locul României
Cei mai mari producători de televizoare din lume. TOP 10 companii
Cei mai mari producători de grâu din lume: TOP 22. Locul României