miercuri

24 aprilie, 2024

5 februarie, 2021

Comisia Europeană a început „o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin prevăzute de autorităţile române”, în planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia (CE Oltenia), sunt conforme cu normele UE privind ajutorul de stat pentru companiile aflate în dificultate.

„În această etapă, Comisia Europeană are îndoieli că planul de restructurare şi ajutorul prevăzut de acesta ar satisface condiţiile prevăzute în Ghidul” Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, spune un comunicat emis vineri de Executivul european.


Complexul Energetic Oltenia este al doilea cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de 22% din consumul total de electricitate. Are în componenţa sa 5 termocentrale şi 9 cariere de lignit.

Pariul pe „Mecanismul 10d”

Planul de restructurare al producătorului de electricitate pe bază de lignit CE Oltenia prevede o susținere în valoare de aproximativ 2 miliarde euro (9,93 miliarde lei), din care 1,33 miliarde euro (6,48 miliarde lei) reprezintă sprijin din bani publici din partea Statului Român, sub formă de granturi şi de împrumuturi, potrivit Comisiei Europene.

Cele 1,3 miliarde de lei sunt de fapt împrumutul de urgență de 251 de milioane de euro, acordat acum un an de Trezoreria Statului, pentru achiziția de certificate verzi de către companie.

Restul de 8,6 miliarde de lei ar urma să fie acoperit de fonduri europene, mai precis de un grant din Fondul de Modernizare European, pe care România ar urma să-l solicite, mai spune comunicatul citat.


Fondul de Modernizare (așa numitul „mecanism 10d”) este un instrument instituit de Directiva 2003/87/UE a Parlamentului European și a Consiliului UE, care prevede alocarea unor volume suplimentare de certificate de emisii de CO2 pentru nouă țări, inclusiv România.

(Citiți și: „Peste 700 de proiecte energetice au solicitat finanțare prin „mecanismul 10d” la Ministerul Economiei”)

Prin vânzarea certificatelor verzi obținute prin Mecanismul 10d, ar urma să se finanțeze proiecte de eficiență energetică și de tranziție la surse regenerabile, domenii în care se confruntă cu cele mai mari probleme din UE.

România se așteaptă să primească certificate verzi în valoare de peste 6 miliarde de euro, bani pentru care circa 700 de proiecte luaseră cu asalt, în noiembrie Ministerul Economiei șI energiei de atunci.

Chiar și după ajutorul de urgență de acum un an,  CE Oltenia se aștepta în luna octombrie ca pierderile pe 2020 să fie sporite du 37% de costul certificatelor verzi, până la 1,13 miliarde de lei.

Țintele investigației Comisiei Europene

Comisia Europeană va analiza dacă, prin planul de restructurare,…

  • se poate reda viabilitatea pe termen lung a companiei într-un orizont rezonabil de timp, fără continuarea sprijinului din partea statului;
  • CE Oltenia sau investitorii vor contribui într-o măsură adecvată la costurile de restructurare, astfel încât nu fondurile publice să constituie suportul principal;
  • măsurile de sprijin vor fi astfel adecvate încât să limiteze distorsionile asupra concurenţei, generate de ajutoare.

Comisia îşi va continua investigaţiile pentru a afla dacă îndoielile sale iniţiale se confirmă.

Comisia mai spune că „deschiderea unei investigaţii oferă României şi părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii şi nu anticipează rezultatul acesteia”.

Istoria evitării unei insolvențe

Investigația survine în urma notificării Comisiei Europene de către România privind planul de restructurare pe care CE Oltenia a fost obligată să-l facă după ce compania nu a reușit să ramburseze împrumjutul de urgență de 251 de milioane de euro, acordat de Trezorerie.

Împrumutul a fost menit să acopere o parte din costul certificatelor verzi pe care al doilea cel mai mare mproducător de energie al țării a trebuit să le cumpere, astfel încât să nu intre în insolvență.

Împrumutul a fost acordat în 4 februarie 2020 și aprobat de Comisia Europeană cu condiția rambursării, alternativa fiind transformarea în ajutor de stat cu obligația elaborării unui plan de restructurare.

Pe de altă parte, la începutul acestei săptămâni, Greenpeace România a criticat planul de restructurare al CE Oltenia, care a fost trimis la Bruxelles jumătatea lunii noiembrie, acuzând că ar duce la creșterea emisiilor de CO2.

(Citiți și: „Greenpeace atacă planul de restructurare a CE Oltenia în timp ce Comisia Europeană îl analizează. Ar presupune creșterea emisiilor de CO2”)

Regulile stricte pentru ajutorul de stat de urgență

Comisia amintește Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Ghidul Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare  permit statelor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate.

Mai precis, ajutorul se poate acorda pentru o perioadă de până la şase luni (ajutor pentru salvare). După această perioadă, fie ajutorul trebuie să fie rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru ca ajutorul să fie aprobat (ajutor de restructurare), explică anunțul Executivului european.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: