UE a inițiat joi, la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), procedura împotriva Chinei, pe care o acuză de practici comerciale discriminatorii împotriva Lituaniei, a anunțat Comisia Europeană, într-un comunicat.
„Încercările de soluționare bilaterală au eșuat iar UE a decis demararea unei proceduri de soluționare a diferendelor împotriva Chinei. Consultările cu OMC demarate azi constituie prima etapă a acestui proces”, a precizat Bruxellesul.
Întrucât încercările de soluționare bilaterală au eșuat, UE a recurs la primul pas în acest proces, a declarat comisarul european pentru comerț, Valdis Dombrovskis, citat în comunicatul CE: „Nu este un pas pe care îl luăm cu ușurință. Cu toate acestea, după încercări eșuate repetate de a rezolva problema bilateral, nu vedem altă cale de urmat (…) UE este hotărâtă să acționeze rapid împotriva măsurilor care încalcă regulile OMC, care amenință integritatea pieței noastre unice. În paralel, continuăm eforturile noastre diplomatice pentru a detensiona situația.”
În ultimele săptămâni, Comisia Europeană a colectat nau nulte probe ale diferutelor tipuri de restricții impuse de autoritățile chineze. Acestea includ refuzul de a vămui mărfurile lituaniene, respingerea cererilor de import și presiuni exercitate asupra companiilor UE să elimine elementele lituaniene din lanțurile lor de aprovizionare atunci când exportă în China.
Lituania se află sub presiunea puternică a Chinei, după ce autoritățile din țara baltică au permis deschiderea la Vilnius a unei ambasade de facto a Taiwanului, insulă revendicată de Beijing.
În urma acestei decizii, Beijingul a expulzat ambasadorul lituanian și și-a retras propriul ambasador. Luna trecută, Lituania și-a închis ambasada din capitala chineză. Lituania acuză acum Beijingul că îi blochează produsele la granițe.
Taiwanul a declarat în iulie că misiunea sa la Vilnius se va numi “Biroul de reprezentare taiwanez în Lituania”. Alte misiuni taiwaneze din Europa şi SUA utilizează numele oraşului Taipei, pentru a evita o referire la numele insulei.
Beijingul a folosit deja mai multe pârghii economice împotriva Lituaniei: a suspendat transportul feroviar de mărfuri către Lituania, a redus limita de credit pentru companiile lituaniene care operează pe piaţa chineză şi a oprit eliberarea de autorizaţii pentru exportul de produse alimentare.
La începutul lunii decembrie, China a sancţionat Lituania, eliminând-o ca stat din baza de date a sistemului său vamal. Drept urmare, exportatorii lituanieni nu au putut înregistra legal mărfurile livrate în RPC.
O săptămână mai târziu, Lituania a reapărut în sistemele vamale din China. Beijingul a avertizat, de asemenea, companiile internaţionale despre indezirabilitatea furnizării de produse Chinei, care sunt fabricate cu participarea partenerilor lituanieni.