Comisia Europeană (CE) a prezentat, miercuri, două propuneri legislative distincte, dintre care una constă în impozitarea veniturilor companiilor, atunci când depășesc pragul de 750 de milioane de euro la nivel mondial și de 50 de milioane de euro la nivelul UE.
„Dacă impozitul se va aplica la o cotă de 3 %, se estimează că statele membre ar putea obține venituri anuale de 5 miliarde de euro”, potrivit unui comunicat al CE, care dă astfel indiciul principal al nivelului de impozitare pe care și-l dorește.
Ţinta principală a reglementării este formară din giganţii digitali precum Google, Facebook, Apple, Amazon, Uber, Airbnb şi alte circa 100 de companii, şi este de natură să sporească tensiunile transatlantice, în condiţiile în care SUA a ameninţat cu taxarea suplimentară a unor produse europene.
Impozitarea veniturilor este descrisă ca o soluţie „intermediară”, până când se va implementa o soluție pe termen lung, preferată de Comisie, prezentată ca „Propunerea ”1, care „urmărește să facă o reformă a normelor în materie de impozit pe profit, astfel încât profiturile să fie înregistrate și impozitate acolo unde companiile au o interacțiune semnificativă cu utilizatorii prin canalele digitale”.
Propunerea legislativă 1
Va permite statelor membre să impoziteze profiturile generate pe teritoriile lor, „chiar și în cazul în care o companie nu are o prezență fizică acolo. Noile norme vor garanta o contribuție la finanțele publice din partea companiilor online egală cu cea a companiilor tradiționale cu prezență fizică”.
Se introduc noţiunile „prezență digitală” impozabilă şi de sediu permanent virtual într-un stat membru.
„Se va considera că o platformă digitală are o „prezență digitală” impozabilă sau un sediu permanent virtual într-un stat membru, dacă îndeplinește unul dintre următoarele criterii:
– veniturile anuale ale companiei într-un stat membru depășesc pragul de 7 milioane de euro;
– compania are peste 100 000 de utilizatori într-un stat membru într-un an fiscal;
– într-un an fiscal, se încheie peste 3 000 de contracte comerciale de servicii digitale între compania respectivă și utilizatorii comerciali”, potrivit comunicatului CE.
Se va schimba și modul în care sunt repartizate profiturile către statele membre, „astfel încât să se reflecte mai bine felul în care companiile pot crea valoare online: de exemplu, în funcție de locul în care se află utilizatorul în momentul consumului”.
Măsura are scopul de a asigura „o legătură reală între locul în care sunt realizate profiturile digitale și locul în care sunt impozitate”.
CE intenţionează să includă măsura „în sfera bazei fiscale consolidate comune a societăților (CCCTB) – inițiativa propusă deja de Comisie pentru repartizarea profiturilor marilor grupuri multinaționale într-un mod care să reflecte mai bine locul unde se creează valoarea”.
Propunerea 2
Reglementarea privind impozit indirect, intermediar, care:
- „ar urma să se aplice veniturilor obținute din anumite activități digitale care nu intră deloc sub incidența actualului cadru fiscal” și
- „se va aplica doar cu titlu provizoriu, până la finalizarea reformei globale și până la integrarea deplină a unor mecanisme care să reducă posibilitatea dublei impuneri.
Impozitul „se va aplica veniturilor obținute din activități în cazul cărora utilizatorii joacă un rol major în crearea de valoare și care sunt cel mai greu de reglementat prin normele fiscale actuale, cum ar fi veniturile obținute din:
- – vânzarea de spațiu publicitar online;
- – activități de intermediere digitală care permit utilizatorilor să interacționeze cu alți utilizatori și care pot mijloci vânzarea de bunuri și servicii între aceștia;
- – vânzarea de date generate pe baza informațiilor furnizate de utilizatori.
Veniturile fiscale vor fi colectate de statele membre în care sunt situați utilizatorii și se vor aplica numai companiilor cu venituri totale anuale de 750 de milioane de euro la nivel mondial și de 50 de milioane de euro la nivelul UE. În acest mod se poate asigura că întreprinderile mai mici nou înființate și în curs de extindere rămân scutite de această sarcină”, spune comunicatul citat.
„Acest impozit intermediar garantează că activitățile care în prezent nu sunt impozitate efectiv vor începe să genereze venituri imediate pentru statele membre. Astfel, se va putea evita luarea unor măsuri unilaterale de impozitare a activităților digitale în anumite state membre, situație care ar putea conduce altfel la o mare diversitate de soluții naționale în prejudiciul pieței unice”, spune CE.
Valdis Dombrovskis (FOTO), vicepreședintele CE pentru moneda euro și dialog social a invocat faptul că „digitalizarea aduce nenumărate beneficii și oportunități, însă necesită și o adaptare a normelor și a sistemelor noastre tradiționale”.
„Am prefera să dispunem de norme convenite la nivel mondial, inclusiv la nivelul OCDE. Însă valoarea profiturilor care scapă în prezent neimpozitate este de neacceptat. Trebuie să ne aducem de urgență normele fiscale în secolul al XXI-lea, recurgând la o nouă soluție cuprinzătoare și orientată către viitor”, a adăugat Valdis Dombrovskis.
La rândul său, Pierre Moscovici (FOTO), comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a amintit că Europa este „o mare sursă de venituri pentru firmele din domeniul digital. Această situație reciproc avantajoasă ridică însă probleme juridice și fiscale”.
„Normele noastre care datează de dinainte de apariția internetului nu permit statelor membre să impoziteze companiile din domeniul digital care își desfășoară activitatea în Europa atunci când acestea nu sunt prezente fizic aici sau când prezența lor fizică este neglijabilă. Această situație este ca o gaură neagră tot mai mare pentru statele membre, întrucât baza fiscală se deteriorează. Toate acestea sunt motivele pentru care propunem astăzi un nou standard juridic, dar și un impozit intermediar pe activitățile digitale”, a conchis Perre Moscovici.
Comisia Europeană consideră că „pachetul prezentat astăzi prevede o abordare coerentă a UE în privința unui sistem de impozitare a economiei digitale care sprijină piața unică digitală și care va servi drept punct de pornire pentru discuțiile internaționale menite să soluționeze problema la nivel mondial”, potrivit sursei citate.