26 februarie, 2013

Comisiei Europene cere României să-i returneze fonduri europene de aproape 15,5 milioane de euro din Politica Agricolă Comună (PAC), ca urmare a cheltuirii incorecte a banilor, a informat, marți, reprezentanța CE la București.

Potrivit sursei citate, banii reprezintă corecții financiare propuse de Executivul european pentru România.

Din acești bani, 12,5 milioane EUR sunt imputate României pentru deficiențe ale controalelor privind eligibilitatea și cheltuielile beneficiarilor, precum și pentru deficiențe în aplicarea de sancțiuni în cadrul măsurii „modernizarea exploatațiilor agricole” din cadrul FEADR.


Corecții de încă 2,96 milioane de euro – impact financiar net- sunt aplicate României pe partea de dezvoltare rurală, pentru controale incomplete privind parcelele și registrele. la acest capitol, corecțiile însumează de fapt aperoape 5,2 milioane de euro, însă restul de la 2,96 milioane de euro au fost deja recuperați de Comisie.

În cadrul așa-numitei proceduri de verificare și închidere a conturilor, Comisia vizează 22 de state membre, de la care cere corecții financiare cu impact net de 393 de milioane de euro pe Politica Agricolă Comună: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Lituania, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie.

În total, Comisia Europeană revendică o sumă totală de 414 milioane EUR, reprezentând fonduri din cadrul politicii agricole a UE, cheltuite în mod incorect de statele membre vizate.

Principalele corecții financiare sunt imputate:

  • Marii Britanii – 99,4 milioane EUR, pentru deficiențe în ceea ce privește sistemele de identificare a parcelelor agricole și de informații geografice (LPIS‑GIS), prelucrarea cererilor, controalele administrative încrucișate și controalele la fața locului referitoare la ajutoarele pe suprafață.
  • Italiei – 48,1 milioane EUR (net) imputate pentru încălcarea obligațiilor legate de cocondiționalitate: control insuficient în privința mai multor cerințe legale în materie de gestionare, trei GAEC (bune condiții agricole și de mediu) nedefinite și aplicarea incorectă a unor sancțiuni.
  • Spaniei – 40,6 milioane EUR – corecții financiare imputate pentru deficiențe în ceea ce privește gestionarea și controlul restituirilor la export: controale ex ante deficiente în sectorul cărnii de vită, deficiențe în desfășurarea controalelor fizice, controale inadecvate privind producția și stocurile de zahăr, notificarea prealabilă a exportatorilor cu privire la controalele fizice.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: