marți

23 aprilie, 2024

11 aprilie, 2021

Comisia Europeană a aprobat o finanţare suplimentară de 121,5 milioane de euro, pentru implementarea în toate cele 27 de state membre ale UE a Certificatului Verde European, care ar urma să permite deschiderea granițelor interne ale Uniunii în condițiile pandemiei coronavirus..

„Scopul nostru este (certificatele) să fie funcţionale până în această vară. Invit ţările UE să creeze fără întârziere infrastructura necesară”, a declarat Ursuila von de Leyen, citată de Mediafax.

(Citiți și: „Vicepreședinte Comisia Europeană: Cine nu va avea adeverința verde mai bine să nu pornească la drum prin Europa”)


Certificatele vor fi emise de către statele membre şi va exista şi o variantă electronică, astfel încât să existe posibilitatea stocării pe telefoanele mobile ale celor care doresc să călătorească.

Un certificat verde digital este o dovadă digitală că o persoană:

  • a fost vaccinată împotriva COVID-19 sau
  • are rezultat negativ la un test relevant sau
  • s-a vindecat în urma unui episod de COVID-19, spune o prezentare a Comisiei Europene privind proiectul.

Certificatul este în circuitul legislativ european

Propunerea legislativă de instituire a unui cadru comun pentru un certificat verde digital, care să ateste vaccinarea, testarea și / sau vindecarea de coronavirus, a fost adoptată de Comisia Europeană în 17 martie, în scopul unei abordări comune la nivelul UE, privind „emiterea, verificarea și acceptarea certificatelor, pentru a facilita libera circulație în UE, bazată pe respectarea strictă a principiului nediscriminării și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE”, potrivit unui comunicat al Executivului European.


Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor elaborează un cadru pentru a ajuta statele membre să ia decizii privind punerea în aplicare a restricțiilor.

„Abordarea va defini eșaloane care să reflecte situația epidemiologică din fiecare stat membru. Ea va permite simulări care să ilustreze marja de manevră de care dispune fiecare stat membru pentru a reduce măsurile de răspuns fără a risca o recrudescență a răspândirii virusului. Un instrument digital interactiv creat de ECDC va fi operațional în luna aprilie și va fi destinat utilizării de către statele membre”, spune documentul citat.

După aprobarea Consiliului, urmează votul în plenul Parlamentului European.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: