duminică

14 iulie, 2024

5 iunie, 2024

Cu invazia Rusiei în Ucraina și nevoia de reînarmare a UE dominând agenda, cine nu și-ar dori să fie comisarul UE pentru Apărare? Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va crea portofoliul dacă va câștiga un al doilea mandat la conducerea executivului UE după alegerile de duminică. Ideea a stârnit inițial entuziasm și au apărut și speculații în legătură cu cine ar putea ocupa poziția.

Națiunile din Europa Centrală și de Est au început să sugereze că cineva din rândul lor ar trebui să dea comisarul pentru apărare. Numele care apar în cercurile diplomatice sunt cele ale ministrului polonez de externe, Radosław Sikorski, premierul estonian Kaja Kallas, ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis și președintele român Klaus Iohannis.

Apărare, sau mai bine zis coordonare industrială

Slujba, scrie Politico, s-ar putea dovedi a fi însă goală de conținut, fără buget sau putere semnificativă – capitalele naționale, la urma urmei, își păzesc cu ferocitate puterea în chestiunile militare. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a spus, de exemplu, că un comisar pentru Apărare este „de conceput atâta timp cât accentul se pune pe coordonare industrială”.


„Coordonatorul industrial” este într-adevăr o funcție foarte probabilă – un comisar de planificare economică, care să încerce să găsească eficiență în producția de arme și infrastructura militară în cele 27 de țări membre, cu un rol potențial în derularea programelor spațiale civile ale blocului. „Nu cred că este rău să mă gândesc la ceva asemănător cu ceea ce tocmai a făcut Rusia – și-au schimbat ministrul apărării pentru a fi cineva din departamentul economic”, a declarat ministrul finlandez de externe Elina Valtonen.

Diferența evidentă cu numirea lui Andrei Belousov în Rusia este: comisarul UE nu ar avea aceeași influență asupra bugetelor sau capacitatea de a adapta producția de arme direct la nevoile strategice la fel cu un ministru rus al apărării.

În aceste condiții, pentru un politician puternic precum Radosław Sikorski, poziția de comisar pentru apărare ar fi un pas înapoi față de poziția de ministru al Apărării într-o țară, Polonia, care devine rapid o superputere militară a UE.

Ce puteri ar avea un comisar pentru Apărare

Locurile căutate în Comisie sunt comisarul pentru comerț sau concurență, care au competențe de a negocia acorduri sau de a impune amenzi mari.


Un comisar al Apărării nu ar avea asemenea puteri și ar fi redus la coordonarea unor întâlniri bazate pe bunăvoință diplomatică și ar putea fi ușor ignorat de o țările cu mari industrii militare, de exemplu Franța.

UE are unele competențe oficiale în sectorul apărării, dar acestea sunt extrem de modeste și adesea în mare măsură ignorate. Acestea sunt, de asemenea, răspândite în diferite departamente din Direcții ale comisariatelor industrie, transporturi sau politica externă.

O comparație potrivită: Un Comisar al Apărării ar avea atâtea puteri câte are Josep Borell în materie de politică Externă – Înaltul reprezentant UE pentru politică externă emite cel mai adesea comunicate în nume propriu, nu al UE, pentru că niciun stat membru, începând cu Franța și Germania și terminând cu Ungaria, nu îl consultă în chestiuni de politică externă.

UE îl are deja pe Josep Borell ca responsabil cu politica de apărare comună

Tratatele europene în funcțiune atribuie șefului Serviciului European de Acțiune Externă, adică lui Josep Borell, sarcina de a „conduce politica de securitate și apărare comună a UE”.

„Există deja un comisar responsabil cu apărarea”, confirmă Jean-Claude Piris, fost înalt oficial al UE implicat în trecut în negocierea unora dintre tratatele UE, acum pensionar.

Șeful politicii externe este și vicepreședinte al Comisiei și prezidează Consiliul Afaceri Externe și Apărare.

În practică, Josep Borell nu s-a remarcat cu nimic în acest domeniu în ultimii 5 ani.

Thierry Breton, singurul care a încercat ceva, dar nu a reușit

Din punct de vedere economic, comisarul pentru Piața internă, Thierry Breton, a fost cel care a sesizat oportunitatea coordonării industriei de apărare europene, încercând anul trecut să coordoneze creșterea capacității de producție de arme a blocului.

Acest lucru nu i-a reușit, Europa suferind jena de a nu fi capabilă să atingă ținta de a livra 1 milion de obuze Ucrainei până în martie anul acesta.

Comisia își intensifică acum eforturile pentru a crește producția și prevede, luându-și o marjă mare de siguranță, că producția anuală ar trebui să atingă 2 milioane de obuze până în 2026.

Bruxelles gestionează și alte dosare în domeniu care nu au înregistrat progrese. Dosarul „Mobilitate militară” – care asigură că UE are infrastructura necesară pentru a transfera trupele și echipamentul militar – este al lui Thierry Breton. O parte a sarciniilor — finanțarea proiectelor care sprijină atât sistemele de transport civil, cât și cele militare — este gestionată în cooperare cu Adina Vălean, comisarul de Transport.

Buget cu ”gloanțe oarbe”

Majoritatea țărilor se opun de principiu predării sau punerii în comun a competențelor militare, respectiv a secretelor militare, motiv pentru care bugetul UE în acest domeniu a rămas mic.

De exemplu, atunci când Comisia a prezentat o propunere legislativă pentru un Program european pentru industria de apărare (EDIP), acesta era programat să primească 1,5 miliarde euro din bugetul UE pentru 2025-2027.

Spre comparație: bugetul de apărare al Franței este de 47,2 miliarde de euro, iar ajutorul militar german pentru Ucraina a ajuns la 10 miliarde de euro.

Până acum, tratatele blocului au fost interpretate ca nepermițând ca bugetul UE să fie folosit pentru achiziția de arme. De aceea, țările primesc rambursări parțiale pentru armele pe care le furnizează Ucrainei prin Facilitatea europeană pentru pace, în afara bugetului. Instrumentul, aflat în mâinile statelor membre, necesită unanimitate și este blocat în prezent de un veto al Ungariei.

Luată în ansamblu, facilitatea se dovedește mai mult o frustrare decât o pârghie de putere în centrul confruntării Europei cu Rusia.

(Citește și: ”Comisia lansează un nou plan european de Investiții în Apărare. Lista cu programele și fondurile de apărare UE”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: