Comisia Europeană va respinge, cel mai probabil, bugetul Franţei pe 2015 şi va cere o nouă proiecţie bugetară care să reflecte mai bine obligaţiile pe care şi le asumă Parisul de reducere a deficitului, au declarat mai mulţi oficiali ai zonei euro citaţi de Reuters.
Ar fi pentru prima dată când executivul european şi-ar exercita aceaste puteri şi ar cere modificări ale unui proiect de buget naţional, potrivit regulilor adoptate de ţările europene în 2013.
Măsura va fi luată pentru a sancţiona guvernul de la Paris, care pare să ignore respectarea îneţelegerilor convenite cu Bruxelles-ul, de a-şi pune ordine în finanţele publice.
(Citiți și: ”Două noi pachete legislative întăresc puterea Comisiei Europene asupra bugetelor naționale”)
Ministrul francez de Finanţe Michel Sapin a declarat luna trecută că proiectul de buget pentru 2015 va fi conceput cu un deficit bugetar de 4,3% din PIB, cu mult peste nivelul de 3% asumat anterior de autorităţile de la Paris, în condiţiile în care economia se află în stagnare. Reducerile de costuri se vor ridica la doar 0,2% din PIB, nivel inferior celui de 0,8% convenit cu Comisia Europeană.
Comisia va urgenta şi procedura disciplinară împotriva Franţei şi va îi acorda încă doi ani în plus pentru a-şi aduce finanţele în limitele impuse de UE. Decizia reprezintă un timp în plus oferit autorităţilor franceze, dar şi păstrarea credibilităţii noilor reguli bugetare europene, a explicat un oficial pentru Reuters. Şi vor fi decizii luate de actuala echipă.
Noul comisar pentru politici bugetare, francezul Pierre Moscovici, dacă va fi confirmat şi va prelua portofoliul, va putea să arate că nu îşi favorizează propria ţară. Comisarul trebuie să dea, pânp marţi, răspunsuri în scris la întrebări suplimentare ale eurodeputaţilor, în urma audierii de săptămâna trecută.