22 septembrie, 2018

Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR), Toni Greblă, va fi numit în funcţia de secretar general al Guvernului , a declarat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

Numirea a fost anunțată de Liviu Dragnea în timpul ședinței CExN de vineri, a mai spus Codrin Ștefănescu, pentru Mediafax.

„Liviu Dragnea i-a anunţat pe colegi că în discuţii a ajuns la concluzia că ar fi o foarte bună numire în persoana lui Toni Greblă. A zis că s-au întâlnit şi i-a făcut această propunere şi a acceptat-o, iar toţi cei din sală au aplaudat.


Secretarul general al PSD l-a elogiat pe Toni Greblă, „un vechi coleg de al nostru, este fondator al acestui partid de pe vremea FSN-ului. A fost şi preşedinte FSN Gorj pe vremuri. Este una dintre cele mai «spectaculoase» victime ale abuzurilor acestui sistem odios, pentru că dosarul lui, ca judecător la Curtea Constituţională, cu traficul de struţi, a făcut înconjurul planetei”.

Întrebat dacă prim-ministrul a exprimat vreo opinie în legătură cu această nominalizare, Ştefănescu a răspuns: „Premierul evident că ştia. Este de acord şi la rândul dumneai era foarte încântată de experienţa şi de expertiza lui Toni Greblă. În acelaşi timp, este o reparaţie morală pentru domnul Greblă, pentru toate nenorocirile care i s-au întâmplat şi pentru toată umilinţa la care a fost supus de ceea ce noi numim statul paralel”.

Pe 11 mai a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei (ÎCCJ) a decis să-l achite pe fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii, respectiv de fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţional şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Decizia magistraţilor instanţei supreme nu este definitivă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: