vineri

29 martie, 2024

6 decembrie, 2016

punct de pensiePână la 1 decembrie, aproape 3.000 de persoane și-au cumpărat vechimea în muncă necesară ieșirii la pensie, potrivit unui răspuns oferit cursdeguvernare.ro de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Suma medie plătită de fiecare este de aproximativ 3.000 de lei pentru un an, ceea ce înseamnă 15.000 lei, pentru 5 ani de stagiu de cotizare.

Valoarea cotizației retroactive este aleasă de persoana care cumpără vechime și nu poate fi mai mică decât cea a contribuțiilor sociale corespunzătoare salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată din perioada vizată, dar nici mai mare decât contribuțiile pentru 5 salarii medii brute.


Legea care permite plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări sociale, pe cel mult cinci ani în urmă, a fost adoptată de Parlament la sfârșitul lunii octombrie.

Potrivit acestei reglementări, ”persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.

Ce condiții cumulative trebuie să îndeplinească persoana care dorește să-și cumpere vechime pentru pensie:

  • nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
  • nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
  • nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Ce sume se plătesc retroactiv

  • Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în platăcorespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public și nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
  • Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27.04.2017.
  • Suma reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorată se actualizează cu indicele de inflaţie, conform prevederilor art. 6 alin.(2) din Legea nr.186/2016, ori de câte ori se face plata contribuţiei.
  • Plata poate fi făcută integral sau în rate, timp de şase luni.
  • Plata contribuției se poate face în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege, în contul deschis la Trezoreriea Statului pe seama casei teritoriale de pensii.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ati putea preciza care sunt optiunile de plata? In articol – ultimul paragraf – zice doar „sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.

    Asta inseamna ca se poate plati doar cash la Trezorerie? Sau si prin virament bancar, cu card de credit, etc..

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ati putea preciza care sunt optiunile de plata? In articol – ultimul paragraf – zice doar „sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.

    Asta inseamna ca se poate plati doar cash la Trezorerie? Sau si prin virament bancar, cu card de credit, etc..

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: