joi

25 aprilie, 2024

2 mai, 2023

Comisia pentru învățământ a Camerei Deputașilor a votat marți raportul de adoptare cu amendamente a proiectului pentru Legea învățământului superior. Documentul urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, după care va pleca la Senat, forul decizional.

Cea mai importantă noutate o constituie introducerea studiilor superioare de doi ani. Cu excepția universităților de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile vor putea oferi programe de doar doi ani, în urma cărora absolvenții vor primi diplome ce nu sunt echivalente cu cele de licență, dar se plasează peste nivelul studiilor postliceale.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat săptămâna trecută că noutatea a fost solicitată de mediul de afaceri, ca o soluție la problema deficitului de personal calificat. Aceștia au promovat în ultimii ani această variantă, pentru coupații ce nu pot asimilate în formele de învățământ preuniversitar, dar pentru care nici nu este nevoie de patru ani de studii.


Absolvenții acestor programe pot continua studiile universitare de licență, în urma unui examen. Acest ultim aspect, al transferului la studiile de licență, urmează să fie stabilit.

Amendamente introduse în Comisie:

  • „Senatul universitar poate echivala titlul de profesor universitar pentru specialiştii de prestigiu care deţin acest titlu, precum şi calitatea de conducător de doctorat, dobândite în una dintre instituţiile de învăţământ superior dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din lume, conform listei aprobate de Ministerul Educaţiei”.
  • Un amendament al PSD potrivit căruia nu sunt abateri de la normele de etică „diferenţele de concepţie teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferenţele de interpretare a datelor, precum şi diferenţele de opinie”, conform Agerpres.
  • La secţiunea privind abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară din proiectul legii învăţământului superior au fost respinse mai multe propuneri de modificare a textului Guvernului.
  • A fost respins amendamentul USR potrivit căruia reprezintă incompatibilitate între funcţiile de conducere de rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director de filială/extensie şi calitatea de senator sau deputat. De asemenea, a fost respinsă şi propunerea ca să nu poată ocupa funcţii de conducere în învăţământul superior persoanele care au fost alese sau numite în funcţii de demnitate publică.
  • Comisia de învăţâmânt a aprobat, la capitolul statutului personalului din învăţâmântul superior, un amendament al PSD conform căruia „personalul de sprijin în vederea desfăşurării procesului educaţional printr-o abordare integrată a nevoilor studentului, profesionişti din alte domenii fundamentale ale dezvoltării adolescentului, precum sănătate, consiliere/evaluare/ terapie psihologică şi asistenţă socială, este încadrat în sistemul de învăţământ superior cu statut de personal didactic auxiliar”.
  • „Cuantumul bursei pentru studenţii români de pretutindeni oferite în baza ofertei unilaterale a statului român este cel puţin egal cu cuantumul minim al bursei sociale. Condiţiile de finanţare a beneficiarilor de burse şi stagii de specializare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Din articol nu reiese daca se face sau nu exmatricularea derbedeilor din scoli.

    Daca e public si e subventionat de stat oare are rost proliferarea huliganismului pe banii statului?
    Acum e paliativ.

    E obligatoriu, e gratuit dar daca esti huligan, derbedeu statul te Reînmatriculeaza!

    Oare Ministra sau Comisia stiu cat costa statul roman o zi de scolarizare a unui elev?

    Probabil ca sunt multi derbedei sustinuti de lege sau de stat sa învete dar e o vorba romaneasca: „din rahat nu faci bici”.
    Merci,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Din articol nu reiese daca se face sau nu exmatricularea derbedeilor din scoli.

    Daca e public si e subventionat de stat oare are rost proliferarea huliganismului pe banii statului?
    Acum e paliativ.

    E obligatoriu, e gratuit dar daca esti huligan, derbedeu statul te Reînmatriculeaza!

    Oare Ministra sau Comisia stiu cat costa statul roman o zi de scolarizare a unui elev?

    Probabil ca sunt multi derbedei sustinuti de lege sau de stat sa învete dar e o vorba romaneasca: „din rahat nu faci bici”.
    Merci,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: