marți

23 aprilie, 2024

8 decembrie, 2022

Firme străine cu legături puternice cu Gazprom fac jocurile în importurile de gaze naturale ale României, care au contat pentru mai mult de 36,5%  din totalul consumului în august 2022, ultima lună pentru care Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis rapoarte.

Wiee România, încă deținută de Gazprom Schweiz AG deși practic controlată de statul german, a adus în România peste 55% din gazele de import în august. Gazprom Schweiz face parte din Gazprom Germania, aflat în plin proces de naționalizare.

Pe parcursul anului 2022, Wiee România a făcut uneori rocada în topul exportatorilor de gaze cu MET Austria Energy Trade (al doilea cel mai mare importator din august, cu 11,8%), e filiala din Austria a grupului MET  înregistrat în Elveția, cu originea în Ungaria.


Alte firme înregistrate în Elveția și în Bulgaria se numără printre importatorii relevanți de gaze și mulți furnizori străini importanți de gaze operează și pe piața angro de electricitate.

Așa, de pildă, pe piața angro de electricitate operează al treilea cel mai mare importator de gaze din august, Axpo Bulgaria EAD (cu 8,51%).

MET Romania Energy, o altă filială a grupului înregistrat în Elveția este pe lista ANRE a furnizorilor de electricitate „cu activitate pe piața cu amănuntul”.

(Citiți și: ”Germania amenință cu naționalizarea filialelor Gazprom și Rosneft. Schema globală a Gazprom”)

Liderii importurilor de gaze în România

Wiee România a început anul cu 20% cotă de piața gazelor importate de România, a coborât până la 3,82% în aprilie – a doua lună de război al Rusiei în Ucraina, apoi la 1,02% în mai și la 0,7% în iunie, când activitatea sa a intrat în incertitudine, ca urmare a unor sancțiuni decise de grupul Gazprom, ca răspuns la sancțiunile UE aplicate Rusiei – dar a urmat o revenire specuaculoasă în vară:


o revenire spectaculoasă în vară, când a ajuns chiar la 55% din importurile României de gaze, în luna august, după ce în luna iulie făcuse saltul de la 0.7% la 26,8%.

În graficele de mai jos, evoluția cotelor de piață ale principalilor importatori de gaze din România, potrivit datelor oficiale ale ANRE:

Graficele sunt extrase din rapoartele lunare de monitorizare a pieței emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE)

La rândul său, celălalt mare jucător pe piața importurilor României, MET Austria Energy Trade a fost în majoritatea timpului cel mai mare importator de gaze pentru România, cu excepția lunii august (cotă de 11,8%), când Wiee și-a marcat revenirea în forță cu acea pondere de 55%.

MET a contat în ianuarie cu peste 27% din importurile de gaze, în aprilie – cu aproape 20%, în luna mai – aproape 31%, iunie – peste 41%, iar în iulie (când Wiee a revenit pe piață) – aproape 32%.

(Citiți și: ”Gazele din Marea Neagră – evoluțiile de pe ultima sută de metri, umăr la umăr cu Schengen”)

Dintre ceilalți importatori se remarcă aceia înregistrați în Bulgaria, nu mai puțin de trei, dar și alții înregistrați în Elveția, printre care Dxt International și filialele Axpo holding AG, care are filială și în România.

Dintre importatorii apropiați Gazprom, Imex Oil Limited este cel care nu s-a mai remarcat, după ce avea o cotă de 4,85% în ianuarie.

Principalii furnizori de gaze nu sunt și cei mai mari importatori

Importurile de gaze au continuat în ciuda confruntării cu Federația Rusă și au folosit mai ales la umplerea depozitelor pentru iarnă.  

Atât producția cât și importurile au scăzut în 2022 față de 2021: producția – cu 4,3% până la 6,83 milioane tone echivalent petrol (tep) în primele 9 luni ale anului, iar importurile cu 19,2% până la 1,66 milioane tep, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Principalii furnizori de gaze din România, Engie (Franța) și E.ON (Germania) – care au preluat fostele Distrigaz Sud, respectiv Nord, nu se remarcă pe lista importatorilor, iar E.ON nici nu se aprovizionează prin vreo filială proprie.

E drept, RWE Supply &Trading, filiala marelui grup energetic german RWE, ar fi traderul preferat de E.ON. dar cota de piață a acestuia este mică (5,6% din totalul importurilor de gaze în ianuarie, 3,89% în aprilie, dar de 13,8% în mai – când activitatea filialelor Gazprom din Europa  a avut mult de suferit din cauza războiului din Ucraina), după care nu a mai contat.

Engie a importat și prin propria filială Engie Energy Management România, cu cote de piață remarcabile (literalmente), dar mult sub cele ale liderilor: 15,8% în ianuarie, 16,2% în aprilie, mai puțin în mai, și sub 10% în iunie, irelevant în iulie și august.

Aglomerație de jucători pe piața angro de electricitate

Nu mai puțini de 29 de jucători operează exclusiv pe piața angro de electricitate din România, în afară de producătorii mai mari și mai mici (99 în august) și de cei care operează și pe piața cu amănuntul (52), potrivit celui mai recent raport de monitorizare al ANRE (pe august).

Din listă se remarcă Nis Petrol SRL, o companie sârbă de petrol și gaze, controlată de grupul rus Gazprom Neft și care are și o rețea relativ mică de benzinării în România.

ANRE nu a răspuns solicitării CursDeGuvernare de a spune care sunt principalii importatori de electricitate, dar printre firmele care operează exclusiv pe piața angro regăsim filiala 3 Axpo Bulgaria EAD.

Importurile de electricitate au acoperit  peste 12% din energia electrică livrată pe piața din România în primele 8 luni ale anului, de aproape 34 de miliarde kWh.

Relevant este faptul că mai mult de jumătate (56,5%) din electricitatea importată de România  în primele 9 luni ale anului venit prin Bulgaria.

Importurile de electricitate din Bulgaria de 2.886 milioane kWh au fost mai mult decât duble (+162%) față de aceeași perioadă din 2021, potrivit raportului operatorului de sistem și de transport Transelectrica (TEL), trimis la Bursa de Valori București (BVB).

***

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: