20 februarie, 2019

OMV Petrom doreşte să continue proiectul de gaze din Marea Neagră, însă, deocamdată, nu se întrunesc condiţiile necesare pentru a fi luată decizia de a merge mai departe, a declarat, miercuri, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă pe teme energetice, potrivit Agerpres.

„Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom şi pentru România. Însă, pentru a merge mai departe, este nevoie să ai piaţă liberă de gaze, fiscalitate stabilă şi infrastructură-cheie. Este un proiect cu adevărat important şi ne dorim să mergem mai departe, aşa că vom continua să dialogăm cu autorităţile, care, şi ele, vor să mergem mai departe, să găsim cea mai bună soluţie”, a spus oficialul companiei petroliere.

În acest context, OMV Petrom și ExxonMobil, compania parteneră în proiectul Neptun Deep, au decis să amâne decizia finală de investiții.


„Investitorii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate. Este un criteriu atât de important pentru o investiţie atât de importantă. Trebuie să ştim cât va fi factura fiscală, trebuie să înţelegem pe cel fel de piaţă activăm şi avem nevoie de o piaţă liberă„, a arătat Verchere.

Oficialul OMV Petrom a amintit că România importă doar 12% din consumul de gaze şi a apreciat că „acest lucru este ceva fenomenal, însă este nevoie de investiţii să rămână aşa”.

Pentru acest an, compania a anunţat că va scădea cu 17% nivelul investiţiilor, până la 3,7 miliarde de lei, de la 4,3 miliarde de lei în 2018, ca urmare a instabilităţii legislative.

Întrebată unde va fi vândut gazul din Marea Neagră, Verchere a arătat că prima piaţă vizată este cea mai apropiată, respectiv România, însă a reiterat că, în acest sens, un rol crucial îl joacă infrastructură necesară.


„Este foarte important să fie protejat consumatorul vulnerabil, pe măsură ce preţul energiei creşte”, a subliniat oficialul Petrom.

La începutul acestei luni, în raportul privind rezultatele anului trecut, compania preciza că mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri.

„În ultimele luni am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri”, afirmă compania.

În ceea ce priveşte zăcămintele din Marea Neagră, în opinia reprezentanţilor OMV Petrom, mediul legislativ actual nu oferă „premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: