6 aprilie, 2021

Condițiile contractelor de împrumut ale Chinei cu țările în curs de dezvoltare sunt neobișnuit de secrete și impun debitorilor să acorde prioritate rambursărilor către băncile chineze de stat înaintea altor creditori, se arată într-un studiu citat de Reuters. Acesta avertizează că aceste clauze abuzive transformă creditele bilaterale acordate de Beijing în arme politice ce pot fi activate oricând.

Baza de date compilată timp de trei ani de AidData, un laborator de cercetare din cadrul Universității William & Mary, cuprinde 100 de credite acordate de băncile de stat chineze unui număr de 24 de state cu venituri mici și medii, unele dintre acestea confruntându-se cu o povară a datoriei publice în creștere din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19.

China a atras atenția, fiind cel mai mare creditor mondial din perspectiva împrumuturilor bilaterale, acordând circa 65% din volumul total al acestora, echivalentul a sute de miliarde de dolari, statele beneficiare aflându-se în Africa, Europa de Est, America Latină și Asia. Au fost analizate, printre altele, 23 de contracte încheiate cu Camerun, 10 cu Serbia și Argentina, precum și opt cu Ecuador.

(Citiți și:”CNBC: Cum își transformă China comerțul în armă geopolitică”)


”China este cel mai mare creditor oficial din lume, dar ne lipsesc informațiile de bază despre termenii și condițiile împrumuturilor sale”, au notat autorii studiului, printre aceștia numărându-se și Anna Gelpern, profesor de drept la Universitatea Georgetown din Statele Unite.

La acest studii au colaborat cercetătorii de la AidData, Centrul pentru Dezvoltare Globală (CGD) din Washington, Institutul Kiel din Germania și Institutul Peterson pentru Economie Internațională. Ei au comparat contractele de împrumut ale Chinei cu cele ale altor creditori majori pentru a realiza prima evaluare sistematică a condițiilor legale ale creditelor.

Analiza lor a scos la iveală mai multe caracteristici neobișnuite ale acordurilor care asigurau condiții mai bune de rambursare, se arată în raport. Acestea includ clauze de confidențialitate care împiedică împrumutătorii să dezvăluie condițiile împrumuturilor, precum și aranjamente colaterale informale care îi favorizează pe creditorii chinezi în fața altora și care promit păstrarea datoriei în afara restructurărilor colective. De asemenea, conform clauzelor analizate, China are o marjă substanțială de manevră în ceea ce privește anularea creditelor sau solicitarea rambursării accelerate a acestora.

(Citiți și:”Ce caută și cum lucrează miliardele chinezești în Africa”)

Autorii studiului atrag atenția că astfel de clauze se află în contradicție flagrantă cu angajamentele asumate de China în cadrul G20 în privința ”cadrului comun” conceput pentru a ajuta națiunile mai sărace să facă față situației financiare, presiunea COVID-19, permițându-le să revizuiască poverile datoriilor.


Autoritățile de la Beijing nu au făcut niciun comentariu pe această temă. În trecut, oficialii chinezi au precizat că instituțiile financiare chineze, nu doar cele de stat, lucrează pentru a sprijini reducerea poverii datoriilor din statele africane. În noiembrie, China a anunțat că a amânat scadența unor rate în valoare de 2,1 miliarde de dolari în cadrul programului G20, cea mai mare sumă din rândul statelor membre.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: