România figurează pe ultimul loc între statele UE în ceea ce privește sumele cheltuite pentru sănătate ca procentaj în PIB, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat.
Cu doar 5%, ne situăm aproape la jumătate față de media europeană și mult sub topul în materie, dominat de Franța (11,5%), Germania (11,1%) și Suedia (11%).
Pentru referință, menționăm că, în urma vecinilor bulgari (la care 8,1% din PIB bani care se duc în sectorul sanitar) apar peste pragul de șapte procente Irlanda, Ungaria ( ambele cu 7,4%), Croația (7,2%), Cehia și Slovacia (ambele cu 7,1%).
Deasupra nivelului de 6% se clasează Cipru (6,8%), Lituania (6,7%), Estonia, Polonia (ambele cu 6,5%), Letonia (6,2%) și Luxemburg ( tot 6,2% , dar valoarea e afectată de PIB-ul creat și de cetățenii din statele vecine).
Alfel spus, diferența în termeni comparabili, date fiind diferențele de nivel de dezvoltare, au fost consemnate de Eurostat a se situa cam la 30% față de Polonia și de aproape 50% față de Ungaria. Din păcate, majorarea salariilor din sectorul sanitar aplicată ceva mai recent decât datele a căror prelucrare a fost finalizată de statistica europeană nu este de natură să ajute prea mult la îmbunătățirea condițiilor de tratament, date fiind proiectele abandonate de construire a unor noi spitale regionale și de dotarea cu aparatură modernă.
De subliniat, costurile cu aparatura, medicația și alte materiale absolut necesare pentru o prestație medicală la nivel european sunt foarte apropiate de la o țară la alta, date fiind sursele comune de furnizare, doar „manopera” fiind la un alt nivel de cost. Practic, o țară care are posibilități ceva mai reduse, rezultate dintr-o performanță economică ceva mai scăzută ar trebui să aloce mai mult și nu mai puțin ca procentaj raportat la PIB pentru a asigura servicii medicale decente.
(Citiți și: ”Mic Tratat de finanțat subdezvoltarea. Sumarul”)
Legătura impusă de necesitățile obiective ar fi nu cu veniturile bugetare ( oricum foarte scăzute la noi, undeva la 70% din media UE, tot raportat la PIB) și nici cu nevoile salariale pentru a nu pierde specialiști în domeniu ci cu dimensiunea populației și cu numărul de îmbolnăviri, evident mai mare în cazul unui sistem deficitar la igienă, educație și prevenție.
Cert este că valoarea de 432 euro/locuitor cheltuieli, situată cu 23% sub cea din Bulgaria (556 euro) sugerează un interes foarte redus pentru sănătatea populației, diferența crescând la mai mult de un odin de mărime în raport cu un stat altminteri vecin la procentajul alocat din PIB, precum Luxemburg (1 la 13 !).
Disparitățile se reduc dacă se face ajustarea cu puterea de cumpărare rezultată din ajustarea cu nivelul prețurilor din fiecare stat, operațiune care ne ridică la nivelul de 900 euro în termeni de paritate standard (pps). Cu care rămânem, însă, singurul stat sub pragul de 1.000 de euro pps și la o distanță apreciabilă de liderul Germania (4.200 euro pps, adică de patru ori și jumătate mai mult).
Situația ar fi fost încă și mai rea dacă ritmul de creștere al acestor cheltuieli nu ar fi fost relativ ridicat (fapt explicabil și prin baza mică de raportare, care reduce în termeni absoluți și sumele suplimentare alocate de-a lungul anilor). Aici, cu +40,4% între 2011 și 2016, suntem pe locul doi după Estonia (+46,6%) și înaintea Bulgariei (+38,6%) și Lituaniei (+34,1%).
Pentru a vedea și în structură pe ce s-au dus banii cheltuiți în sănătate raportat la practica europeană, ar fi utilă și prezentarea pe capitole ca procentaj din suma totală:
Diferența majoră apare la cheltuielile cu bunuri medicale, cu mult mai mari la noi deoarece sunt raportate la un total semnificativ mai mic dar și pentru că prețurile sunt relativ apropiate de cele practicate în Occident. În lipsă de resurse, se formează astfel deficite majore la îngrijirea pe termen lung (care compromite actul medical inițial și calitatea vieții celor tratați) și, din păcate, la cea mai importantă sursă sustenabilă de economii pe termen lung, capitolul de prevenție.
Una peste alta, la noi sănătatea este un bun des invocat dar fără o corespondență la nivel de decizie. Subfinanțat în favoarea unei taxări reduse și a acordării unor sume de bani direct pentru consum (îndeosebi în cazul pensionarilor). Până la urmă, va trebui să conștientizăm că, dacă nu suntem bine, degeaba avem minifiscalitate iar banii din buzunar nu țin loc de sănătate.
