cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Cheltuielile cu refugiații, decontate din Fondul de rezervă – România asigură 30 de zile necesarul pentru 70.000 de persoane/zi

4 martie, 2022

Cheltuielile cu refugiații se vor acorda din Fondul de rezervă și vor asigura pentru următoarele 30 de zile necesarul pentru 70.000 de persoane/zi. Măsurile au fost propuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care a adoptat, vineri.

În acest moment, se precizează în preambulul hotărârii CNSU, este necesară alocarea urgentă a unor sume de bani pentru a veni în sprijinul persoanelor refugiate din Ucraina aflate în nevoie.

Sumele, neprecizate în acest document, urmează să fie menționate în actul normativ ce va fi elaborat ulterior. Ele trebuie să acopere necesarul pentru un număr zilnic de 70.000 de persoane cărora să le fie asigurate servicii minimale pentru acoperirea nevoilor de bază, în spaţii puse la dispoziţie gratuit sau contra-cost.


Cheltuielile vor acoperi următoarele necesități estimate:

  • pentru o perioadă de 30 de zile
  • un număr mediu de 70.000 de persoane cazate zilnic, dintre care 50.000 în spaţii puse la dispoziţie gratuit şi 20.000 în spaţii puse la dispoziţie contra-cost
  • funcţionarea a 22 tabere temporare de cazare şi asistenţă umanitară.

Datele pe baza căreia a fost elaborată hotărârea CNSU:

  • degradarea situaţiei de securitate din Ucraina care a generat exodul masiv al populaţiei din zonele afectate şi deplasarea acestora către statele vecine determinând astfel apariţia unei crize umanitare reprezentată în principal de nevoia acută de a asigura nevoile de bază ale acestor persoane, respectiv cazare, hrană şi condiţii minime de igienă
  • evoluţia numărului de persoane care au intrat în România din Ucraina fie direct, prin punctele de trecere a frontierei comune, fie indirect prin Republica Moldova, raportat la cele care părăsesc teritoriul ţării dintre cele intrate, se constată că numărul persoanelor care rămân în România creşte în medie zilnic cu 5.000 persoane doar prin raportare la cetăţenii ucraineni, în data de 03.03.2022 numărul acestora fiind de 51.917,
  • numărul cetăţenilor străini, alţii decât cetăţenii ucraineni, şi apatrizii care se refugiază din aceeaşi zonă de conflict, în România, în vederea repatrierii în ţările de origine şi care se ridică în medie la aproximativ 5.000 de persoane zilnic, marea majoritate a acestora staţionând mai mult de 3 zile pe teritoriul ţării până la îmbarcarea către alte destinaţii,
  • evenimentele anterioare petrecute pe plan internaţional care au implicat exodul populaţiei din zonele de conflict armat, din care rezultă că în primele zile se refugiază persoanele cu posibilităţi financiare şi nivel de trai peste medie, care de obicei nu au nevoie de sprijin umanitar, iar ulterior se refugiază persoanele cu posibilităţi materiale limitate şi care au resurse ce nu le permit asigurarea mijloacelor minimale de subzistenţă în ţările în care se refugiază,
  • evoluţia situaţiei de securitate din Ucraina va continua să degenereze, urmând a fi afectate zone mult mai extinse decât în prezent şi apropiate de graniţa cu România,
  • evaluarea exactă a numărului de persoane pentru care este necesară alocarea de resurse financiare pentru acoperirea utilităţilor prevăzute prin mecanismul stabilit în Ordonanţa de Urgenţă nr. 15 din 2022 este imposibil de realizat la acest moment, ca urmare a lipsei de predictibilitate, deoarece resursele societăţii civile puse la dispoziţie, cu titlu gratuit, în ultimele 7 zile de conflict armat din Ucraina sunt pe cale de a fi epuizate,
  • aprecierea numărului de 70.000 de persoane a avut la bază analiza datelor de intrare/ieşire în ţară şi diferenţa dintre cele două elemente, a cetăţenilor ucraineni, sau de altă naţionalitate sosiţi din Ucraina


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: