26 august, 2019

Optimismul relativ al analiştilor certificaţi CFA® se reduce cu fiecare lună ce trece.

Scăderea din iulie a Indicatorului de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a diminuat, până aproape de anulare, plusul de încredere din lunile anterioare, față de aceleaşi perioade din 2018.

În luna mai, indicatorul se plasase, pentru prima dată din vara lui 2017 încoace, peste nivelul înregistrat cu un an în urmă (cu 10,0 puncte de nivelul din mai 2018). Plusul faţă de anul anterior s-a diminuat la 3,1 puncte în iulie, potrivit sondajului CFA România publicat luni.

Tensiunea cursului leului creşte din nou


Revenirea analiştilor la pesimism se remarcă şi în aşteptările privind deprecierea leului din nou în creștere.

Trei sferturi din participanții la sondaj anticipează deprecierea leului în următoarele 12 luni, până la o valoare medie de 4,8358 lei / euro, peste nivelul estimat în iunie (4,8262) și foarte aproape de nivelul estimat în mai (4,8384 lei / euro; 4,8481 estimarea din aprilie, 4,8541 – din martie).

Și la 6 luni prognozele și-au schimbat tendința, cursul estimat în iulie fiind de 4,7857 lei / euro, față de 4,7810 în iunie, de la 4,7911 lei / euro în mai, 4,7859 lei în aprilie și 4,7946 în martie).

Inflația în scădere

Așteptările privind inflația sunt în scădere.


Aproape 60% dintre participații la sondaj anticipează o majorare a ratei inflației, până la o medie pentru orizontul de 12 luni (august 2020/august 2019) de 3,91% (la momentul realizării sondajului, rata inflației se situa la valoarea de 3,84%).

Pe orizontul de 12 luni (iulie 2020/iulie 2019) prognoza din iunie fusese de 4,05%, iar pentru orizontul iunie 2020/iunie 2019 – de 4,12%, conform prognozei din mai.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România a scăzut până la 48,2 puncte, potrivit sondajului din iulie, cu 2,7 puncte faţă de luna anterioară.

Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului:

  • Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 4,1 puncte, pînă la valoarea de 56,4 puncte (cu 3,4 puncte faţă de aceeaşi lună a anului anterior);
  • Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,9 puncte până la valoarea de 44,1 puncte, dar se menţine mai mare cu 6,4% faţă de aceeaşi lună a anului anterior.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA România cuantifică anticipaţiile analiştilor Chartered Financial Analyst (CFA®) din România şi a candidaţilor pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a lunii, iar Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și la piața muncii;
Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an privind mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Titlul Chartered Financial Analyst (CFA®) este unul dintre cele mai prestigioase din lume pentru profesioniştii din domeniul financiar şi este administrat de către CFA Institute.

Programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii și standardelor profesionale, al analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investitii.

Astăzi, în lume exista peste 150.000 de deținatori ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele peste 152 societăți membre ale CFA Institute.

CFA România are peste 230 de membri, majoritatea deținători ai titlului de CFA® sau candidați pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu.

Profesioniștii membri ai CFA România lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii, etc.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: