26 octombrie, 2017

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a scăzut în septembrie cu 5,3 puncte faţă de luna precedentă, la 45,4 de puncte, în special ca urmare a percepţiei înrăutăţite asupra modului în care va evolua economia în următorul an, arată datele publicate de CFA.

Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică, lansat în 2011, măsoară anticipaţiile analiştilor financiari privind activitatea economică în România pentru următoarele 12 luni.

Diminuarea din luna septembrie vine după ce indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut în august cu 9 puncte, în iulie cu 0,3 puncte şi în iunie cu 6,6 puncte.


În septembrie, scăderea a avut loc din cauza ambelor componente. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 4,6 puncte, la 63,9 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor pentru situaţia din următorul an a scăzut cu 5,7 puncte, până la 36,1 puncte.

Sondajul arată că aşteptările privind condiţiile de afaceri din România din următoarele 12 luni s-au înrăutăţit, indicatorul coborând în august la -70%, de la -60% în august şi -25% în iulie, în condiţiile în care 72,1% dintre cei chestionaţi se aşteaptă ca în următoarea perioadă condiţiile de afaceri să se înrăutăţească.

Indicatorul ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească), fiind calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente, referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, şi la anticipaţiile, pentru o perioadă de un an, pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal şi a averii personale la nivel de economie.

Sondajul evaluează şi anticipaţiile pentru salarii, rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.


Potrivit sondajului, în ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 79,1% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, faţă de 74% în precedentul sondaj.

„Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4.6300 (in crestere cu 123 pips fata de valoarea inregistrata in exercitiul anterior), in timp de pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.6696 (valoare in crestere cu 173 pips)”, se arată în comunicat.

Analiştii se aşteaptă la o înrăutăţire a pieţei muncii în următorul an, cu o balanţă de -35% a răspunsurilor (39,5% din cei chestionaţi aşteaptă o înrăutăţire), de la -31% în august şi -5% în iulie.

Analiştii estimează o creştere a veniturilor populaţiei în următorul an mai puţin pronunţată ca în luna anterioară (+10% în septembrie faţă de +17% în august şi faţă de +14% în iulie).

Analiştii membri ai CFA estimează, în medie, un nivel al inflaţiei de 2,36% pentru intervalul octombrie 2017 – octombrie 2018, valoare mai scăzută faţă de cea înregistartă în raportul anterior (2,55%).

În privinţa situaţiei economice pe plan mondial în următorul an, 76,7% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la condiţii economice normale, în timp ce 14% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la o situaţie bună.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni în rândul membrilor CFA România şi al candidaţilor pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA), organizaţia având peste 180 de membri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: