4 iulie, 2012

Birourile Permanente ale parlamentului au decis, miercuri seară, convocarea sesiunii extraordinare a parlamentului pentru zilele de 5 și 6 iulie, având ca unic punct pe ordinea de zi suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Potrivit lui Crin Antonescu, noul președinte al Senatului, Camerele reunite vor începe ședința joi, 5 iulie, la ora 10, când va fi citită cerea de suspendare a președintelui. Dacă va dori, președintele Traian Băsescu se poate adresa Parlamentului pentru a da explicații în acuzațiile care i se aduc. Documentul va fi trimis apoi la Curtea Constituțională, pentru aviz. Crin Antonescu a declarat că i-a dat curții 24 de ore pentru aviz, astfel încât vineri după-amiază să poată fi votată suspendarea președintelui.

Avizul Curții Constituționale este pur consultativ, și este singurul punctv de vedere pe care Curtea Constituțională îl mai poate da într-un astfel de caz, începând de miercuri:


În chiar ziua depunerii cererii de suspendare de către USL, guvernul e emios o ordonanță de Urgență prin care restrânge atribuțiile Curții Constituționale, astfel încât decizia parlamentului referitoare la suspendarea șefului statului să nu mai poată fi trimisă la Curtea Constituțională.

Potrivit Constituţiei, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Surse parlamentare au mai precizat că USL doreşte ca referendumul să se desfăşoare cât mai repede, astfel că, cel mai probabil, organizarea acestuia va avea loc în cel mult două săptămâni după votul din plenul reunit al Parlamentului, pentru ca Traian Băsescu să aibă la dispoziţie cât mai puţin timp pentru campanie.

Motivele oficiale pentru care USL cere suspendarea președintelui

Potrivit documentului depus la parlament, USL îl acuză pe Traian Băsescu de grave încălcări ale Constituției, grupând motivele în șapte mari puncte:
I.     Preşedintele a uzurpat rolul Prim-ministrului și s-a substituit în atribuțiile constituționale ale Guvernului.


Prin comportamentul său politic, Preşedintele promovează o stare continuă de încălcare a cadrului constituţional, s-a substituit rolului Guvernului în luarea deciziilor economice și sociale și a exercitat  atribuțiile specifice funcției de Prim-ministru, prin încălcarea gravă a Constituţiei.
Acţiunile preşedintelui au generat măsuri economico-sociale, ce au vizat categoriile sociale vulnerabile, cum ar fi pensionarii şi copii. Traian Băsescu a contribuit la agravarea problemelor acestor categorii atunci când a susţinut cu încrâncenare tăierea sau impozitarea pensiilor sau atunci când a vrut să fie „mai dur” aşa cum chiar el însuşi aprecia în anunţul referitor la neplata alocaţiilor pentru copii.
„În orice caz, în ultima vreme am observat că România nu mai are femei, are mămici. Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi. ”
8 dec. 2010
Transformarea Preşedintelui într-un Prim-ministru a fost asumată în mod deschis de Traian Băsescu. Astfel, deşi multe dintre actele publice au purtat semnătura lui Emil Boc sau a reprezentanţilor altor instituţii, ele sunt rezultatul voinței personale a lui Traian Băsescu:
„Iar în ceea ce priveşte principalele axe pe care Guvernul şi delegaţia Fondului vor discuta în continuare vi le pot prezenta şi mi le asum şi eu ca soluţii, alături de Guvern. În primul rând este vorba de reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România, cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie. De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile, Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual – şi numeric, şi nivel de plată – ar mai trebui încă circa 500 de milioane de euro, care nu există, aceşti bani nu există. Ca atare, este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%.”
6 mai 2010
„Soluţia pe care eu şi Guvernul am propus-o românilor este o soluţie care reflectă ceea ce poate România acum şi o alternativă la creşterea rapidă a gradului de îndatorare a ţării.”
11 mai 2010
„Ştiu foarte bine că nici eu, nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară nu am luat aceste măsuri cu plăcere, dimpotrivă, le-am luat cu gândul la cei care sunt afectaţi de măsurile de reducere a veniturilor.”
6 feb 2011
„De aceea, am stabilit împreună cu guvernatorul, cu primul-ministru, cu ministrul de finanţe că această sumă, dacă este ţinută la dispoziţia României pentru o situaţie de criză neprevăzută, este acoperitoare pentru a evita un derapaj generat de ce s-ar întâmpla în alte ţări, în Uniunea Europeană sau în regiune.”
6 feb 2011
„Legea trebuie adoptată acum, pentru că prima generaţie care intră pe noua legislaţie în şcoală trebuie să aibă cărţi adaptate la noul sistem de educaţie, spaţii adaptate, dascăli pregătiţi, reorientaţi. Ori, opţiunea mea şi opţiunea exprimată şi de Alianţă a fost că această lege trebuie să treacă înainte de sfârşitul acestui an.”
14 dec 2010
„Că diagnosticul Comisiei Prezidenţiale corespunde cu evaluările pe care le avem, făcute de organisme ONU, asta arată că opţiunea mea de a schimba legea educaţiei a fost o opţiune corectă.”
14 dec  2010
„Opţiunea mea este pentru un acord de precauţie. Acel “precautionary agreement” cu Fondul, cu Uniunea Europeană şi cu Banca Mondială, dar, care de data aceasta să nu mai aibă ca obiectiv centura de siguranţă.”
14 dec 2010
Aşa cum se poate observa, sunt nenumărate situaţiile în care Preşedintele a acționat în calitate de Prim-ministru, asumându-şi măsuri precum elaborarea unei noi legi a educaţiei sau reducerea salariilor şi a pensiilor. Alteori, Preşedintele a dat ordine precise Guvernului Boc (trebuie să nu se mai plătească arieratele la medicamente etc.). De fiecare dată „punctele de vedere” ale Preşedintelui au devenit literă de lege în România.
O altă situaţie apare în momentul în care preşedintele a reunit grupuri ad-hoc pentru discutarea unor probleme care, potrivit Constituției, sunt în competența unor structuri guvernamentale, aşa cum a fost cazul în ianuarie 2011, în legătură cu pensiile militarilor. Atunci a avut loc o reuniune a unui grup de lucru al preşedintelui care a decis în mod direct ce trebuie să facă Guvernul pentru a ieşi dintr-un anumit blocaj administrativ (să dea o ordonanţă, o hotărâre de guvern etc).
Cea mai gravă însă a fost situaţia generată de anunţul preşedintelui din mai 2010 referitoare la reducerea salariilor şi a pensiilor. În acel caz nu numai că Preşedintele s-a substituit Executivului, dar măsurile anunţate de acesta s-au dovedit a fi neconstituţionale, cel puţin în ceea ce priveşte reducerea pensiilor. Astfel, cel puţin în cazul concret enunţat, preşedintele a acţionat în mod direct, a cerut Guvernului să implementeze anumite măsuri, Emil Boc a ascultat, dar măsurile s-au dovedit a fi neconstituţionale. Este evident că ne-am aflat în faţa unei situaţii de o gravitate deosebită, iar preşedintele nu se poate sustrage de la răspunderea sa directă: a ordonat Guvernului să acționeze în afara cadrului constituţional. Mai mult, măsurile impuse de preşedinte au avut consecinţe economice şi sociale extermem de grave: aruncarea în sărăcie a numeroşi cetăţeni români.

II.  Președintele a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie.
Prin declaraţiile susţinute în spaţiul public care contravin cu rolul şi conduita unui preşedinte Traian Băsescu a încălcat, în mod voit, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor  prevăzute în Constituţie la Art. 23 pct. 3:

„Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială.” Cu toate acestea preşedintele României a anunţat pe toate canalele media că în 2012 statul nu va creşte salariile la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% a acestora, cu toate că judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul salariilor trebuie să revină la nivelul anterior adoptării acestor măsuri de diminuare. Atât faptul că a anunţat măsurile de austeritate în 2010 cât faptul că acestea se vor perpetua şi pe parcursul anului 2012, reprezintă un gest imens de iresponsabilitate şi o depăşire făţişă a rolului şi atribuţiilor sale prevăzute de Constituţie.
Mai mult, Traian Băsescu a susţinut în data de 19 septembrie 2011 faptul că  4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine 4,9 milioane de pensionari.
„4,2 milioane de salariaţi nu pot susţine pensiile a 4,9 milioane de pensionari”, a spus preşedintele, la ceremonia depunerii jurământului de către noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu.
Astfel, se dovedeşte din nou că Presedintele este un factor potentator al unui conflict social intre forta de munca activa si pensionari.
Pensionarii sunt cei care au contribuit si care acum trebuie sa beneficieze de sistemul public de pensii,
Dreptul la pensie si la cuantumul acesteia este garantat de Constitutia Romaniei, care prevede, in mod expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental:
„Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.”
Curtea Constitutionala a constatat in iunie 2010, cand a fost sesizata cu privire la neconstitutionalitatea „tentativei” de diminuare cu 15% a pensiilor, ca dreptul la pensie este un drept preconstituit inca din perioada activa a vietii individului, astfel ca Presedintele, in loc sa creeze un fals vinovat al situatiei dezastruase prin care trece Romania, in persoana pensionarului care a muncit si care si-a castigat in mod cinstit dreptul de a beneficia de o pensie, oricum foarte mica, ar fi trebuit sa medieze intre stat si societate asa cum este prevazut in Constitutie la art. 80 al.2.
Presedintele ar fi trebuit sa recomande gasirea unor solutii pentru crearea de noi locuri de munca in loc sa se lamenteze de numarul pensionarilor in plata. Este de notorietate ca Presedintele desconsidera aceasta clasa sociala „asistata social”, dupa cum o considera domnia sa.
„Sprijinul” Presedintelui pentru pensionari si pentru salariati deopotriva, s-a evidentiat in 2010 cand a sustinut taierea pensiilor si a salariilor.
Comportamentul Presedintelui este unul neconstitutional, incalcand prevederile art. 80 al.2 din Constitutie „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” , intrucat el se erijeaza  intr-o autoritate care emite judecati de valoare contrare prerogativelor constitutionale de mediere intre stat si societate.
Presedintele nu trebuie sa astepte ivirea unui conflict pentru medierea lui, ci trebuie sa previna asemenea situatii.
Insultele repetate la adresa comunităţii rome
În anul 2007 Traian Băsescu a fost sancţionat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru declaraţiile sale referitoare la comunitatea romă. Ceea ce este extrem de grav este însă recidiva, în 18 oct. 2011, Preşedintele Traian Băsescu primind alte două avertismente din partea CNCD, dintre care unul pentru declaraţiile sale jignitoare la adresa oamenilor cu dizabilităţi iar alta pentru noi delcaraţii ofensatoare la adresa comunităţii rome.
Astfel, recidiva demonstrează că atitudinea lui Traian Băsescu este uneori guvernată de  rasism şi xenofobie, incompatabile cu calitatea de președinte a unui stat membru a UE şi cu Constituţia României. De altfel, gravitatea în sine a faptei este constatată chiar de decizia luată de CNCD, organismul de specialitate al statului român.
Îndemnul adresat medicilor de a părăsi ţara în ciuda realităţilor naţionale care confirmă un deficit de cadre medicale, aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii statuat de art. 34 din Constituţie.
Promulgarea legii pensiilor, adoptată prin fraudă de către Camera Deputaților
Referitor la actele şi faptele neconstituţionale ale preşedintelui, unul de deosebită gravitate îl constituie promulgarea Legii pensiilor trecută prin fraudă în Plenul Camerei Deputaţilor. Faptul că semnătura preşedintelui se află pe un act recunoscut ca fiind rezultatul unui furt grosolan de voturi care va intra în istoria neagră a parlamentarismului românesc, reprezintă o încălcare gravă a atribuției constituționale referitoare la promulgarea legilor (art. 77 din Constituție).
Încercările de intimidare a presei, prin includerea acesteia printre vulnerabilitățile ce afectează securitatea națională
Evident deranjat de criticile presei la adresa sa și a apropiaților săi, Președintele s-a folosit de calitatea sa de șef al Consiliului Suprem de Apărare al Țării și a inclus presa printre vulnerabilitățile ce amenință securitatea națională, care au fost identificate în Strategia Națională de Apărare a Țării, urmând ca instituțiile statului să fie obligate, în urma adoptării acestui document, să acționeze împotriva organismelor de presă și pentru limitarea libertății de exprimare, .

III. Președintele a  încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei.  
Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat prin acţiunile sale concrete desfăşurate pe parcursul celor 3 ani de exercitare a mandatului că are o viziune arbitrară, total contrară principiului separaţiei şi echilibrului  puterilor în stat. Contrar rolului de mediator între puterile statului conferit de Constituţie, Traian Băsescu a provocat crize în raporturile dintre preşedinţie şi principalele autorităţi publice, încălcându-le şi nesocotindu-le competenţele, denigrându-le activitatea şi ştirbindu-le credibilitatea.
Modul direct în care a cerut Guvernului sa legifereze practic fără Parlament, subminează democraţia, prin nesocotirea rolului legislativului, forul democratic de dezbatere constituit prin voinţa poporului,  prin încurajarea procedurii de angajarea răspunderii de către Guvern, procedură care trebuie să fie excepţie şi nu regulă.
Atacurile fără precedent la adresa Justiţiei, prin care i-a periclitat independenţa, instigând totodată la nerespectarea legii, se înscriu nu doar într-o zonă de neconstituţionalitate, ci intră în sfera penalului. Argumentul aberant al preşedintelui atunci când vorbeşte de neaplicarea unei hotărâri judecătoreşti în lipsa indicării sursei de finanţare pune în discuţie caracterul obligatoriu al unei hotărâri judecătoreşti, negând totodată rolul de putere în stat a justiției, aşa cum este prevăzut de art. 21 şi art.16 din Constituţie.  În concepţia sa – Justiţia  a făcut mai mult rău României decât politicienii sau românii care cerşesc prin Roma sau Paris. Asistăm aşadar la un atac fără precedent la adresa Justiţiei și la adresa magistraţilor, din motive electorale înguste, pentru a ascunde incapacitatea Guvernului pe care l-a numit în funcție la acea dată (Guvernul Boc) de a rezolva problemele concrete ale țării, cum ar fi aderarea României la spațiul Schengen.
Atacurile presedintelui au vizat si Camera Superioara a Parlamentului, Senatul Romaniei. Traian Basescu atacă in mod direct puterea legislativă, reprezentata de Senatul Romaniei. Încălcând flagrant acelaşi principiu al separaţiei şi echilibrului  puterilor în stat, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la TVR, la momentul respectiv, că reforma sănătăţii, legea asistenţei sociale şi legislaţia legată de justiţie trebuie adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern, afirmând că Senatul s-a „compromis de la preşedinte până la ultimul senator” amânând discuţiile pe aceste subiecte:
„Am discutat cu premierul Boc să le lăsăm prin Parlament, deşi erau obligaţii asumate de statul român acum nu mai am ce să fac decât să concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa Parlamentului de a moderniza, de a continua procesele de reformă. Şi atunci reforma sănătăţii, legislaţia legată de justiţie, de asistenţă socială trebuie asumată de guvern prin asumarea răspunderii”.
„Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte s-a compromis. Să refuzi să adopţi legea cu privire la crearea mecanismului de promovare şi selectare a judecătorilor pentru Înalta Curte este descalificant pentru Senat. Nu se punea problema decât a găsirii unui sistem care să scoată cumetriile în procesul de promovare la Înalta Curte, ori Senatul s-a descalificat”.
Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la situaţia din Senat sunt cu atât mai grave cu cât el nu numai că a dat instrucţiuni Legislativului cu privire la actele ce trebuie adoptate, dar chiar şi cu privire la forma în care acestea trebuiau să arate, atitudine incompatibilă cu Constituţia şi cu principiile democratice. Încercarea sa de a determina Senatul să adopte aceste acte normative în forma dorită de el reprezintă o tentativă gravă de golire de conţinut a puterii legislative, aşa cum este ea prevăzută în Constituţie.
Încălcarea gravă și repetată a independenţei justiţiei
Intervenţiile abuzive asupra justiţiei, încercările de intimidare a magistraţilor, promovarea unei iniţiative legislative de natură să instituie controlul politic asupra carierei magistraţilor, declaraţiile repetate prin care Preşedintele arăta că este la curent cu acte făcute de procurori în cadrul dosarelor de urmărire penală, asediul politic asupra Consiliului Superior al Magistraturii, arată cu toatele declinul statului de drept în România.
De la inceputul celui de al doilea mandat al sau, Presedintele Traian Basescu a manifestat o ingerinta continua in activitatea si autoritatea judecatoreasca, de natura să aduca atingere in mod direct independentei justitiei si principiul separatiei puterilor in stat. Încălcarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, reprezintă deasemenea o obisnuinţa pentru Traian Basescu. Conform Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
Substituirea rolului CSM reprezinta o abatere grava de la norma constitutionala dar Traian Băsescu a mers deseori pe acest drum:   
„Nu putem sa nu dam toata atentia raportului MCV si desi nu acceptam adaugarea de conditii, nu putem sa nu recunoastem deficientele pe care justitia romaneasca inca le are. Ma refer la procedurile lungi de judecata, la procedurile de tergiversare a dosarelor la Inalta Curte, (dosare tinute 2-3 ani si amanate si abia dupa doi ani retrimise la procurori pentru a fi reanalizate)”.
„Judecatorii isi autoincarca activitatea, pentru ca nu judeca, amana(…) Sigur ca ajungi la 100 si ceva de dosare, cand practica este sa amani si sa nu judeci. Va rog, inspectia de la CSM, as fi curios sa am un astfel de punct de vedere: Din 100 de dosare cu care intra un judecator, cate sunt amanate de 15 ori, de multe ori batjocorindu-se procedura?”
„Eu inteleg ca procedura este sfanta pentru ca ea are misiunea de a garanta drepturile procesuale ale partilor, mai ales intr-un proces penal(…) Dar, profitandu-se de garantarea drepturilor, se amana procese la cererea avocatilor pentru o nimica toata. Daca e stramba citatia sau daca semnatura unui procuror e in alta rubrica, nu trimite dosarul inapoi, ca nu asta a afectat drepturile procesuale ale invinuitului”, a explicat presedintele.
10 iunie 2011
Deşi conform Constitutiei Romaniei, Art 134 (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot., Preşedintele a încercat adeseori să interfereze cu activitatea CSM sau să pune presiune pe această instituţie.
De altfel, Uniunea Nationala a Judecătorilor din Romania (UNJR) a reacționat printr-un comunicat de presa, de natură să atragă atenția asupra efectelor negative pe care aceste derapaje repetate ale Presedintelui le pot avea asupra funcționării statului de drept. „Considerăm că este de datoria noastră, ca asociaţie profesională, să explicăm care este rolul judecătorului în societate, la fel cum este de datoria Preşedinţiei să se informeze în mod corect şi complet înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură a afecta încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să încalce valori fundamentale ale sistemului judiciar”.
Extrem de grave şi cu rol vădit de intimidare apar a fi declaraţiile din 3 nov. 2011 referitoare la judecători:
„Ştiţi că există obiceiul celor care pierd licitaţii să se ducă în instanţă şi, de pe locul şase, doamna sau domnul judecător îl scoate câştigător. Vreau să ştiţi reacţiile Comisiei Europene în ultima vreme: <Nu puneţi în aplicare aceste hotărâri! Noi nu vă mai finanţăm proiectele în care justiţia a stabilit cine este câştigătorul> Ieri s-a primit o scrisoare legată de o licitaţie pe un tronson de autostradă: <Dacă aşa v-a spus justiţia, finanţaţi cu bani de la buget, dar nu cu bani europeni>. Este a doua astfel de reacţie a Comisiei Europene în timp foarte scurt. Deci, şi justiţia trebuie să înţeleagă că nu se poate substitui la nesfârşit Executivului”.
„Atenţie şi cu pusul directorilor generali, inspectorilor-şefi de poliţie. Aşteptăm ca în curând magistraţii să spună şi pe cine punem la SRI şi poate, mâine-poimâine, veţi stabili prin hotărâri judecătoreşti cine este preşedintele României. Atenţie la echilibrul puterilor în stat!. Oameni buni, nu puteţi fi de toate, şi legislativ, şi executiv, şi justiţie”.
„Dacă acum am aplica hotărârile judecătoreşti de plată salarii, România ar intra într-un uriaş derapaj macroeconomic. Are justiţia responsabilitate pentru asta? Este o întrebare retorică. Cuvântul de ordine cred că este, pe de-o parte, echilibrul, pe de altă parte, credibilitatea. Legile, fie că sunt asumate de Executiv sau sunt trecute prin Parlament, după ce au primit şi girul Curţii Constituţionale, sunt legi şi pentru judecători şi trebuie să le aplice. Dacă am pune în aplicare hotărârile judecătoreşti, România ar fi acum într-o situaţie extrem de dificilă. La Ministerul de Finanţe, ultimele cifre erau 9 miliarde de lei – obligaţii de plată din hotărârile judecătoreşti. Sigur vor mai veni, pentru că veselia-i mare. Alte procese întârzie câte zece ani, unde ştiu eu ce interese sunt, iar astea merg şnur. De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei ca să-şi arate respectul pentru hotărârile justiţiei?! Cine afectează bugetul de stat indică sursa. Corect ar fi ca magistraţii, când dau hotărâri”.
3 nov 2011
Declaraţiile acesteau au fost extrem de grave, iar cîteva fragmente din răspunsul magistraţilor pot fi relevante:
„Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiţia să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine judecătorii, să-i înfrunte ostil, ameninţător, să-i blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii. Aceasta este România. Statul de drept, preceptele democraţiei, independenţa justiţiei sunt persiflate în mod autoritar.
Ce nu aminteşte preşedintele este că statul, la rândul lui, este supus legilor, normelor constituţionale. Că statul, prin reprezentanţii lui, nu poate încălca legea fără să fie sancţionat, că hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în baza legilor pe care se află şi semnătura preşedintelui, că nerespectarea actului de justiţie şi instigarea la nerespectarea actului de justiţie atrag repercusiuni tot prin lege stabilite şi ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit.
Statul este unicul debitor care îşi permite, prin vădit abuz de putere, să stabilească el, deasupra legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării.
Judecătorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al preşedintelui ţării, a cărui numire, printre altele, trece prin filtrul Curţii Constituţionale.”
4 nov 2011

IV. Președintele a inițiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei și a încălcat procedura de revizuire a Constituției prevăzută de legea fundamentală.
O altă acţiune a lui Traian Băsescu aflată în afara Constituţiei este decizia de a trimite Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională. El şi-a asumat astfel din nou rolul Guvernului, inversând rolurile prevăzute de Constituţie, care stabileşte că propunerea privind revizuirea legii fundamentale revine Guvernului:
„Art.150 (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.”
În cazul de faţă proiectul de revizuire a fost trimis de către Preşedinte către guvern care l-a restituit Preşedintelui. Curtea Constituţională a constatat elemente de neconstituţionalitate, dar Preşedintele a decis totuşi să trimită proiectul de revizuire către Parlament.
„În ceea ce priveşte partea a doua a discuţiilor cu coaliţia majoritară. Am stabilit ca, în cel mai scurt timp, adică imediat după sosirea la Cotroceni a hotărârii Curţii Constituţionale, să înaintez Parlamentului, Camerei Deputaţilor proiectul de revizuire a Constituţiei, având ca principal obiectiv respectarea votului românilor la referendumul din noiembrie 2009. Este obiectivul la care m-am angajat şi pe care îl voi respecta.”
21 iunie 2011
Procedura pusă în practică de Președinte este, în mod evident o încălcare gravă a Constituţiei, atât în ceea ce privește demararea sa, de la Președinte, și nu de la Guvern, cât și nesocotirea deciziei Curții Constituționale privind conformitatea proiectului cu legea fundamentală, care este obligatorie.

V. Președintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale și a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curții, făcându-le „vizite” înaintea unor decizii importante.
Preşedintele Traian Băsescu, a încălcat grav prevederile constituţionale, când a declarat public, în data de 16 noiembrie 2011, ca regimul personal instaurat de domnia sa nu intenționează să respecte deciziile Curţii Constituţionale.
Anunţul public făcut de parlamentarii PNL si PSD că se vor adresa Curţii Constituţionale, reclamând decizia conform căreia Guvernul va îngheţa pensiile şi salariile bugetare pe parcursul anului 2012, a fost urmat de o vizită surpriză la Curtea Constituţională a Preşedintelui Traian Basescu, într-o evidentă încercare de a pune presiune pe judecătorii Curţii. La putin timp, într-o intervenţie radiofonică la postul public, Traian Băsescu declara cu vădita lipsă de respect faţă de autoritatea Curţii si faţă de Constituţie că nicio altă decizie a CCR nu va schimba radical hotărârea Coaliţiei de a menţine îngheţarea salariilor şi pensiilor, pe parcursul anului 2012.
“Indiferent care este rezultatul la Curtea Constitutionala (al contestarii deciziei de inghetare a pensiilor si salariilor la stat in 2012 – n.red.), bani nu exista. Daca ar exista, s-ar plati. Putem trai imprumutand bani pentru guvern – dar ar fi usor sa facem pe generosii, condamnand tara pentru anul viitor. Am mai trait experienta asta in 2007 si 2008”.
16 nov 2011
Astfel de fapte si declaratii, reprezinta, fara echivoc, sfidarea şi încălcarea gravă a prevederilor constituţionale care statueaza clar şi de necontestat supremaţia deciziilor Curţii Constituţionale:
„Art 147. „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
„Art 1. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
Declaratiile Presedintelui denota inca un aspect de natura se determine gravitatea faptei de incalcare a Constitutiei. Rolul esential al Presedintelui Romaniei este acela de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a institutiilor statului. Ori prin declaratiile sale, acesta nu doar ca nu respecta prevederile constitutionale, dar indeamna public la nerespectarea acestora, fapt de o gravitate sporita. De altfel, acest ultim atac la adresa Curtii se incadreaza intr-o serie de declaratii ale domniei sale de natura sa duca in derizoriu Curtea Constitutionala acestea culminand cu afirmatia conform careia „CCR actioneaza ca o institutie penibila. Si acum regret enorm cresterea TVA ”.
De asemenea, Presedintele l-a numit la Curtea Constituțională pe dl Petre Lăzăroiu, pentru un al doilea mandat, cu încălcarea prevederilor art. 142, alin. 2 din Constituție, care prevede că mandatul membrilor Curții nu poate fi reînnoit.

VI. Președintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei care ocupă funcția prezidențială și a abandonat rolul constituțional de mediator în stat și în societate.

Președintele a săvârșit acţiuni politice concrete care îl transformă în liderul de fapt al Partidului Democrat-Liberal.
Preşedintele Traian Băsescu i s-a substituit lui Emil Boc nu doar ca Prim-ministru, ci şi ca preşedinte al PDL. El a luat parte în mod frecvent la reuniunile acestui partid politic, la discutat cu reprezentanţii săi liniile directoare ale politicii economice, sociale etc. În aceste condiţii, nici nu poate fi vorba despre imparţialitatea şi neutralitatea cerute de la un adevărat Preşedinte (art. 84) care ar trebui să se reflecte în modul în care relaţionează cu toate forţele politice:
Art.84 (1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.”
Atitudinea sa este una de flagrant partizanat politic prin participarea activă în viaţa internă PDL.
Preşedintele a acţionat în numeroase situaţii în mod explicit şi direct ca lider al PDL. De exemplu, în ziua de 4 martie 2011, el a participat la Întâlnirea la vârf a Partidului Popular European (PPE), la Helsinki. Şeful formal al PDL, Emil Boc, nu a fost invitat. Mai mult, pentru deplasarea Preşedintelui în Finlanda s-au folosit resursele financiare şi materiale ale statului român, deşi reuniunea PPE era, în mod evident, una de partid. Acest aspect a fost recunoscut de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, care a susţinut următoarele: “Deplasarea a fost plătită din banii alocaţi prin bugetul de stat Administraţiei Prezidenţiale întrucât a fost o deplasare în interes naţional, şi nu una în interes privat”. Această argumentaţie aminteşte de epoca Partidului stat anterioară anului 1989, când ideologia oficială a epocii prevedea faptul că interesele unui anumit partid politic sunt aceleaşi cu interesul naţional.
De altfel, pe întreg parcursul mandatului, Traian Basescu a avut o atitudine de respingere a dialogului real cu partidele politice, cu exceptia propriului sa partid, PDL, pe care îl laudă, îl susţine şi îl conduce în mod autoritar. Traian Băsescu, actioneaza pe scena politică a ţării ca fiind preşedintele de facto al PDL, încălcând astfel flagrant prevederile art. 80 respectiv art. 84 din Constituţie:
Art. 80

”(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Dl Băsescu a participat în mod constant la diferite reuniuni cu membrii acestui partid și a participat în mod activ la procesul decizional. Comportamentul său a fost în mod evident acela al unui şef de partid, nicidecum al unui preşedinte de ţară imparţial. Mai mult, Preşedintele a participat chiar şi la şcoala de vară a Organizaţiei de tineret a PDL. În fapt, în decursul ultimului mandat Traian Băsescu a avut cel puţin 20 de întâlniri cu lideri marcanţi ai PDL, în afara cadrului de consultări cu partidele parlamentare. Nicio astfel de întâlnire nu a avut loc cu vreunul din partidele aflate la acel moment în opoziţie. Atacurile repetate, jignirile si denigrarile aduse liderilor celorlalte culminand cu amenintarile recente la adresa președinților partidelor parlamentare, denota lipsa de neutralitate vadita a Presedintelui Romaniei şi reprezinta o sfidare vadita a prevederilor art 8, art 80 alin (2), art 82 alin (2) si art 84. alin (1) din Constitutie.
Învrăjbirea diferitelor categorii sociale
Ignorând cu cinism prevederile constituţionale cuprinse în art. 80 referitoare la rolul presedintelui, Traian Băsescu a făcut o practică din instigarea unor categorii sociale împotriva altora, încercând să dividă societatea pentru a putea să acumuleze cât mai multă putere politică. În acest sens preşedintele a făcut nenumărate declaraţii publice prin care încerca să determine ura tinerilor împotriva pensionarilor, a salariaţilor din sectorul privat faţă de cei de la stat, a pacienţilor împotriva medicilor, a părinţilor împotriva profesorilor etc.
„Şi, ca să fiu plastic – este o imagine care îmi vine în minte acum: statul arată aşa, ca un om foarte gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel. Şi asta e economia românească. Iar cheltuielile uriaşe ale statului s-au transferat pe cei trei milioane care lucrează în servicii şi în industria românească.”
6 mai 2010
„Şi vreau să mai fac o menţiune de ce nu suntem pregătiţi să dăm satisfacţie celor care nu şi-au făcut din cariera militară o carieră completă, dar au ştiut să întindă mâna la banii statului să ia câte un miliard de lei la trecerea în rezervă.”
23 ian 2011
Este evident faptul că acest gen de intervenţii publice, încalcă rolul Președintelui prevăzut de Constituție, acela de mediere între stat şi societate.

VII. Președintele a încălcat în mod grav prevederile Constituției și principiul fundamental al democrației reprezentative, atunci când declară că nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formațiune politică va obține majoritatea absolută în Parlament.
Similar declaraţiilor referitoare nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, Preşedintele a făcut şi declaraţii referitoare la faptul că nu va respecta viitoarele decizii ale electoratului:
„Eu nu mă joc de-a Constituţia. Ea trebuie citită corect, iar (articolul – n.r.) 103 se referă la partide, nu la alianţe. Alianţele sunt variabile. (Opoziţia – n.r.) să citească articolul acesta, să înţeleagă bine ce s-a întâmplat la aceste alegeri (parţiale – n.r.) şi să decidă în consecinţă. Dacă în interiorul USL este un partid care are 51 la sută din membrii Parlamentului, nu voi mai chema pe nimeni altcineva (la negocieri – n.r.) decât pe acel partid”
22 august 2011

CONCLUZII
Se poate spune că Traian Băsescu a încercat mereu în ultimii 3 ani să anuleze regimul democratic românesc şi prin încălcări repetate ale Constituţiei să îndrepte regimul politic românesc către unul prezidențial de conducere unipersonală, în care președintele decide totul, prin uzurparea atribuțiilor celorlalte instituții fundamentale.
Cel mai important lucru este însă faptul că acţiunile sale nu doar că au fost în afara Constituţiei şi au fost lipsite de legimitate democratică dar au şi avut drept consecinţă scăderea nivelului de trai al populaţiei şi aruncarea ţării într-o criză economică profundă și prelungită.
Până în prezent, Preşedintele nu a răspuns din punct de vedere politic pentru aceste fapte.
De aceea, considerăm că un referendum prin care românii să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra continuării mandatului dlui Traian Băsescu este imperios necesar.
Perseverenţa dlui Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine iremediabilă a acestuia, ceea ce ne îndreptăţeşte să solicităm suspendarea lui din funcţie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Totul poate fi dezvoltat/combatut/argumentat pana la sintagma de tip neo… „imperios necesar”! Igas isi rade in …breton!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Totul poate fi dezvoltat/combatut/argumentat pana la sintagma de tip neo… „imperios necesar”! Igas isi rade in …breton!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: