19 iulie, 2021

Proiectele Green City ale GSP Power

Proiectele „Green City” ale GSP Power, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, vor participa la selecția competitivă de „call-uri” pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după ce au fost scoase din portofoliul acestuia, unde intraseră prin nominalizare  directă. Proiectul e de departe cel mai mare pe domeniul energiei din PNRR, având alocate, inițial, circa 1/3 din suma totală de 2 miliarde de euro solicitați de România.
Demn de menționat este că proiectul de hidrogen a fost anunțat ca fiind realizat de o alianță între Romgaz și o entitate controlată de GSP Power cu sediul în Luxembourg (paradis fiscal) – fapt care, alături de încredințarea directă, l-a pus pe lista proiectelor controversate din PNRR.
GSP Power ar putea continua proiectele (și) cu capital atras de pe piață.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a luat decizia de excludere a proiectelor „Green City”, în valoare de 585 de milioane de euro, după o discuție cu comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, potrivit unui interviu acordat de ministrul român pentru  economedia.


„Am trecut în PNRR call-uri (competiții de proiecte), am scos absolut toate companiile pentru a nu mai exista întrebări de ce nu pot participa și alții la aceste proiecte”, a spus Virgil Popescu.

„Proiectele vor merge înainte cu sau fără PNRR. Sunt cele mai bune concepte și se vor dezvolta. Vom participa la selecția competitivă, dar repet, proiectele merg înainte cu sau fără PNRR, inclusiv în varianta (de finanțare) equity / bănci”, a declarat Gabriel Comănescu, pentru CursDeGuvernare.

Proiectele vizează dezvoltarea unor complexe energetice la Halânga (jud. Mehedinți) și Constanța, formate din electrocentrale pe gaze în parteneriat cu Romgaz, producție de hidrogen prin electroliză cu energie din parcuri fotovoltaice.

(Citiți și: „Favoritele PNRR din energie: Parteneriate Romgaz – GSP Power de 600 mil. euro. La mare depărtare Hidroelectrica, Electrica și Nuclearelectrica”)

Ajutorul de stat pentru aceste proiecte ar fi urmat să fie de 50% din valoarea investiției, declarase anterior Virgil Popescu.

 GSP Power ar putea atrage acționari noi


GSP Power va participa la procesul de „selecție competitivă” la care vor fi supuse toate proiectele de finanțare directă propuse inițial în PNRR.

Gabriel Comănescu este gata, însă, să caute capital de la fondurile de investiții și de la bănci, potrivit declarației date pentru CursDeGuvernare.

Fondurile de investiții directe de tip private equity participă, de obicei, cu capital și nu neapărat pentru un pachet majoritar de acțiuni, în finanțări structurate cu credite bancare.

Chiar dacă nu vor pachetul de acțiuni de control, investitorii private-equity pun însă condiții care limitează puterea managementului anterior.

Proiectele presupun:

  • construcția câte unei electrocentrale de către GSP Power, care va arde gaze furnizate de Romgaz (SNG), în amestec cu…
  • hidrogen (în proporție de 30%) produs prin electroliză în instalații alimentate cu energie din…
  • parc fotovoltaic.
  • construcția unei instalații de captare a CO2 care va fi folosit în sere  hidroponice de legume și fructe în procesul de fotosinteză.

Proiectele au stârnit nemulțumiri pe piață, pentru includerea unei companii private în PNRR mult deasupra nevoilor producătorilor Hidroelectrica și Nuclearelectrica, sau ale operatorului de sistem Transelectrica, care nici nu a fost inclus în PNRR.

Virgil Popescu a motivat că selecția competitivă ar fi luat prea mult timp, banii din PNRR trebuie cheltuiți până în 2026, iar „contestațiile la licitații pot dura 2-3 ani”. Mai exact, până în 2023 proiectele trebuie să înceapă, iar până în 2026 trebuie recepționate.

Comisia Europeană nu a aprobat încă PNRR-ul României.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: