25 iunie, 2021

Fondatorii celei mai mari platforme de criptomonede din Africa de Sud au dispărut împreună cu depozite de bitcoin în valoare de 3,6 miliarde de dolari, cea mai mare fraudă cu criptomonede de până acum.

Investitorilor li s-a spus inițial că platforma a fost ținta unui atac cibernetic, apoi hoții, frații Ameer și Raees Cajee, nu au putut fi găsiți de o firmă de avocatură angajată de investitorii afectați.


Cazul a fost înaintat către Hawks, o unitate de elită a poliției sud-africane, potrivit Bloomberg.

Autoritatea de supraveghere financiară din Africa de Sud a anunțat că analizează activitățile companiei însă instituția nu poate declanșa o investigație formală, pentru că legislația țării nu recunoaște activele cripto ca fiind produse financiare.

Un furt de bitcoin mai mare decât toate celelalte la un loc

Furtul celor 69.000 de unități bitcoin nu este doar cel mai mare de până acum, ci este și mai mare decât toate celelalte 80 de până acum, care se ridică la 2,5 miliarde de dolari.

Platformele de tranzacționare a criptomonedelor din întreaga lume sunt în alertă.


Primele semne de nereguli au apărut în luna aprilie când bitcoin creștea spectaculos înspre un nou preț record.

Investigațiile firmei de avocatură a descoperit că fondurile companiei au fost transferate din conturile din Africa de Sud și din portofelele digitale ale clienților și că monedele digitale au fost trecute prin mai multe platforme care să le facă practic imposibil de urmărit.

Apelurile către numărul de telefon al lui Cajee erau imediat redirecționate către căsuța vocală. Acesta și fratele său în vârstă de 20 de ani, Raees, au fondat Africrypt în 2019, oferind randamente spectaculoase investitorilor.

Apelurile către numărul lui Raees intrau la rândul lor în căsuța vocală și site-ul web al companiei este căzut.

Investiții fără nici o acoperire

Criptomonedele sunt construcții tehnologice blockchain care nu a decât o singură însușire care le apropie de statutul de monedă reală: sunt mijloace de plată.

Altfel nu au nici o acoperire în valoarea unei economii anume, ca în cazul monedelor clasice și, în plus, scapă oricăror reglementări sau control.

Sistemele monetare tradiționale caută să recupereze terenul pierdut în domeniul digitalizării.

Anul trecut s-a prăbușit o altă companie sud-africană de tranzacționare a criptomonedelor, Mirror Trading International.

(Citiți și: „Atacurile cibernetice așteptate în 2021: Criptomonedele de tranzit, serverele şi extorcarea – raport Kaspersky”)

Pierderile suferite de investitorii acesteia, în jur de 23.000 de monede digitale, s-au ridicat la aproximativ 1,2 miliarde de dolari ca parte a ceea ce un raport redactat de Chainalysis a descris drept cea mai mare fraudă de criptomonede din 2020.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: