16 octombrie, 2018

CEDO a decis marţi că Ungaria a încălcat articolul din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la proprietatea privată, respectiv drepturile distribuitorilor de manuale şcolare, atunci când a instituit monopolul manualelor în folosul unei societăți de stat.

Sentința de poate fi atacată de guvernul maghiar, iar despăgubirile vor fi stabilite de judecătorii CEDO mai târziu.

Statul ungar „a privat cele trei companii (care au iniţiat acţiunea la CEDO – n. red.) de afacerile lor de distribuitori de manuale şcolare prin legea care a instaurat un organism de stat unic de achiziţie şi distribuţie”, în 2011-2012, a stabilit Curtea.


Prin respectiva lege, care acorda unei structuri de stat de stat monopolul manualelor, guvernul de la Budapesta a impus acestor companii o povară ilegală, privându-le de clientelă – şcolile.

De asemenea, mai spune Curtea, crearea societății de stat a dus practic la o piaţă monopolizată de distribuţie a manualelor.

Perioada de tranziţie la noul sistem a fost de doar 18 luni, iar companiile de distribuţie nu au fost invitate să ia parte la niciuna dintre noile licitaţii şi nici nu au primit compensații pentru că au fost eliminate de pe piață, a mai constatat CEDO.

În plus, precizează decizia, nici părinții și nici elevii nu au câștigat din acest sistem centralizat.

România riscă același verdict, după ce a copit modelul ungar


În afară de Ugaria, Polonia a mai încercat în UE un astfel de sistem, cu monopol și manual unic, însă l-a abandonat, întrucât producţia întârzia, manualele erau pline de greşeli, iar profesorii se plângeau că nu pot preda folosindu-se de ele.

De altfel, manualele unice sunt specifice statelor autoritare, unde se dorește impunerea unor ideologii sau viziuni asupra istoriei și societății.

Cu toate aceste, în pofida numeroaselor critici argumentate, coaliția PSD – ALDE a adoptat modelul eșuat în alte state și care ar putea fi, așa cum demonstrează cazul Ungariei, sancționat de CEDO.

Acesta a fost proiectul fostului ministru al Educației Liviu Pop, sindicalistul fost profesor de matematică, devenit parlamentar PSD după ce a salvat, pentru câțiva ani, titlul de doctor în științe deținut de Victor Ponta.

(Citiți și: Oficial – Comisia de Atestare a Titlurilor: premierul Victor Ponta a plagiat. Ministrul Educației a desființat Comisia chiar când aceasta delibera)

El este cel care a inițiat cele două etape ale acestui sistem:

  • transformarea în societate comercială a Regiei Autonome Editura Didactică şi Pedagogică
  • a elaborat Legea manualului, care introduce în legislație “manualul școlar de bază”, adică manualul unic.

Experimentul lui Liviu Pop este deja un eșec și costă bugetul de stat, încă din primul an de funcționare.

Până acum, au fost descoperite greșeli numeroase și grave în manualele de Istorie, Biologie şi Limba Română pentru clasa a VI-a, precum și în Matematica pentru clasa I-a.

Manualul de geografie pentru clasa a VI-a, singurul care a fost retipărit, a fost scos deja în 148.000 de exemplare, înainte de a fi sesizate erorile.

Greșelile apărute în manualele școlare introduse anul acesta de Editura Didactică și Pedagogică demonstrează eșecul sistemului cu manual unic, concluziona recent o analiză a Societății de Științe Istorice din România (SSIR).

Sistemul manualului unic este greșit, prost manageriat și garantează eșecul, spune analiza. El crește riscul ca elevii să folosească manuale slabe și pline de erori- existența mai multor variante pe piață le-ar fi permis profesorilor să le evite pe cele proaste, iar editura privată ar fi suportat direct și rapid costurile neglijenței, fiind eliminată în mod natural.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: