”Cea mai mare creștere din UE”: Investiţiile pe primele trei trimestre din 2017 – la nivelul din 2012

În primele trei trimestre din 2017, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat  aproximativ 50 de miliarde lei, în creştere cu 3,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. Este efectul unui avans considerabil pe trimestrul III, când ritmul a urcat la +10,3%.

Vestea bună este că datele arată al treilea an de creştere.

Vestea mai puţin bună este că investiţiile au rămas încă mult în urma creşterii de 7% a PIB.

Iar vestea proastă ar fi că de-abia acum ne-am întors la nivelul investiţiilor (pe primele trei trimestre ale anului) din 2012. An în care PIB-ul consemnat a fost de 595 miliarde lei şi nu 908 miliarde lei, cât se estimează pentru 2017.

Iată cum se prezintă evoluţia acestui indicator pe ultimii cinci ani:

Păstrarea investiţiilor sub sau cel mult cam la acelaşi nivel cu cel din 2012, în condiţiile în care PIB a crescut de la circa 595 miliarde lei spre 908 miliarde lei pe parcursul ultimilor cinci ani (+53%), constituie o gravă eroare de politică economică, ale cărei efecte se vor vedea inevitabil pe viitor. Fără a intensifica investiţiile, nu vom putea traversa zona de circa 70%- 80% din media PIB pe locuitor din UE şi ne vom trezi în aşa-zisa „capcană a venitului mijlociu”.

Din această perspectivă, majorarea considerabilă a investiţiilor pe parcursul anului în curs ar fi salutară.  Condiţia este ca acest trend să fie păstrat şi pe finalul lui 2017 şi în 2018, ceea ce nu se întrevede din motive de constrângeri bugetare, pentru încadrarea în limita de deficit de 3% din PIB, sub presiunea cheltuielilor angajate riscant cu salariile bugetare şi pensiile.

Schimbarea modului în care s-a aşezat accentul în creşterea economică dinspre stimularea producţiei în perioada de criză spre apăsarea continua şi puternică pe pedala consumului, devine, în context, un subiect-cheie. Care ar trebui reversat şi corect echilibrat de către factorii de decizie.,

Calea majorării consumului nu face decât să susţină o exapansiune economică care se va sufoca pe termen mediu, odată ce va interveni uzura fizică şi morală a mijloacelor achiziţionate în valoare plafonată în termeni nominali şi rămasă mult în urma avansului PIB.

Din păcate, efectele investiţiilor nu se văd imediat ci în anii următori iar de modificarea abordărilor în politica economică pot beneficia sau dimpotrivă cu totul alţi factori de decizie politică.

Deşi, în teorie, direcţionare a resurselor către dezvoltarea infrastructurii, achiziţionarea de mijloace de producţie pentru retehnologizare şi creşterea competitivităţii este absolut dezirabilă, şi trebuie stimulată de stat prin politici adecvate, calea facilă a alocărilor pentru majorare de venituri şi aruncarea resurselor în consum poate prevala în practica socială.

De fapt, sustenabil în timp, remunerarea suplimentară se poate recupera şi poate constitui baza pentru prestaţii sociale în perspectivă doar prin creşterea eficienţei activităţii, dependentă de investiţii.

Altfel spus, salariile şi pensiile pot creşte sustenabil numai păstrând un ritm solid al investiţiilor , care să genereze o creştere robustă a vânzărilor de mărfuri şi servicii, taxate corepunzător la nivelul finanţelor publice.

Forţarea ritmului creşterilor de venituri stabilite administrativ (în sectorul bugetar şi pensii) permite doar  creşterea de moment a nivelul de trai, a „competitivităţii” pe partea de cerere (nu de ofertă).

Dacă acestea se acordă clar peste creşterea PIB (cam triplu în prezent), capacitatea de acoperire din surse proprii şi fără investiţii majorate puternic a cererii suplimentare are de suferit, ceea ce duce la creşterea ponderii produselor străine ce vor acoperi golul rămas.

Consecinţă directă, cu investiţii relative la PIB mici, va fi tot mai greu să se obţină rezultate de creştere mari. În loc să dezvolte propria economie, cererea exacerbată se duce în stimularea creşterii economiilor străine ale căror produse mai competitive şi în număr suficient vor veni să acopere cererea noastră suplimentară.

De aceea, un echilibru optim în alocarea resurselor publice între investiţii şi creşterea veniturilor ar fi obligatoriu pentru reducerea sistematică şi fără sincope a decalajelor faţă de Occident. Asta pentru a nu ne transforma progresiv într-o piaţă de desfacere, tot mai dependentă de livrările din exterior.