joi

25 aprilie, 2024

26 martie, 2019

Camera Comunelor a aprobat luni seară amendamentul susținut de Sir Oliver Letwin, parlamentar conservator, care stabilește organizarea unei serii de alte voturi asupra unor propuneri ”de îmbunătățire” a acordului Brexit.

Preluarea ”frâielor” în relația cu UE pare să fi fost singurul punct de consens în Camera Comunelor, în acest moment neexistând o cale de urmat care să fie susținută de o majoritate clară.

Pentru a clarifica dezbaterile, comisia pentru ieșirea din UE a realizat un document în care a agregat propunerile care ar putea fi supuse votului. Procedura de vot nu este încă stabilită. Parlamentul fie va vota, pe rând, variantele pe care Camera Comunelor le consideră viabile, fie va ierarhiza toate variantele propuse în funcție de preferințe, de fiecare dată ultima din listă dispărând, până se alege varianta care ar întruni majoritatea voturilor.


Potrivit The Guardian, opțiunile sunt următoarele:

A treia oară, cu noroc- acordul Theresei May, din nou la vot

Acest acord a fost deja respins de două ori în Camera Comunelor, însă rămâne singura alternativă pe care Uniunea Europeană este dispusă să o accepte și pe care UE 27 o poate ratifica rapid.

Nu este clar însă dacă președintele Camerei Comunelor, John Bercow, se va răzgândi și va accepta un nou vot. După cum nu este clar dacă moțiunea ar putea aduna suficienți suporteri.

Niciun acord

Asta ar însemna că Marea Britanie iese rapid din UE, la data revizuită de 12 aprilie. Pentru această variantă este suficient ca parlamentul britanic să nu reușească în această săptămână să voteze o soluție care să fie și agreeată de UE.


În această situație, relația Regatului Unit cu UE va fi dictată de cadrul general al Organizației Mondiale a Comerțului, putând intra în vigoare rapid câteva acorduri de bază ce reglementează domenii precum aviația, esențiale pentru menținerea activităților transfrontaliere.

Camera Comunelor a respins însă de 2 ori ideea unui hard Brexit, chiar dacă a făcut-o ultima oară, pe 13 martie, cu numai 4 voturi diferență.

Eliminarea backstop

În teorie, această variantă presupune rescrierea Acordului de retragere pentru a elimina propunerea nepopulară de aliniere vamală și de reglementare care vizează asigurarea unei granițe irlandeze cu circulație liberă, chiar și în cazul în care nu se poate încheia o înțelegere privind comerțul liber pe termen lung.

Backstop rămâne principala sursă de nemulțumire a celor care susțin Brexit și a (DUP) Partidul Unionist Democratic, dar eliminarea acestei proceduri nu este o opțiune realistă, ținând cont de inflexibilitatea UE.

O variantă luată în considerație de parlamentari vizează promovarea așa-numitelor „aranjamente alternative”, bazate pe tehnologii de monitorizare a fluxului de bunuri care ar putea înlocui sistemul backstop. UE și-a luat angajamentul să examineze această variantă, dar analiza este una de durată.

Acord de liber schimb după model canadian

Este o variantă populară în rândul parlamentarilor care susțin Brexit, dar care este văzută drept nerealistă de către critici. Ideea pare simplă- în loc să se ocupe de forma acordului de retragere, unii parlamentari susțin că soluția optimă ar fi să pregătească relațiile viitoare ale Regatului Unit cu UE.

Teoria este că Marea Britanie poate ajunge la un aranjament complex bilateral, în care Regatul Unit nu este ținut de reglementări comune cu UE. Nu este clar cât de departe este dispusă Uniunea să negocieze un astfel de aranjament, mai ales că britanicii au încercat degeaba să avanseze în paralel cu negocierile pe acordul de retragere și cu negocierile asupra viitoarelor relații.

Acordul May completat de rămânerea în Uniunea vamală

Aceasta ar fi varianta cea mai apropiată de viziunea majoritară a parlamentarilor laburiști – Marea Britanie să rămână în Uniunea Vamală și să rămână apropiată Pieței Unice, dar în afara acesteia.

Președintele Consiliului UE a spus că această variantă este una ”promițătoare”, dar și această variantă a fost respinsă în trecut de Camera Comunelor și, pentru că este susținută de liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, este puțin probabil să adune o majoritate la vot.

Piața Comună 2.0 după model norvegian

Este o alternativă soft-Brexit, care ar menține Regatul Unit în Piața unică, prin păstrarea calității de membru al Asociației Europene a Liberului Schimb (Efta) și al Spațiului Economic European (SEE), alături de țări precum Norvegia.

Diferența ar fi că Marea Britanie ar rămâne și în Uniunea Vamală, spre deosebire de restul statelor membre Efta. Problema este că membri Efta acceptă libertarea de mișcare, o ”linie roșie” pe care majoritatea conservatorilor britanici și câțiva laburiști nu sunt dispuși să o treacă.

Totuși, dacă conducerile partidelor vor decide că la aceste voturi indicative fiecare va vota conform conștiinței, nu respectând indicații de partid, atunci sunt șanse să se coaguleze o majoritate favorabilă acestei variante.

Organizarea unui nou referendum

Aceasta poate sau nu poate fi o opțiune în sine- depinde de ce ar scrie pe buletinul de vot. Un al doilea referendum în care opțiunile să fie plecarea sau rămânerea în UE, mai exact o repetare a votului din 2016, este destul de greu de imaginat pentru că nimeni dinn parlament nu cere în mod serios acest lucru.

La începutul lunii martie, Camera Comunelor a votat propunerea de a organiza un referendum în care populația să fie întrebată dacă acceptă sau nu acordul negociat de Theresa May. Au fost doar 85 de voturi pentru, după ce conducerea Partidului Laburist a cerut parlamentarilor să se abțină de la vot.

Varianta de lucru este ca populația să fie pusă să aleagă una dintre variantele expuse mai sus.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: