ce țări sunt în schengen

13 noiembrie, 2022

În ultimul se discută tot mai mult despre aderarea României la spațiul Schengen. Iată ce țări sunt în Schengen și ce presupune aderarea.

Statele membre în Schengen

În prezent, 26 de țări fac parte din spațiul Schengen. Aceste țări, care au eliminat controalele la graniță între ele, sunt următoarele:

  1. Austria
  2. Belgia
  3. Cehia
  4. Danemarca
  5. Elveția
  6. Estonia
  7. Finlanda
  8. Franța
  9. Germania
  10. Grecia
  11. Islanda
  12. Italia
  13. Letonia
  14. Liechtenstein
  15. Lituania
  16. Luxemburg
  17. Malta
  18. Olanda
  19. Norvegia
  20. Polonia
  21. Portugalia
  22. Slovacia
  23. Slovenia
  24. Spania
  25. Suedia
  26. Ungaria

Țările din spațiul Schengen care nu sunt în UE

După cum se vede din lista de mai sus care prezintă ce țări sunt în Schengen, nu toate statele care fac parte din spațiul Schengen sunt și membre în Uniunea Europeană. Țările din spațiul Schengen care nu sunt membre UE sunt: Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.


Pe de alte parte, anumite state care sunt membre în Uniunea Europeană nu fac parte din spațiul Schengen. Este vorba despre România, Bulgaria, Croația, Cipru și Irlanda. Prin urmare, doar 22 din cele 27 de state membre în Uniunea Europeană fac parte și din Schengen.

În vreme ce România, Bulgaria, Croația și Cipru doresc să intre în spațiul Schengen și ar putea să fie primite în viitorul apropiat, Irlanda își menține poziția de a nu intra în spațiul Schengen și are propria politică de vize.

Ce țări sunt în Schengen – cazul microstatelor

Interesant este și cazul a 3 microstate din Europa: Monaco, San Marino și Vatican. Deși oficial nu fac parte din Schengen, aceste 3 state își mențin granițele deschise pentru statele vecine și sunt considerate, de facto, ca făcând parte din spațiul Schengen.

În spațiul Schengen trăiesc aproximativ 420 de milioane de oameni, iar 1,7 milioane de persoane fac naveta la muncă în fiecare zi traversând granițe interne din spațiul Schengen.

Ce înseamnă intrarea în spațiul Schengen


Odată ce o țară intră în spațiul Schengen, ea elimină controalele de pașapoarte și cărți de identitate, precum și alte tipuri de controale la granițele sale cu alte țări din spațiul Schengen. De pildă, dacă România și Bulgaria ar intra în Schengen, s-ar elimina controalele de la granița dintre aceste state, precum și la granița dintre România și Ungaria. Însă România ar continua să realizeze controale la granițele cu Ucraina, Serbia sau Republica Moldova.

Ce țări sunt în Schengen și de unde vine numele de „spațiul Schengen”

Spațiul Schengen a fost denumit astfel după localitatea Schengen din Luxemburg. Aici a fost semnat Acordul Schengen în anul 1985, iar în 1990 a fost semnată Convenția Schengen.

Când a luat naștere spațiul Schengen

Acordul Schengen a fost semnat la 14 iunie 1985 de 5 din cele 10 state membre în Comunitatea Economică Europeană la acea dată, adică de Belgia, Franța, Germania de Vest, Luxemburg și Olanda. S-a luat decizia de a semna un acord separat de Comunitatea Europeană (CE) în momentul în care nu s-a putut ajunge la un consens între toate statele membre cu privire la eliminarea controalelor la frontiere.

La acea dată, din CE mai făceau parte și Italia, Danemarca, Irlanda, Marea Britanie și Grecia.

Ulterior, în 1990, Acordul Schengen a fost completat prin Convenția Schengen, care a propus abolirea controalelor la granițe între statele membre Schengen, precum și o politică de vize comună. Convenția a fost cea care a creat spațiul Schengen, prin eliminarea completă a controalelor la frontieră între statele membre Schengen, precum și prin reguli comune referitoare la vize și prin cooperare în domeniul judiciar și polițienesc.

Acordul Schengen și Convenția Schengen au fost implementate, iar spațiul Schengen a luat naștere la data de 26 martie 1995. După 2 ani, în timpul Conferinței Interguvernamentale de la Amsterdam, toate statele membre în UE cu excepția Marii Britanii și a Irlandei au semnat acordul.

Ce țări sunt în Schengen și ce se întâmplă cu vămile

În spațiul Schengen au fost desființate toate vămile care existau pe granițele dintre statele membre. Astfel, pasagerii care călătoresc cu trenul, cu avionul sau cu vehicule rutiere dintr-o țară membră Schengen în alta nu mai trebuie să prezinte documente de identitate sau pașapoarte. Identitatea lor nu mai este verificată de către vameși atunci când călătoresc în interiorul spațiului Schengen.

În mod tipic, granițele dintre statele membre în spațiul Schengen sunt marcate doar prin panouri informative.

ce țări sunt în schengen
Panou ce marchează trecerea din Austria în Germania. Foto: Kaihsu Tai / Wikipedia.org

În ceea ce privește zborurile (fie între două state membre în spațiul Schengen sau în interiorul aceluiași stat membru), poliția, reprezentanții aeroporturilor și ai liniilor aeriene au voie să realizeze doar controalele de securitate (de exemplu, sunt verificate bagajele).

Ce țări sunt în Schengen și ce criterii trebuie îndeplinite pentru aderare

Eliminarea controalelor la frontierele interne și implicit aderarea la spațiul Schengen este precedată de un proces de evaluare pe parcursul căruia statul candidat va trebui să răspundă la un chestionar extins, la întrebări suplimentare din partea statelor membre, fiind totodată supus unor vizite de evaluare în teren, se arată pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.

De exemplu, în cazul României, pe parcursul anilor 2009 şi 2010 au fost organizate vizite de evaluare Schengen pentru verificarea, în teren, a stadiului implementării acquis-ului Schengen, în următoarele domenii:

  • cooperare poliţienească
  • protecţia datelor personale
  • vize
  • frontiere maritime, aeriene, terestre și SIS/SIRENE.

Vă recomandăm și:

Ce țări din Europa sunt monarhii. Lista completă a celor 12 state
Ce țări europene nu sunt în NATO. Lista completă a celor 23 de state
Ce țări din Europa nu sunt în UE. Lista completă a celor 24 de state
Ce țări din Europa au bombe nucleare. 2 țări au arme proprii, 5 găzduiesc armele SUA

Foto: BlueMars / Kaihsu Tai / Wikipedia.org

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: