21 iunie, 2011

Comisia Europeană (CE) întrerupe, pentru 2 luni, plăţile intermediare pentru Axa II a Programului Operaţional Regional – Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport din cauza unor deficienţe la achiziţiile publice, a informat, luni, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), printr-un comunicat.

Deficienţele se referă la utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare, menţionează sursa citată.

Decizia CE de întrerupere a plăţilor va înceta în momentul îndeplinirii măsurilor propuse României de Comisia Europeană.


Comisia Europeană a propus autorităţilor române să verifice toate cele 124 de contracte de lucrări încheiate de beneficiarii Axei 2. După această etapă de verificare, care se va desfăşura în lunile iulie-august 2011, autorităţile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor şi propuneri de acţiune. În urma reverificării procedurilor de achiziţie publică, pot fi propuse corecţii financiare cuprinse între 2% şi 100% din valoarea proiectelor găsite cu deficienţe.

De asemenea, CE a cerut României să eficientizeze sistemul de management şi control în domeniul achiziţiilor publice, sistem în care Autoritatea Naţională pentru Reglemenatrea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice sunt instituţii naţionale responsabile.

În perioada 28 martie – 1 aprilie 2011, Comisia Europeană a derulat în România o misiune de audit având ca obiect verificarea mai multor proiecte finanţate în cadrul Axei 2 a Programului Operaţional Regional. Este vorba despre Reabilitarea DJ 701 limita jud. Dâmboviţa-Gratia-Poeni-Siliştea-Scurtu Mare-Slăveşti-Ciolăneşti-Zambreasca-Dobroteşti, beneficiar CJ Teleorman; Reabilitare DJ 506 Cervenia-Vităneşti-Băbăiţa, beneficiar CJ Teleorman; Modernizare sistem rutier pe DJ 101B, DN 1 Snagov- Gruiu, beneficiar CJ Ilfov; Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu poţential demonstrat ale judeţului Buzău, beneficiar Parteneriat UAT CJ Buzău- UAT Comuna Mereni.

La sfârşitul lunii mai, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a anunţat, la un post privat de televiziune, că au fost constate nereguli în cazul a patru proiecte derulate cu fonduri europene pe programul operaţional regional gestionat de MDRT.


”Sunt probleme care trebuie rezolvate cu autorităţile publice locale, care trebuie să înţeleagă că nu mai pot să facă ceea ce s-au obişnuit, să introducă în caietele de sarcini anumite clauze care să favorizeze o firmă sau alta (…) Autorităţile publice locale trebuie să înţeleagă că nu pot eluda reglementările europene”, declara ministrul Elena Udrea, la momentul respectiv.

MDRT gestionează un program operaţional de 4,3 miliarde euro, fiind primul minister în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, cu contracte pentru 3,8 miliarde euro şi sume intrate de 830 milioane euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: