Din acest ghid vei afla ce este piața interbancară, ce entități financiare operează în cadrul ei și cum funcționează.
Piața interbancară – definiție
Piața interbancară este o rețea globală utilizată de instituțiile financiare (în special de instituții de credit) pentru a vinde și a cumpăra valute și alte derivate valutare în mod direct între participanții de pe piață, se arată într-un articol realizat de specialiștii investopedia.com.
În vreme ce unele tranzacții interbancare sunt realizate de către bănci în numele unor clienți mari, cele mai multe tranzacții sunt realizate în nume propriu, adică în contul băncilor.
Prin intermediul acestor tranzacții iau naștere și cursurile valutare, ca de exemplu cursul euro – leu, euro – dolar, franc elvețian – yen japonez etc.
Ce este piața interbancară și cum funcționează
Băncile folosesc piața interbancară pentru a-și gestiona propriile riscuri legate de cursul valutar și de rata dobânzii, precum și pentru a specula cu privire la evoluțiile diferitelor cursuri valutare, în funcție de analizele proprii, mai notează sursa citată.
Cele mai multe tranzacții din cadrul pieței interbancare se realizează pe o perioadă scurtă de timp (de regulă, de la o zi la 6 luni).
Piața interbancară de schimb valutar, cunoscută și sub numele de Forex, se caracterizează prin tranzacții de volum mare și spread-uri mici între bid și ask (aici și aici poți citi mai multe articole despre ce înseamnă spread, preț bid și preț ask).
Cine inițiază tranzacțiile de pe piața interbancară
Tranzacțiile de pe piața interbancară pot să fie speculative (adică inițiate cu intenția de a profita dintr-o mișcare valutară) sau cu scop de hedging (pentru a se proteja împotriva riscului reprezentat de fluctuațiile de curs valutar).
Totodată, tranzacțiile pot fi inițiate de anumiți clienți corporate ai băncilor, ca de exemplu cei care se ocupă de exporturi și importuri.
Ce este piața interbancară – sistemele de tranzacționare folosite
Piața interbancară nu are o locație anume, deoarece tranzacționarea are loc simultan în întreaga lume, oprindu-se doar în zilele de weekend și de sărbători.
Sistemele computerizate au permis tranzacționarea cât mai rapidă la nivel global. În trecut, brokerii dădeau telefoane pentru a face legătura între cumpărători și vânzători, însă treptat aceștia au fost înlocuiți de sisteme computerizate care puteau scana un număr mult mai mare de traderi pentru a găsi cele mai bune prețuri, mai notează investopedia.com.
De exemplu, sistemele de tranzacționare ale Reuters și Bloomberg le permit băncilor să tranzacționeze miliarde de dolari simultan, volumul zilnic de tranzacționare depășind 6 trilioane de dolari în cele mai aglomerate zile.
Ce este piața interbancară – cei mai mari jucători
Pentru a fi considerată formator de piață interbancară, o bancă trebuie să fie dispusă să ofere și să ceară prețuri pentru valute de la ceilalți participanți din piață.
Printre cei mai mari jucători de pe piața interbancară se numără Citicorp și JP Morgan Chase din SUA, Deutsche Bank din Germania și HSBC în Asia.
În afară de bănci sunt și alți participanți pe piața interbancară, ca de exemplu firme de tranzacționare și fondurile de hedging (aici poți citi un articol despre ce înseamnă hedging). Deși acești actori contribuie la stabilirea cursurilor de schimb prin operațiunile lor de vânzare și de cumpărare, acești participanți nu au un efect la fel de mare asupra ratelor de schimb valutar precum băncile mari.
Piața interbancară din România
Piața interbancară din România mai este numită piața interbancară internă sau piața interbancară locală.
Înțelegem mai bine ce este piața interbancară din România din Norma nr. 3 din 1 aprilie 2005
privind funcționarea pieței valutare interbancare.
Potrivit legii, piața valutară interbancară este piața pe care se efectuează tranzacții valutare de către intermediari, precum și de Banca Națională a României.
Intermediarii pe piața valutară interbancară sunt instituțiile de credit autorizate să funcționeze în România, care acționează pe piața valutară interbancară în limita obiectului lor de activitate prevăzut în autorizația de funcționare.
Ce este piața interbancară din România
Intermediarii pe piața valutară interbancară pot încheia tranzacții valutare atât în nume și cont propriu, cât și în numele și în contul clienților.
Intermediarii sunt obligați să afișeze, în timpul orelor de funcționare a pieței valutare interbancare, cursurile de schimb valutar ale monedei naționale – leu (vânzare/cumpărare), la vedere (spot) și la termen (forward), prin sisteme de difuzare a informației tip Reuters, Bloomberg etc., pentru cel puțin următoarele valute:
a) euro (EUR);
b) dolarul american (USD).
Ce este piața interbancară – afișarea cursului de schimb
Cursul de schimb la termen va fi cotat pentru cel puțin următoarele scadențe:
a) o lună (1M);
b) trei luni (3M);
c) șase luni (6M);
d) nouă luni (9M);
e) douăsprezece luni (12M).
Cursurile de schimb cotate de instituțiile de credit pot fi diferite în funcție de natura operațiunii (operațiune în cont ori cu numerar) sau de raporturile cu clienții, precum și în concordanță cu politica proprie de trezorerie.
Tranzacțiile valutare încheiate se execută necondiționat de către intermediari și se confirmă clienților prin extras de cont.
Calcularea și publicarea cursurilor de schimb ale pieței valutare din România de către Banca Națională a României se fac în fiecare zi bancară, la ora 13:00, pe baza cotațiilor afișate de intermediarii pe piața valutară interbancară.
Foto: PIRO4D / JamesQube / pixabay.com
Dacă acest articol despre ce este piața interbancară ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:
Ce este Forex și care sunt avantajele și dezavantajele pieței valutare