marți

16 aprilie, 2024

13 iunie, 2013

Comisia Europeană a anunţat că UE construieşte „cel mai complex sistem de schimb de informaţii din lume” pentru a combate evaziunea fiscală, scrie EUObserver.

Algirdas Semeta, comisarul lituanian care a redactat mai multe proiecte de lege legate de taxe şi impozite, a făcut aceste declaraţii, miercuri, la Bruxelles.

El a spus presei că noul regim va merge mai departe decât actuala legislaţie americană, legea Fatca, ce spune că băncile străine pot pierde licenţa de funcţionare în SUA dacă nu divulgă informaţii legate de deţinătorii de conturi bancare din Statele Unite.


„Sistemul UE va deveni chiar mai larg decât cel american”, a spus el.

Semeta a făcut aceste declaraţii după ce a propus un nou proiect, o versiune amendată a actualei Directive Europene de Cooperare Administrativă.

Fosta directivă ACD obligă statele membre UE să facă schimb de informaţii despre veniturile angajaţilor „non-rezidenţi”, salariile directorilor, produsele de asigurare de viaţă, pensii şi bunuri imobiliare.

Dar conţine o portiţă de scăpare, pentru că spune că datele pot fi nedivulgate dacă nu sunt uşor de găsit.


Noul model ACS arată că această clauză privind disponibilitatea ar trebui revizuită în 2017. Şi cere ca informaţiile să fie împărtăşite din 2015, cu referire la „dividende, câştiguri de capital, alte venituri financiare şi operţaiuni bancare”, chiar dacă sunt uşor de găsit sau nu.

Semeta cere ţărilor UE să adopte amendamentele sale la Directiva privind Taxarea Economiilor. Conform vechii legi, ţările UE îşi spun ce profit obţin non-rezidenţii la depozitele bancare.

Dar nu fac schimb de informaţii legate de fondurile de investiţii, pensii, instrumente noi financiare, trusturi sau fundaţii.

Între timp, două centre bancare europene, Austria şi Luxemburg, sunt complet exceptate de la aceste reguli.

Semeta a spus că amendamentele sale vor fi adoptate până la finalul acestui an, potrivit unei promisiuni a liderilor UE din luna mai. „Luxemburg şi Austria va trebui să respecte instrucţiunile date de şefi de stat”, a spus el.

Evaziunea fiscală, cea legală, prin care anumite structuri create perfect legal au dreptul de a evita plata unor taxe mari în anumite ţări, ar putea costa bugetul UE circa 50 de miliarde de euro pe an.

Specialiştii în domeniu consideră că este vorba despre o legislaţie unică,  pentru că va dărâma „secretul unor entităţi netaxate şi al unor aranjamente legale”.

Entităţi financiare, precum trusturi sau fundaţii, ascund adevăratul proprietar al banilor, pentru a evita impozitele.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: