vineri

29 martie, 2024

18 mai, 2022

Curtea Constituţională a admis parțial, miercuri, sesizarea USR pe modificările aduse Codului Comunicaţiilor, declarând neconstituțională prevederea care obliga furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP să furnizeze ”organelor de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale” conţinutul criptat al comunicaţiilor tranzitate în reţele proprii.

”Chiar dacă norma prevede garanţiile necesare accesului şi folosirii informaţiilor reţinute sau stocate, prin modul defectuos/ambiguu de redactare, lipsit de precizie şi predictibilitate, Curtea constată că aceleiaşi dispoziţii sunt susceptibile de a crea aparenţa de legalitate cu privire la activitatea de reţinere şi stocare a informaţiilor electronice, lăsând posibilitatea interpretării acestora în sensul că obligaţia reţinerii şi stocării informaţiilor electronice poate fi reglementată prin acte normative infralegale, adoptate de autorităţi publice administrative cu competenţe în materia comunicaţiilor electronice”, arată un comunicat al CCR.

„Am învins casta epoleţilor la Curtea Constituţională. Accesul necontrolat al serviciilor secrete la informaţii stocate pe servere din România nu va exista. Astăzi, democraţia şi drepturile individuale au bătut sistemul. Astăzi, vedem diferenţa dintre un partid cu valori autentic democratice şi liberale şi o coaliţie care consideră că visele unor purtători de epoleţi sunt mai importante decât libertatea şi dreptul la viaţă privată al oamenilor. Niciodată USR nu va abdica de la principiile civile, care ne-au ghidat întreaga activitate politică”, este reacția preşedintelui interimar USR, Cătălin Drulă.


Același prevedere fusese atacată la CCR și de Avocatul Poporului.

Curtea a mai decis și neconstituționalitatea amplasării de echipamente 5G pe spații verzi amplasate în intravilanul localităților.

Alte prevederi introduse prin proiectul de lege care modifică Ordonanţa de urgenţă emisă inițial în 2011 au fost respinse de către CCR.

Astfel, Curtea „a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.2 pct.27, cu referire la introducerea art.10 ind.2 lit.a), b) şi d) şi alin.(2)-(7) în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice şi art.10 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, potrivit comunicatului de presă al instituţiei.


***

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: