5 octombrie, 2023

Magistrații CCR au declarat joi neconstituțională legea ce interzice cumulul pensiei publice cu salariul de la stat. Reglementarea a fost adoptată de Parlament la sfârșitul lunii iunie, iar ICCJ a sesizat imediat Curtea Constituțională. Pronunțarea CCR a fost amânată de mai multe ori, astfel încât, deși figurează pe lista măsurilor de reducere a deficitului bugetar, ea nu a putut fi luată în considerare, de către Comisia Europeană și Banca Mondială, ca impact.

Judecătorii CCR își păstrează astfel toate privilegiile legale de pensii, după ce Curtea a declarat parțial neconstituțională și reforma pensiilor speciale, din cauza reducerii cuantumului pensiei de magistrat.

Judecătorii CCR care încasează și pensii:

  • Judecător Marian Enache
  • Stanciu I. Livia-Doina
  • Varga I. Attila
  • Cristian Deliorga
  • Judecător Mihaela Ciochina

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, anunţa ÎCCJ în momentul atacării acestei legi la CCR.

Legea adoptată în iunie conține numeroase excepție de la interdicția cumulării pensiei publice cu salariul de bugetar, în condițiile în care impactul măsurii era, oricum, minor.

Exceptații:

  • persoane alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie
  • profesorii,
  • cei angajati cu ora să aibă grija de bătrani,
  • asistență maternali
  • cei care au pensii de urmaş şi beneficiari de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă
  • medicii și asistenții,
  • preoţii și artiștii,
  • membrii Academiei Române,
  • cei care lucrează în autoritati autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM, ANRE)

Interdicția a mai funcționat cinci ani, până în 2014, când a fost anulată de Guvernul Ponta


Interdicția a mai fost folosită ca metodă de reducere a cheltuielilor bugetare, de către Guvernul Emil Boc.

În 2009, în plină criză financiară internațională, Cabinetul Boc a emis o ordonanță de urgență cu o reglementare similară. Bugetarii care intrau sub incidenţa actului normativ erau obligaţi să aleagă între pensie şi salariul la stat, atunci când pensia depășea salariul mediu brut pe economie.

Articolul 17 din Legea 329/2009:

Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În urmă cu 15 ani, interdicția a trecut de controlul CCR

Prevederile au făcut obiectul unui control de către Curtea Constituţională, atât înainte de promulgare (control prelegislativ) cât şi după intrarea acesteia în vigoare (control postlegislativ).

CCR a constatat că prevederile nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie (guvernator BNR, președinte Consiliul Concurenței, Avocatul Poporului etc.), Curtea Constituţională a declarat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită. Cu atât mai mult, mai preciza CCR, în contextul crizei economice.

(Citește și: „Cumulul pensie-salariu a mai fost și interzis, și declarat constituțional, și judecat la CEDO. Un studiu de caz„)

Reamintim că în 2009 România a avut o cădere economică puternică și un deficit bugetar de peste 7% din PIB care a urcat la 9% în 2010.

Cumulul a fost reintrodus prin votul Parlamentului, prin Legea nr.134, în 2014, când România era guvernată de Alianța PSD – UNPR – ALDE.

Tot pe fondul crizei, Cabinetul Emil Boc a eliminat și pensiile speciale, care au fost însă reintroduse, ca și cumulul pensiei cu salariul, în mandatul fostul premier Victor Ponta.

(Citește și: „6 ani de reformare a pensiilor: Pensiile speciale sunt mai numeroase și mai costisitoare decât la desființarea lor în 2010„)

CEDO a confirmat că nu se încalcă niciun drept

În 2012, CEDO stabilea în cazul unui militar pensionat anticipat angajat într-o primărie, că interdicția încasării simultane a pensiei și a unui salariu de bugetar: „Curtea, în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor stabilite în convenţie sau în protocoalele sale. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse”.

Reclamantul acuza că interdicția a adus atingere dreptului său la muncă şi la plată corespunzătoare, în pofida faptului că, la data cererii sale de pensionare anticipată, preconizase să continue activitatea salariată, conform legislaţiei în vigoare în acea perioadă.

Ofițerul în rezervă avea o pensie de 2 880 de lei (în 2009) și un salariu de 986 lei, la care se adăuga un spor lunar de 25% din salariul de bază.

Concret, CEDO a constatat că:

  • Nu s-a încălcat dreptul la muncă.
  • Curtea crede că nu se poate considera că reclamantul are de suportat o sarcină individuală şi excesivă ori că i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori salariu. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat.
  • Curtea consideră că limitările introduse de legislaţia contestată nu trebuie considerate ca „privare de bunuri”, aşa cum pretinde reclamantul, ci mai degrabă ca o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor sale.
  • Art. 14 nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalităţile de fapt” dintre acestea deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit. De regulă, convenţia lasă statului o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de
    strategie socială.

(Citește și: „Coaliția se pregătește asiduu să nu facă reforma pensiilor speciale. România se pregătește să piardă tranșa din PNRR„)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Asta e. Noi am vrut, dar nu se poate…
    Daca nu se poate, nu se poate si asta e… doar nu sugerati sa nesocotim o decizie a Ei, a Curtii Constitutionale!!!
    Tuturor ne e greu in perioada asta, dar o sa facem totusi efortul (unii dintre noi) sa mergem lunar la doua casierii in loc de una.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Asta e. Noi am vrut, dar nu se poate…
    Daca nu se poate, nu se poate si asta e… doar nu sugerati sa nesocotim o decizie a Ei, a Curtii Constitutionale!!!
    Tuturor ne e greu in perioada asta, dar o sa facem totusi efortul (unii dintre noi) sa mergem lunar la doua casierii in loc de una.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: