Cătălin Tolontan/ Malformarea jurnalismului

Invităm astăzi pe cursdeguvernare.ro un text despre nostalgia profesionalismului în presă, împreună cu autorul său: Cătălin Tolontan despre ”un serviciu social pe care-l băgăm de seamă mai ales cînd începe să lipsească.”. (Redacția)

***

Pe pagina întîi a acestui ziar scrie “Anul 90, numărul 5″.

În toamna lui 1924, cînd Gazeta Sporturilor apărea în mîna băieților care anunțau știrile în oraș, România era a treia țară europeană cu un ziar de sport. Exista Gazzetta dello Sport, exista L’Auto-Velo, strămoșul celor de la L’Equipe, dar spaniolii de la Marca aveau să apară abia în 1938.

Una dintre primele tipografii ale Gazetei Sporturilor a fost Institutul de Arte Grafice “Eminescu”, cel pe care un pasionat al presei interbelice, Dan Tudoroiu, l-a reperat într-o clădire azi dezafectată, deținută de Loteria Română pe o stradă de lîngă Cișmigiu.

Au trecut 90 de ani de atunci.

Ne-au rămas 15 euro din 100
Aniversarea găsește presa scrisă din România într-un moment delicat. Gazeta Sporturilor a rămas singurul ziar de sport pe hîrtie, lucru fără precedent în cei 24 de ani de la Revoluție.

Mereu au existat două, trei sau chiar patru cotidiene de sport. Dar vremurile s-au schimbat.

Din fiecare 100 de euro pe care îi încasa din publicitate în 2008 un ziar românesc, au rămas doar 15 euro în 2013, și asta dacă adunăm chiar și publicitatea încasată pe site! O prăbușire greu de absorbit, dar pe care Gazeta și alte titluri au izbutit s-o traverseze.

Desigur, există apologeți din tribul Pol Pot al internetului care ne explică de ce e bine ca ziarele și revistele să moară repejor, ei făcînd asta din postura celor care n-au produs nici un ban în viața lor în media.

Mai mult, majoritatea dintre ei trăiesc și acum datorită bazei economice a jurnalismului clasic, fie că e vorba de ziare, reviste, radiouri sau televiziuni.

Media e o piață de muncă și creativitate care a adus profituri morale și frumoase și care a făcut un serviciu social pe care-l băgăm de seamă mai ales cînd începe să lipsească.

Așadar, mai ușor cu lecțiile! Chiar și acum, în ani grei, cifra de afaceri anuală de aproape 8 milioane de euro a clasicului ziar Gazeta Sporturilor este cît jumătate din ce rămîne în mînă întregului internet românesc (cu sute de siteuri și bloguri), practic rămășițele de după încasările google, facebook, yahoo! Cam 15 milioane de euro iau siteurile autohtone, în timp ce google, facebook și yahoo încasează peste 30 de milioane! Dacă nu credeți întrebați-l pe Dragoș Stanca! 

 8 milioane de euro, cît aduce un ziar bun plus siteurile lui, e un vis pentru televiziuni cu nume, precum România TV sau Realitatea TV și e aproape la fel de mult pe cît încasează din publicitate Antena 3, liderul posturilor de știri.

Și, în pofida acestei cifre enorme încasată predominant de la tarabele de ziare, ceea ce se sugerează este: renunțați voi la aceste venituri de milioane de euro pe care românii le plătesc ziarului și produselor sale și poftiți în minunatul univers digital, unde să murim cu toții la mila publicitarilor și a google! Tare!

Lumea joacă, Google cîștigă
Veniturile din internet sînt puține pentru că internetul nu răsplătește producătorii de conținut nicăieri în lume.

Cine înțelege ce înseamnă o cădere a veniturilor din publicitate de 85% în 5 ani devine mai atent cu judecățile la adresa supraviețuitorilor.

Lumea digitală e minunată, dar ei i se potrivește o butadă din sport. Așa cum fotbalul e sportul în care se întrec două echipe și cîștigă întotdeauna nemții, la fel internetul e o industrie unde se luptă milioane de jucători și cîștigă doar google!

Și nu e vorba aici de România, ci de piețe mult mai dezvoltate. Murdoch și Apple, împreună, au închis The Daily, o publicație electronică în care au investit zeci de milioane de euro, dedicată tabletelor și construită meseriaș de un grup de media și de cea mai inovativă companie de tehnologie a lumii!

Gaura de 300.000 de euro
La finalul anului trecut, o firmă de difuzare a dat faliment, încă un faliment în seria ultimilor ani. Ceilalți editori suferă și ei. Dispariția difuzorului PressPoint a adus Gazetei o pierdere de aproape 300.000 de euro. Cu alte cuvinte, banii din publicitate au scăzut, iar cei din difuzare nu vin!

La intrarea în hala redacției, acolo unde, pe pereți, veghează fotografii uriașe cu unii dintre cei mai importanți ziariști și scriitori ai istoriei Gazetei, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu şi Fănuș Neagu au clipit mărunt în fața mașinilor de scris Optima.

Ei sînt moștenirea ziarului, la care nu avem de gînd să renunțăm. Ei și sutele de mii de cititori inaudibili, însă loiali pasiunii sportive, pentru care o informație încă atent cîntărită și o poveste frumoasă contează.

Cînd va trimite yahoo un corespondent de război?
Pe mine nu mă impresionează carnavalul de miștouri la adresa presei, derulat pe internet și, mai vizibil, la cîteva televiziuni.

Ca jurnalist de presă scrisă am ajuns un mucegai cu pretenții imperative, așa că nu mai am ce pierde. De pildă, pot scrie frontal că Mircea Badea și Radu Banciu, doi realizatori al căror talent special l-am consemnat, bat cîmpii atunci cînd vorbesc despre sila publică stîrnită de ziare!

Mă refer la ei pentru că sînt doi oameni inteligenți și cu mare expunere. Ei greșesc din beția unei superiorități care le-a luat ostatice empatia și simțul măsurii. Faptul că ei sporovăiesc cu majuscule nu le dă mai multă dreptate. O vorbă veche a lui Nicolae Iorga.

Și nu ziarele le apăr, ci mă întreb cum și dacă va continua jurnalismul, o profesie care, deocamdată, a funcționat în redacții cît de cît puternice, dedicate și disciplinate. Vorba unui jurnalist american: “Anunțați-mă cînd își trimite yahoo un corespondent de război la Bagdad!”. Și americanii au pierdut enorm, minus 60% la publicitatea în ziare, pe un interval de 9 ani, în timp ce publicitatea pe site-urile ziarelor le-a crescut doar cu doar 6% din 2007 pînă azi! (sursă NAA).

De ce s-au săturat românii
În România însă, dacă oamenilor le e lehamite de ceva, cred că, în primul rînd, e vorba de pervertirea jurnalismului. Care se vede nu numai la ziare, ci mai degrabă pe televiziuni. De partizanatul pixelilor, fără precedent în cei 24 de ani de democrație. De agresivitatea ideologică și de discursul unilateral de pe micul ecran, de aia mi se pare că s-au săturat românii!

Poate greșesc, dar asta cred. Mi se pare că nu ziarele, revistele sau site-urile editorilor, cu toate prostiile, erorile, exagerările și slăbiciunile noastre, au îngrețoșat publicul, ci malformarea profesiei.

Din instituții care strîngeau oamenii laolaltă în fața unei cutii magice, televiziunile au ajuns, prin voința patronilor, anexe de partid. Sînt și ziare poziționate astfel, dar am senzația că posturile TV au fondat norma neagră a profesiei. Desigur că există și canale neaservite, dar pare că vocea și realizările lor nu ajung la public.

Pentru povești întregi
Și adevărul e că, în cea mai lipsită de inspirație zi a lui, un ziar sau un blogger nu produce atîta stricăciune precum o preaputernică televiziune.

Cît de întinsă e năruirea? “Realitatea nu încape pe un ecran cu diagonala de 60 de centimetri. Pur și simplu avem nevoie de presa scrisă pentru a spune poveștile în întregimea lor”, scria acum cîțiva ani șeful unei mari rețele mondiale de publicitate.

O țară nu poate trăi în ritmul cazon bătut de televiziuni. Sau poate, dar arată precum România, care oscilează între isterie și letargie.

(Articol apărut pe blogul lui Cătălin Tolontan)

***
Cătălin Tolontan este redactor-șef al Gazetei Sporturilor