joi

25 iulie, 2024

Stiri

Se poate face artă de valoare și folosindu-te de obiecte pe care oamenii obișnuiți cu greu și le pot imagina într-un context artistic. Aceasta este demonstrația pe care și-a propus să o facă regizorul Alexandru Nagy, care pune...
23 iunie, 2023
Comisia comună pentru statutul deputaţilor şi senatorilor a votat joi un raport pozitiv pentru proiectul de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari. Documentul va intra luni în dezbaterea plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, astfel încât el...
22 iunie, 2023
Europarlamentarul bulgar Andrey Novakov a îndemnat joi Bulgaria şi România să elimine barierele la punctele comune de trecere a frontierei, în semn de protest pentru neacceptarea celor două state în spaţiul Schengen. „Propunerea mea este acea ca, în...
22 iunie, 2023
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Camerei de Comerț Româno-Britanice – BRCC, organizația își propune celebrarea pe parcursul întregului an 2023 prin organizarea mai multor evenimente pentru comunitatea de afaceri din România. Joi, pe...
22 iunie, 2023
Procurori DNA au început urmărirea penală împotriva mai multor șefi din Inspectoratul General de Aviație (AGAV) al Ministerului de Interne, printre care și generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul Dache (foto), într-un dosar de corupție legat de lucrări...
22 iunie, 2023
Banca Europeană pentru Investiţii a anunţat joi noi finanţări pentru România, în valoare de 675 milioane euro, pentru transport, dezvoltare urbană şi mici întreprinderi. Conform comunicatului BEI citat de Agerpres, cea mai mare parte a sumei – 600...
22 iunie, 2023
Guvernul analizează joi o listă cu produsele alimentare la care ar urma să se aplice o limitare a adaosului comercial, listă propusă de marii retaileri. Reducerea prețurilor la o serie de alimente ar urma să se producă pe...
22 iunie, 2023
O serie de fotografii și videoclipuri care circulă pe Telegram au arătat joi un crater pe Podul Chongar care leagă părți din regiunea Herson, aflată sub control rusesc, de peninsula Crimeea. Ar fi vorba, scrie The Guardian, de...
22 iunie, 2023
Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au aprobat miercuri al 11-lea pachet de sancțiuni și noi măsuri restrictive impuse Rusiei. Acestea vizează izolarea și mai puternică a regimului de la Moscova întărind sancțiunile deja în vigoare...
22 iunie, 2023
Coaliţia de ţări occidentale are în vedere România ca posibilă bază pentru antrenarea piloţilor ucraineni, potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre aceste planuri, citate de Politico. Statele NATO se apropie de demararea unui program de furnizare...
22 iunie, 2023
OMV Petrom  a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris – ICC, reclamând anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune...
21 iunie, 2023
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a anunțat miercuri că va da în judecată Ministerul Sănătății, imediat după 1 iulie, când expiră termenul limită pentrul adoptarea normelor de aplicare a Planului Național de Combatere a Cancerului (PNCC), un...
21 iunie, 2023
O explozie urmată de un incendiu puternic s-a produs miercuri la rafinăria Petromidia din Năvodari. În Constanța a fost activat planul roșu de intervenție, la fața locului intervin pompieri din mai multe județe. Doi pompieri au fost răniți...
21 iunie, 2023
Prefectul interimar al Capitalei, Diana-Anca Artene, a anunțat miercuri, după admiterea recursului în casație al lui Cristian Popescu Piedone, că urmează să emită ordinul de repunere a acestuia în funcția de primar al Sectorului 5. Revenirea este posibilă întrucât...
21 iunie, 2023
La șapte decenii după ce Planul Marshall condus de SUA a ajutat la reconstruirea Europei de Vest după cel de-al Doilea Război Mondial, Europa încearcă la rându-i să ofere Ucrainei resursele și investițiile de care are nevoie pentru...
21 iunie, 2023
Fostul primar Cristian Popescu Piedone va fi eliberat, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis miercuri recursul în casație înaintat de acesta în dosarul Colectiv, în care era condamnat la patru ani de închisoare. Cristian...
21 iunie, 2023
Un număr de 30 de percheziţii sunt efectuate în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care DNA investighează decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave, printre care şi cele ale SMURD. Prejudiciul calculat, deocamdată, precizează...
21 iunie, 2023
Ȋn anul şcolar/universitar 2022-2023, populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost de 3,47 milioane de elevi şi studenţi,  în scădere cu 23.000, comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, conform datelor publicate marți de INS. Cea mai accentuată...
21 iunie, 2023
Premierul Marcel Ciolacu a fost primit miercuri, la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Marcel Ciolacu a transmis că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană și a asigurat de ”sprijinul României pentru acest deziderat comun”. El...
21 iunie, 2023
Lotul României a obţinut cele mai bune rezultate din istoria participării la Olimpiada Europeană de Fizică/EUPhO – trei medalii de aur şi două medalii de argint, a anunțat marți Ministerul Educaţiei. Elevii care au reuşit această performanţă sunt:...
21 iunie, 2023

Marcel Ciolacu, primit de Maia Sandu

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit miercuri, la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Marcel Ciolacu a transmis că locul Republicii Moldova este în

Marcel Ciolacu, primit de Maia Sandu

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit miercuri, la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Marcel Ciolacu a transmis că locul Republicii Moldova este în

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: