Cel mai mare retailer alimentar din Europa, Carrefour, va îngheța prețurile a 200 de produse de la mijlocul lunii martie până la jumătatea lunii iunie, a declarat directorul general al companiei, Alexandre Bompard, pentru Journal du Dimanche, în contextul în care prețurile alimentelor au crescut în Franța cu 14,5% în ultimul an, transmite Euractiv.
Prețul va fi înghețat pentru 100 de produse „de zi cu zi”, precum detergent de rufe, făină și scutece pentru copii, și pentru alte 100 etichetate „sănătoase”, care includ iaurt, ouă, fructe și legume proaspete, precum și pâine și cereale.
„Sfârșitul negocierilor cu producătorii sugerează o nouă creștere (a prețurilor, n.r.). Acesta ar fi un nou șoc puternic pentru cele mai vulnerabile gospodării”, a spus Bompard.
„Nivelul inflației alimentare va rămâne de două cifre până în această vară, probabil crescând peste nivelul atins în prezent”, a adăugat el.
Prețurile alimentelor ar fi trebuit să fie înghețate la nivelul tuturor magazinelor, conform declarațiilor făcute în decembrie de ministrul IMM-urilor, Olivia Grégoire, însă această idee a fost respinsă de majoritatea distribuitorilor, potrivit presei franceze.
Carrefour a realizat în 2022 un profit operațional de 2,4 miliarde de euro, din care 834 de milioane pe piața franceză.
***