joi

25 aprilie, 2024

19 octombrie, 2012

Gigi Becali

Conducerea PNL a demis, vineri, la cererea preşedintelui partidului, Crin Antonescu, trei şefi de filiale, după ce aceştia s-au opus primirii omului de afaceri Gigi Becali drept candidat liberal pe un loc eligibil de deputat, în sectorul 6.

Consiliul Naţional Executiv al Partidului Naţional Liberal a aprobat demiterea preşedinţilor filialelor PNL sector 1 Bucureşti, PNL Mehedinţi şi PNL Dâmboviţa, precum şi dizolvarea Birourilor teritoriale ale acestora.

La PNL sectorul 1, preşedinte interimar deputatul Eugen Nicolăescu.


La PNL din Mehedinţi conducerea va fi asigurată interimar de preşedintele organizaţiei PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, iar la PNL Dâmboviţa de Mihai Bolintiru.

Motivul oficial al demiterilor sunt rezultatele celor trei lideri locali în activitatea organizaţiilor: Antonescu i-a acuzat pe demişi de faptul că au avut rezultate scăzute la alegerile locale şi de trădare faţă de inetresele partidului.

  • ”Este de neacceptat ca în vreme ce un întreg partid, cu toţi oamenii săi, se mobilizează, dă o bătălie politică în numele a milioane de oameni, unii dintre noi să trădeze. Nu a uitat nimeni ce s-a întâmplat la referendum, în plină campanie electorală, când domnul Andrei Chiliman (primarul sectorului 1) a citit declaraţii scrise de domnul Dan Andronic sau de ucenici din şcoala acestui maestru care i-a nenorocit pe toţi de la Năstase la Băsescu, trecând prin Tăriceanu. Nu a uitat nimeni cum domnul Vlad Moisescu ne-a calificat pe toţi drept grup infracţional şi nu poate nimeni să ignore faptul că atunci când porneşti o bătălie poţi pleca cu trădători în rândurile tale, dar asta pentru că nu îi ştii”, a susţinut liderul PNL, despre cei de la sectorul 1.
  • ”În cazurile Mehedinţi şi Dâmboviţa, motivele au fost ineficienţa, slaba performanţă a organizaţiilor, incapacitatea de a trage membri noi şi oameni importanţi din judeţele respective”, a mai spus Antonescu.

Liderii teritoriali demişi sau membri marcanţi din organizaţiile lor se împotriviseră primirii lui Gigi Becali pe listele PNL la alegrrile parlamentare.

(Citeşte şi: „Confruntarea titanilor”)

Tot vineri, CNEx al PNL a aprobat derogările de vechime pentru Gigi Becali, care candidează în sectorul 6, pentru un post de deputat, potrivit calculelor colegiul respectiv urmând mai mult ca sigur să fie câştigat de PNL, în cadrul USL, indiferent de candidat.


Alte candidaturi validate de CNEx al PNl, cu derogare de la condiţia de vechime în partid sunt: jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu (fostul director al ziarului Ziua) şi Rareş Bogdan (de la Realitatea TV), fostul premier ţărănist Victor Ciorbea, profesorii Daniel Barbu, Vlad Nistor, cineastul Sorin Ilieşiu etc.

De asemenea, primarul sectirului 6, Rareş Mănescu, a fost desemnat coordonatorul naţional al campaniei PNL pentru parlamentare.

Reacţii în PNL la sancţionarea celor 3 lideri locali:

  • Deputatul Ludovic Orban, de la organizaţia PNL sector 1, a spus că el va vota în colegiul în care candidează Crin Antonescu pentru Senat, însă nu s-a decis dacă îl va alege pe liderul PNL sau nu. ”Vă spun că votul este secret şi că nu pot să vă spun de acum cum voi vota. Dar vă garantez că voi spune cum am votat, după ce voi vota”, a spus Orban. ”A vorbi despre blat cu Traian Băsescu la sectorul 1 este o sfidare şi o calomnie pe care nu şi-o poate imagina nimeni”, şi-a apărat Orban organizaţia.
  • Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, l-a acuzat pe Antonescu de ambiţii politicianiste. ”Din păcate pentru noi toţi, ranchiunele personale şi ambiţiile politicianiste meschine ale preşedintelui partidului, ale domnului Crin Antonescu, au lovit din nou şi aceasta înainte de o bătălie politică importantă pe care o avem de purtat împreună cu aliaţii noştri de la PSD. Mă întreb când a vorbit Crin Antonescu pe linia adevărului, a bunului-simţ şi a convingerilor sale, atunci sau acum, când îl face trădător pe cel (pe Vlad Moisescu – n.r.) pe care l-a propus candidat în anul 2008. Avem datoria faţă de liberali să nu lăsăm să ajungă la ei minciunile lui Antonescu şi invectivele lui Becali”.
  • Vlad Moisescu, şeful demis de la PNL sector 2: ”Decizia nu este bună pentru noi în perspectiva bătăliei care ne aşteaptă şi, din păcate, în loc să ne concentrăm asupra ofertei USL pentru români, ne ocupăm cu războaie politicianiste şi răfuieli interne. Le promitem românilor că suntem oamenii care-i unesc, nu-i dezbină şi dezbinăm cel mai vechi partid din România. Vorbim de oi şi de Gigi Becali în loc să vorbim de economie şi de locuri de muncă”.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: