vineri

19 aprilie, 2024

2 septembrie, 2019

Călin Popescu Tăriceanu și-a depus, luni, la Biroul Permanent, demisia din funcția de președinte al Senatului, decizia urmând a fi anunțată și în plen.

Social-democrații au ca posibile variante pentru șefia Senatului pe Cristian Dumitrescu sau Ecaterina Andronescu, au precizat surse politice pentru Mediafax. Postul este dorit și de Robert Cazanciuc sau Titus Corlățean.

Poziția de președinte al Senatului este vizată și de PNL, care o susține pe Alina Gorghiu. Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că va avea discuții cu formațiunile din opoziție pentru susținerea candidaturii.


Dintre cxei 136 de membri ai Senatului, PSD deține fix jumătate- 68 de senatori, cu unul mai puțin decât ar fi nevoie pentru a avea majoritatea.

PNL, USR, ALDE și UDMR au 60 de senatori, alți 8 fiind neafiliați oficial unui grup din Senat, dar afiliați politic (3 Pro România, 5 PMP).

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat săptămâna trecută intenția de a demisiona de la conducerea Senatului după ce ALDE a hotărât să rupă alianța guvernamentală cu PSD și să formeze o alianță electorală cu Pro România.

Biroul Permanent urmează să decidă data la care va fi ales noul președinte al Senatului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: