Romania isi doreste sa aduca deficitul bugetar la 3% in urmatorii 7 ani, intr-un ritm de scadere de 0,74 puncte procentual pe an. Un astfel de plan care se doreste a fi negociat cu Comisia Europena se bazeaza pe facilitatea oferita, mai nou, tarilor aflate in procedura de deficit excesiv.
Insa acordarea unei astfel de facilitati, in cazul Romaniei, ar putea fi un cadou otravit. Profilele tarilor beneficiare sunt pe alocuri extrem de diferite.
Conform prognozei de primavara a Comisiei Europene, atat in 2024 cat si in 2025, Romania va avea, de departe, cel mai mare deficit bugetar dintre toate tarile UE. Deci da, si alte tari sunt in procedura de deficit excesiv, doar ca ajustarea lor va fi mai mica decat a Romaniei.
Mai mult, in primavara, Comisia Europeana nu parea convinsa de inversarea tendintei de crestere a deficitului Romaniei, prognoza identificand-o ca fiind singura tara in care deficitul bugetar nu va scadea nici in 2025. Insa prezentarea planului de reducere a deficitului bugetar in 7 ani ca un succes al negocierii este un unghi de abordare eronat si, din pacate, catusi de putin nou.
Cu sau fara limitarile impuse de CE, era imperios necesar ca Romania sa purceada rapid, din propria initiativa, la scaderea deficitului bugetar excesiv care pune in pericol echilibrul economic si o expune la riscuri semnificative.
Sa ne intelegem. Persistenta unui deficit bugetar aduce o crestere continua a datoriei publice. Cu cat deficitul este mai mare, cu atat datoria publica creste intr-un ritm mai accelerat. Faptul ca deficitul bugetar ar incepe sa scada nu inseamna decat ca ritmul de crestere a datoriei publice va incepe sa incetineasca. Dar ea va continua sa creasca de la nivelul record la care deja se afla.
Desigur, exista opinii care remarca ca 52% din PIB nu este un nivel al datoriei foarte ridicat in context european.
Ceea ce se pierde din vedere este faptul ca Romania se finanteaza la unele dintre cele mai mari dobanzi din UE. Iar acestea nu fac decat sa reflecte faptul ca, chiar si la acest nivel al datoriei, investitorii percep deja Romania ca fiind o tara cu un nivel de risc mai ridicat. Pe drept sau pe nedrept, poate fi subiectul unei alte discutii. Insa ceea ce conteaza este perceptia.
Al doilea aspect este legat de faptul ca dobanzile ridicate si datoria in crestere nu vor face decat sa creasca cheltuielile aferente dobanzilor din buget. Ele deja reprezinta a patra cea mai mare categorie de cheltuieli, cu o valoare similara investitiilor pentru dezvoltare facute din fonduri autohtone.
In acest context, alegerea unui interval de 7 ani pentru ajustarea fiscala presupune o ipoteza nerealist de optimista. Si anume, faptul ca in aceasta perioada, Europa, lumea, nu vor trece prin nicio criza majora geopolitica, economica sau financiara. Greu de crezut…
Un astfel de eveniment ii va face pe investitorii financiari sa isi retraga banii din tarile considerate riscante si sa ii parcheze in active sigure. Iar titlurile de stat romanesti cu care se finanteaza datoria publica in crestere cu siguranta nu vor intra in categoria activelor sigure.
De aici deriva o intrebare cu o miza foarte importanta. Avand in vedere ca 7 ani este o perioada suficient de lunga pentru ca aparitia unui context economic dificil sa aiba o probabilitate ridicata, care e planul B al Romaniei? Cum isi va finanta datoria publica in lipsa investitorilor straini pe un ritm atat de lent de reechilibrare a bugetului?
E o intrebare teribil de importanta care nu are decat doua raspunsuri posibile: fie la dobanzi si mai mari decat cele de acum, fie deloc. Cu cel de al doilea scenariu ne-am intalnit cu prilejul crizei din 2008. In acel moment, confruntata cu fuga investitorilor in active sigure, Romania a trebuit sa apeleze la FMI si UE pentru finantarea datoriei publice. Care, atentie, raportata la PIB, era aproximativ o treime din cea actuala. Insa, asa cum stim deja, astfel de finantari vin la pachet cu decizii dure de austeritate care, pe termen scurt, duc la un soc fiscal si economic.
Deci succesul prelungirii cu 7 ani a reducerii deficitului bugetar este o varianta in esenta riscanta pentru Romania, in conditiile in care perioada este suficient de lunga pentru ca un eveniment geopolitic sau economic major sa aiba loc.
Din acest motiv, in locul unei ajustari soc, pe care ar presupune-o finantari de ultima instanta ale institutiilor financiare internationale, o ajustare administrata de guvern pe o perioada mai scurta ar fi de dorit. Iar asta nu ar trebui facuta prin curmarea investitiilor, mai ales ca, pe parcursul celor 7 ani, incepand cu anul 5, intrarile nete de fonduri europene se vor transforma in iesiri.
Banii in buget sunt fungibili, iar deficitul este produs din numeroase alte categorii bugetare care au nevoie de o cu totul alta eficienta a colectarii si administrarii. In conditiile in care cheltuielile rigide, greu de modificat, din buget au atins 75%, taierea investitiilor este calea cea mai usoara, dar si cea mai nociva pentru dezvoltare.
***
