6 martie, 2019

Șeful interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor (foto), a declarat marți că seara că DNA trece prin cea mai grea perioadă de când a fost înființată. Motivele sunt numeroase, de la modificările legislative care-i afectează activitatea, până la atmosfera creată de atacurile din ultimul an și până la lipsa banilor pentru achiziționare de tehnică și autoturisme.

Despre presiunile politicului

  • Mă refer strict la activitatea DNA, unde activez de peste 13 ani. Cred că, pentru mine și colegii mei, este cel mai greu an de când activăm în cadrul DNA. Direcția, poate, trece prin cea mai grea perioadă de când a fost înființată. Ne referim atât la modificările legislative efectuate, la atmosfera în care se lucrează în cadrul DNA și în spațiul public, la realizările sau nerealizările DNA în aceste momente.
  • În orice stat, politicul are tendința de a incerca sa controleze sistemul judiciar. În România, mai pregnant decât în alte state. (…) Magistrații trebuie să reziste acestui asalt, să-și facă activitatea cu bună credință, să sesizeze instanța cu cazuri bine întocmite care să reziste testului, iar noi să obținem condamnări și confiscarea produsului infracțiunii, așa cum cereau și actorii în protestul de pe scările Teatrului Național.
  • De când lucrez în DNA, presiunea a existat tot timpul, cu excepția unor scurte perioade de timp, când politicienii poate au fost preocupați de alte lucruri și mai puțin atacul privind sistemul judiciar.

Despre cum afectează lipsa banilor activitatea DNA

  • Pe chestiunile de tehnică în mediul ambiental într-adevăr avem o problemă pe instalarea de astfel de tehnici în spaţii. Noi ne-am pregătit o parte dintre ofiţerii serviciului tehnic pentru astfel de activităţi. Nu sunt suficienţi, nici nu avem tehnici suficiente şi nici maşini suficiente pentru astfel de operaţiuni. Nu mai putem cumpăra.
  • Un filaj presupune foarte multe maşini şi oameni, dacă vrei să faci un filaj de bună calitate. Regula spune că sunt folosite cam şapte maşini sau nu neapărat şapte maşini, dar cinci maşini şi două motociclete. Noi nu avem astfel de … pentru o persoană pe zi. În fiecare maşină trebuie să fie minimum un ofiţer de poliţie. Noi nu avem, deci nu putem acoperi. Le făceau SRI, DIP şi DOS-ul. DOS-ul are capacitatea asta, dar nu ştiu dacă pot onora toate solicitările procurorilor de pe tot teritoriul României.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: