vineri

29 martie, 2024

26 octombrie, 2020

Bulgaria s-a alăturat ”coaliției” conduse de Statele Unite care luptă împotriva expansiunii Huawei – premierul Boyko Borisov și secretarul de stat Mike Pompeo au semnat vineri un acord-cadru cu privire la securitatea rețelelor 5G.

Deși a fost definit de părți drept un ”document esențial”, acordul nu are încă aprobarea Guvernului de la Sofia, deci prevederile acestuia nu sunt obligatorii în acest moment.

Semnarea documentului vine pe fondul eforturilor lui Boyko Borissov de a finaliza conducta Turkish Stream prin teritoriul bulgar în condițiile în care SUA au cerut suspendarea lucrărilor la conductă până la jumătatea lunii noiembrie.


Acum, scrie Euractiv, Bulgaria ia măsuri pentru a satisface dorința SUA de a elimina Huawei din viitoarea sa rețea 5G. Cu un alt acord-cadru, Boyko Borissov a angajat colaborarea Statelor Unite la viitoare proiecte nucleare bulgare.

Mike Pompeo a declarat că protejarea rețelelor 5G din Bulgaria face parte din strategia de securizare a comunicațiilor în statele membre UE și NATO.

Cei 3 mari operatori bulgari de telecomunicații testează în acest moment echipamente 5G bazate pe tehnologie Huawei. Publicația scrie că guvernul va trebui să compenseze pierderile acestor operatori dacă le va impune să renunțe la contractele deja încheiate cu chinezii.

În același timp, guvernul Bulgariei poate accesa bani din Fondul de revenire al Comisiei Europene pentru construcția rețelelor 5G.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: