vineri

17 mai, 2024

2 mai, 2024

Bulgaria a interzis deschiderea de cazinouri în orașele cu mai puțin de 10.000 de locuitori și a interzis complet publicitatea pentru jocuri de noroc în toate tipurile de media.

Odată cu aprobarea legii, companiile de jocuri de noroc vor avea voie să facă publicitate doar pe panouri publicitare amplasate în aer liber, la cel puțin 300 de metri de școli, grădinițe, universități.

Proiectul de lege, care a fost prezentat cu mai puțin de o săptămână în urmă, a fost votat în ultima zi de lucru a parlamentului. Propus de GERB (PPE) și DPS (Renew Europe), proiectul de lege a primit un impresionant 198 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere în parlamentul de 240 de locuri al Bulgariei.

Jocurile de noroc, în centrul celui mai mare scandal de corupție din Bulgaria din ultimii 5 ani


Jocurile de noroc au fost în centrul celui mai mare scandal de corupție de la Sofiadin ultimii cinci ani. În timp ce publicitatea pentru jocurile de noroc a devenit deosebit de vizibilă în 2015, când Vasil Bozhkov, și loteriile sale private au devenit cei mai mari agenți de publicitate din media bulgară, parlamentul i-a închis acestuia afacerea în 2020, după care SUA l-au sancționat pe Bozhkov pentru corupție.

Închiderea afacerii cu jocuri de noroc a lui Bozhkov a deschis piața pentru câțiva operatori de jocuri de noroc online mai mici, care în trei ani au devenit cea mai mare sursă de venituri pentru mass-media bulgară.

Cum arată legislația din România, piață în care bulgarii sunt prezenți

Restricții au fost impuse și pe piața jocurilor de noroc din România, în care companii bulgare au un interes serios.

Companii bulgare cu interese în piața românească a jocurilor de noroc sunt implicate în media și au generat un scandal la Libetatea și GSP rezultat cu plecări în masă ale jurnaliștilor.

(Citește și: ”Cătălin Tolontan: Acționarul bulgar a cerut ziariștilor GSP să fondeze un ONG care să facă lobby în favoarea industriei pariurilor”)


Premierul român Marcel Ciolacu a avertizat marți companiile de jocuri de noroc că licențele le vor fi revocate dacă nu vor respecta legea care interzice ”păcănlele” în orașele sub 15.000 de locuitori.

Legislația română în domeniu este însă mult mai permisivă față de cea bulgară. Proiectul românesc nu introduce restricții pentru publicitate la jocuri de noroc.

Guvernul român afirmă că încercă să combată nivelurile alarmante ale dependenței de jocuri de noroc din țară.

85 milioane euro plătite presei bulgae pentru publicitate în 2023

Conform datelor oficiale din 2023, companiile de jocuri de noroc au cheltuit 85 de milioane de euro pe publicitate media, cea mai mare pondere fiind a companiilor bulgare Efbet și Winbet și companiei grecești Betano.

În ultimii trei ani, în marile orașe din Bulgaria au fost construite sute de noi cazinouri și săli de jocuri de noroc. În 2023, publicitatea agresivă a site-urilor de jocuri de noroc a acapaat complet televiziunea bulgară în timpul Cupei Mondiale din Qatar.

Interdicția publicității pentru jocuri de noroc a fost amplu comentată de posturile naționale de televiziune și de mai multe site-uri de știri, care au susținut că depind în mare măsură de publicitatea de pe site-urile de pariuri.

Mass-media bulgare și industria critică legea

Noua lege ar putea acționa împotriva independenței presei, au avertizat aceștia.

Sectorul jocurilor de noroc este „în favoarea” limitării publicității pentru acest tip de activitte, a declarat Stilyan Shishkov, fondatorul celui mai mare site de știri sportive din Bulgaria, Sportal.bg și director executiv al Asociației Bulgare de Jocuri de Noroc.

„Așa cum arată experiența altor piețe europene, restricționarea publicității duce la o creștere a activității site-urilor fără licență, ceea ce reduce capacitatea statului de a colecta taxe și taxe din activitățile de jocuri de noroc și de a oferi protecție acestor utilizatori”, a spus Shishkov.

Radiodifuzorii comerciali susțin că vor fi lipsiți de venituri anuale uriașe, ceea ce face dificilă difuzarea evenimentelor majore.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: