marți

16 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

26 iulie, 2011

Deşi cifrele pot părea mai greu de digerat, prezentarea lor este singura modalitate de a oglindi fidel evoluţia finanţelor publice din ultimii ani. De aceea, vă prezentăm sintetic situaţia bugetului general consolidat al statului şi, în cadrul acestuia, situaţia bugetului de stat.

 

Se observă uşor că expadarea sumelor cheltuite fără acoperire în venituri de la un an la altul, adică a deficitului, a fost stopată în 2010 cu mari sacrificii impuse populaţiei. Acea acoperire a obligaţiilor asumate de stat cu sumele colectate a atins un minim situat puţin deasupra nivelului de 80%, pentru a fi adusă la 90% de-abia la începutul acestui an.

De ce se limitează deficitul la 3%

Asta înseamnă că deficitele au continuat să se acumuleze iar contractarea de noi datorii pentru a le achita pe cele vechi şi pe cele care continuă să apară a devenit o activitate continuă. Deficitul a trecut de pragul normativ de 3% impus prin criteriile de la Maastricht chiar şi în cazul anului 2008, ande creştere economică susţinută.


 

Altfel spus, politicienii au distribuit populaţiei pielea ursului din pădurea care între timp a luat foc.

Apropo de limita de 3% din PIB, ea nu a fost fixată pentru a permite cetăţenilor să consume mai mult cu 3% faţă de ce produc. Ea corespunde, deloc întâmplător, unei ţări standard cu datorie publică de 60% din PIB care plăteşte o dobândă standard de 5% la sumele datorate. Adică cei 3% sunt efectul acumulării datoriilor din trecut şi sunt folosiţi exclusiv pentru plata datoriilor. În rest, cetăţenii respectivei ţări consumă în prezent exact cât produc în prezent.

 

Problema prestaţiilor sociale: acoperirea cheltuielilor cu venituri

Contrar unei imagini larg răspândite, bugetul de stat nu reprezintă nici măcar jumătate din bugetul general consolidat ( „general”, pentru că include toate veniturile şi cheltuielile statului şi „consolidat” pentru că ţine cont de transferurile dintre bugetele incluse în bugetul general).


Ponderea bugetului de stat în bugetul total, cel general consolidat a scăzut de la 37% în 2008 până la doar 35% în 2009, a revenit la 40% în 2010 şi a atins 42% în primele cinci luni din 2011.

Din păcate, simultan, deficitul bugetului de stat a crescut faţă de cel total, şi chiar l-a depăşit anul trecut, după cum se poate observa în tabelul de mai jos.

Explicaţia constă în transferurile tot mai mari ce au trebuit să fie făcute de la bugetul de stat către bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi de şomaj. La acestea, disproporţia dintre sumele colectate şi cheltuielile cu destinaţie clar stabilită a urcat continuu, acoperirea cheltuielilor cu venituri fiind anul trecut de 75 la sănătate şi pensii şi de numai 34% la şomaj.

Povara – mutata de pe profit pe salarii

Diferenţa a trebuit să fie acoperită de la bugetul de stat, unde impozitul pe profit a scăzut continuu pe fondul crizei în intervalul 2008 – 2010, pe traiectoria 2,6%, 2,4% şi, respectiv, 2,2% din PIB.

În schimb, impozitul pe salarii şi venit s-a menţinut la valori sensibil mai ridicate ( 3,7%, 3,8% şi 3,5% din PIB), ceea ce spune multe despre repratizarea poverii fiscale la vreme de criză. În treacăt fie spus, nici impozitele pe proprietate nu au excelat faţă de practica europeană ( 0,6% din PIB în 2008 şi câte 0,7% din PIB în 2009 şi 2010).

Scăderea consumului, compensată prin creşterea TVA. Miza pe accize

Reducerea consumului şi-a spus cuvântul la nivelul TVA colectat, care a fost resuscitat doar de majorarea de cinci procente survenită la mijlocul anului trecut ( evoluţie 8,1%, 7,0% şi 7,7% din PIB ).

Astfel, principala sursă de venit la buget au ajuns accizele, care au crescut potrivit calendarului convenit cu UE (8,2% , 9,9% şi, respectiv 10,3% din PIB). La acest capitol, a contat mult şi îmbunătăţirea colectării, pentru că tentaţia de evaziune fiscală a crescut odată cu cotele de taxare impuse.

Din păcate, obligaţile sociale asumate au depăit cu mult posibilităţile reale, ajungându-se chiar să folosim bani împrumutaţi de la FMI pentru plata pensiilor şi ajutoarelor sociale.

Rezultatul direct al îndatorării pentru consum curent este, pe lângă ritmul ridicol de finalizare a investiţiilor ( care au evoluat pe traiectoria 5,3%, 4,5%, 3,8% din PIB), majorarea considerabilă a sumelor plătite ca dobânzi, cu 66% în 2009 şi cu încă 20% în 2010.

O povară prea mare pe boul care trage. Invers decât în Polonia. Statutul muncii în buget

Desigur, fără a mai pune la socoteală necesarul tot însemnat pentru plata principalului datoriei publice, care va atinge vârfuri de sarcină în 2012 şi 2013.

Pe fondul salariilor relativ mari din 2008, trebuiau reduse cotele de impozitare, implicit costul forţei de muncă, fără a majora pensiile şi ajutoarele sociale. Asta în ideea de a păstra locurile de muncă şi de a traversa perioada de criză, menţinând şi o cerere internă sustenabilă, provenită din muncă.

Asta a făcut Polonia. Noi am făcut exact pe dos. Am majorat beneficiile sociale, am tăiat salariile pentru a reduce costurile, dar, pe această cale, au apărut noi deficite din taxarea salariilor reduse şi a fost blocată relansarea economică prin deficitul de cerere internă.

E bun şi exportul, dar, totuşi, 70% din producţie se vinde pe piaţa internă. Colac peste pupăză, a fost maajorat masiv TVA-ul pentru că nu ne ajungeau banii la buget, ceea ce a generat cea mai mare inflaţie din Europa.

Practic, s-a aruncat povara pe umerii segmentului care putea scoate ţara din impas, dar fără a afecta pe cei care au generat impasul şi doar marginal pe cei susţinuţi de societate şi pe noii îmbogăţiţi.

Sintetic, totul s-a văzut într-o ameliorarea contabilă moderată a situaţiei dezechilibrelor induse de politica greşită de cheltuire a banilor publici. Simultan cu diminuarea nivelului de trai al lucrătorilor, cu efecte dramatice pentru cei aflaţi la limita de echilibru cu ratele sau care au rămas fără slujbă.

Oricât de performantă ar fi o activitate de producţie sau de oferire de servicii, trebuie să ai clienţi solvabili. Cui să vinzi şi cui să prestezi pe bani adevăraţi, care nu pot veni decât din desfăşurarea unei activităţi utile social. Nu din necesitatea de a consuma a unora care nu produc şi a altora de a fi aleşi. Este lecţia pe care ar trebui să o reţinem.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Scumpirea energiei electrice a fost amplificată de mecanismul formării prețurilor adoptat în UE („pay as clear”), care promovează alinierea prețurilor angro la cel mai mare cerut pe piață.

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: