vineri

19 aprilie, 2024

4 decembrie, 2013

Bugetul pe 2014 a fost adoptat miercuri de Parlament și a fost trimis la promulgare, la președinție. Suprataxa de 7 eurocenți a fost menținută așa cum afirmase cu o zi înainte prim ministrul Viorel Ponta.

În aceste condiții este aproape sigur că Traian Băsescu va retrimite Parlamentului legea bugetului. Asta înseamnă că Parlamentul va trebui să mai dea un vot, cel mai probabil în preajma Crăciunului, după care președintele va decide dacă îl va contesta la Curtea Constituțională, după care va urma promulgarea.

Președintele susține în continuare că sunt resurse la buget și pentru creșterea pensiilor, și pentru creșterea salariului minim (creșterea la 900 de lei se putea face de la 1 ianuarie) și pentru creșterea Venitului Minim Garantat (VMG), și a salariului pentru medicii rezidenți, și a salariilor pentru profesorii debutanți.


Traian Băsescu insistă pentru tăierea alocărilor de la Ministerul Dezvoltării Regionale, deoarece acei 1,5 miliarde de lei trecuți suplimentar în bugetul vicepremierului Liviu Dragnea ”sunt bani electorali, destinați mobilizării primarilor pentru alegerile europarlamentare și pentru alegerile prezidențiale” din 2014. ”Mulți primari așa funcționează, doar dacă primesc fisele în tonomat”, a spus președintele marți seară, după discuția cu premierul Ponta.

În ce privește destinația banilor care vor fi colectați din suprataxa de 7 eurocenți pe litru de carburant, nu este obligatoriu ca acești bani să fie folosiți pentru construcția de autostrăzi, pentru că ei vor fi virați în contul comun al bugetului de unde pot fi folosiți pentru orice tip de cheltuială a statului, fie că e vorba de acoperirea unor ”găuri” apărute ca urmare a colectării slabe, de cheltuieli cu pensiile sau a salariilor bugetarilor.

Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi „pentru”, 49 de voturi „împotrivă” şi 7 abţineri. Aceeași distribuție a voturilor s-a înregistrat și la votul pentru bugetul asigurărilor sociale.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: