6 iulie, 2022

Premierul francez Elisabeth Borne a cerut opoziției să fie deschisă pentru a construi compromisuri, în timpul unui important discurs în Parlamentul Franței, în cadrul căruia au fost anunțate prioritățile guvernului minoritar, dar și a modul în care va încerca acesta să navigheze într-o nouă eră a incertitudinii politice, transmite Reuters.

Președintele Emmanuel Macron a câștigat un al doilea mandat în aprilie, dar alianța sa centristă a pierdut majoritatea absolută la alegerile legislative din iunie.

Fără niciun pact cu alte partide, Elisabeth Borne se confruntă acum cu perspectiva unor negocieri asupra fiecărui proiect de lege pe care îl va trimite în parlament. Ea a optat împotriva unui vot de încredere, care se dă în mod tradițional cu această ocazie, din cauza riscurilor pe care l-ar fi presupus acesta în actualul context.


„De prea mult timp, viața noastră politică s-a centrat în jurul unor blocuri aflate în opoziție”, a spus Borne la începutul discursului său politic. „Francezii ne cer să comunicăm mai mult, să comunicăm mai bine și să construim împreună”.

”Botezul prin foc”

Premierul francez Elisabeth Borne și-a prezentat programul politic în fața unui parlament profund divizat.

Discursul – descris ca un „botez prin foc” de presa franceză – este o tradiție pentru noii șefi de guvern, care încearcă astfel să câștige susținere din toate taberele politice, transmite RFI.

Cu atât mai mult în actuala conjunctură, în care președintele Emmanuel Macron nu deține majoritatea în Adunarea Națională, așa încât executivul depinde de parlamentari din toate formațiunile politice pentru adoptarea politicilor guvernamentale.


Tema discursului lui Elisabeth Borne s-a centrat pe ”construirea împreună”.

guvernare dificilă

Sub presiunea de a construi compromisuri, Macron s-a consultat cu oponenții politici, cerându-le să vină cu idei pentru a asigura capacitatea de legiferare a parlamentului fragmentat.

Comentatorii politici nu s-au sfiit să anticipeze o paralizie politică în Franța, în urma pierderii majorității parlamentare de către coaliția Ensemble, care îl susține pe  președintele Emmanuel Macron.

Coaliția Ensemble (Împreună) a obținut, duminică, 245 din cele 577 de locuri, coaliția de stânga NUPES (Noua  Uniune Populară Ecologică și socială) – 131 de locuri, Rassemblement National (extrema dreaptă) – 89 de locuri și Les Républicains (singurul partid cu care ar putea fi previzibilă dar nu neapărat și probabilă o colaborare a coaliției prezidențiale) – 61 de locuri.

Coaliția Ensemble, până acum la putere, nu are la dispoziție multe variante de colaborare politică pentru a continua aplicarea programelor prezidențiale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: