luni

22 aprilie, 2024

12 mai, 2011

Executivul a discutat pentru a doua oară, în şedinţa de miercuri, proiectul legii asistenţei sociale, care elimină o serie de ajutoare sociale, însă o Guvernul a evitat să ia o decizie imediat înainte de alegerile interne din PDL, în care premierul Emil Boc candidează pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.

Guvernul a mai discutat o dată proiectul de lege, în primă lectură, iar zilele trecute a fost pus la punct chiar de premierul Boc, care este şi ministru interimar al Muncii, însă în şedinţa de guvern de miercuri proiectul a mai fost amânat o dată de la adoptare, pe motiv că ministerele implicate mai aveau de făcut anumite modificări sau adăugiri.

Viitoarea lege se anunţă a fi foarte nepopulară, iar delegaţilor care vor veni din toată ţara să voteze la alegerile de sâmbătă şi duminică le-ar fi foarte greu să se întoarcă în teritoriu şi să le explice votanţior din colegiile uninominale sau în localităţile de care răspund de ce li se sistează anumite ajutoare sociale.


Prin proiectul de lege se urmăreşte reducerea numărului de categorii de ajutoare sociale de la 54 la 9, cu economii la buget de 0,8% din PIB până în anul 2013.

(Citeşte şi: De ce România NU e stat asistenţial. De ce România e stat populist. Comparaţia cu Europa socială)
.

Printre altele, legea condiţionează acordarea ajutorului de şomaj de demersuri active ale şomerului pentru găsirea unui loc de muncă. De asemenea, şomerii care au copii şcolari îşi vor pierde indemnizaţia, dacă minorii au un anumit număr de absenţe nemotivate.

Pe de altă parte, premierul Boc a anunţat că va propune un ministru titular la Ministerul Muncii – iniţiatorul proiectului de lege – după alegerile din PDL.

 


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: