16 iunie, 2014

Parlamentul României a votat luni noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale Române. Mandatul noului Consiliu începe în octombrie 2014, având două mari provocări:
tranziţia spre zona euro, cu o țintă anunțată de guvern pe anul 2019 și intrarea în uniunea bancară și mecanismul european de supraveghere a băncilor.

Cu 4 ore înainte de votul Parlamentului, PSD a anunţat oficial că schimbă 2 dintre cei 5 membri ai garniturii pe care o susţine pentru conducerea Băncii Naţionale.

Obiectivele viitorului Consiliu, în opinia specialiştilor

Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că principalul obiectiv al viitorului Consiliu rămâne cel prevăzut de lege: stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.


Despre ţinta de aderare la zona euro, Lucian Croitoru afirmă: “Atunci când politicienii stabilesc date, atunci trebuie să pună în spatele acestora şi planuri concrete de atingere a obiectivelor.”

Despre subiect (aderarea în 2019 la zona euro) a vorbit şi guvernatorul Mugur Isărescu, la audierile din comisiile reunite de buget-finanţe: “În opinia BNR obiectivul este ambiţios, dar încă fezabil. Este un drum lung şi anevoios. Cu alte cuvinte, această ţintă ar trebui să fie acoperită cu un parcurs cu obiective intermediare, cu lucruri mult mai concrete, şi BNR lucrează la aceste chestiuni.”

Noul Consiliu de Administraţie

Consiliul de Administraţie al BNR are nouă membri, patru executivi şi cinci neexecutivi, cu mandate pe cinci ani. Ei sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere, iar numărul de mandate nu este limitat.

Numirile în CA al BNU au caracter politic, conferit de componența Parlamentului și a comisiilor de specialitate.


Structura noului Consiliu, votat luni în Parlament, este:

Membri executivi

  • Mugur Isărescu, guvernator. Preşedinte al CA al BNR. Ales pentru al 5-lea mandat. Susţinut de toate partidele parlamentare. Mugur Isărescu este cel mai longeviv şef de instituţie din România şi guvernator din Europa. Ocupă această poziţie din septembrie 1990. Votat în unanimitate în comisiile de buget-finanţe.
  • Florin Georgescu, prim-viceguvernator. Ales pentru al 3-lea mandat. Susţinut de PSD. Vicepreşedinte CA al BNR. Ales pentru prima oară la BNR în 2004. Profesor universitar doctor la Academia de Ştiinţe Economice. Membru în Guvernul Văcăroiu, fost deputat de Olt pentru 2 mandate (1996-2004). Votat în unanimitate în comisiile de buget-finanţe.
  • Liviu Voinea, viceguvernator. Susţinut de PSD. Ministru delegat pentru Buget după alegerile din 2012, fost consilier al premierului Ponta și secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Conferenţiar universitar doctor- Departamentul de Relaţii Internaţionale SNSPA, profesor asociat la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale- ASE Bucureşti. Fost director executiv al Grupului de Economie Aplicată. 3 voturi “împotrivă” şi 4 abţineri în comisii.
  • Bogdan Olteanu, viceguvernator. Ales pentru al 2-lea mandat. Susţinut de PNL. Fost consilier al ministrului Industriilor Călin Popescu Tăriceanu, fost ministru delegate pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Tăriceanu, fost deputat de Bucureşti şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Votat în unanimitate în comisiile de buget-finanţe.

Membri neexecutivi

  • Daniel Dăianu, susţinut de PSD. Fost ministru de Finanţe în guvernul Ciorbea. Membru corespondent al Academiei Române, profesor universitar la SNSPA. Ales în Parlamentul European în 2007 pe listele PNL. Preşedinte al Societăţii Române de Economie, membru al Societăţii Academice Române. 2 abţineri, 1 vot “împotrivă” la comisii.
  • Marin Dinu, susţinut de PSD. Fost senator de Dâmboviţa. Profesor universitar doctor ASE Bucureşti. Fost director al Editurii Economice. 4 “împotrivă”, 5 abţineri la comisii.
  • Gheorghe Gherghina, susţinut de PSD. Secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Profesor asociat ASE Bucureşti. A lucrat în BNR, consilier de Direcţie, în perioada 2005-2008. Conform propriului CV, a lucrat la elaborarea conturilor naţionale pentru sectorul Administraţie Publică. 1 vot “împotrivă” în comisii.
  • Agnes Nagy, susţinută de UDMR. La al 3-lea mandat. Precedentele 2 mandate în perioada 1999-2009. Doctor în economie. Decorată de preşedintele Traian Băsescu în 2007 cu Ordinul “Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Comandor. Lector universitar la facultăţi din Cluj şi Tg.Mureş. 1 “împotrivă”, 2 abţineri la comisii.
  • Virgil Stoenescu, susţinut de PDL. La al 3-lea mandat. Doctor în economie, vicepreşedinte al Societăţii Române de Economie. Decorat în 2007 cu Ordinul Naţional “Steaua României”. Mare Secretar general al Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat al României. Membru al Uniunii Scriitorilor. 2 abţineri la comisii.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: