BM: România metropolitană și problemele ei. Deficiențele din ”polii de creștere” împiedică dezvoltarea întregii ţări

Cele opt mari zone metropolitane ale României (Bucureşti, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești şi Timișoara) concentrează 50% din populaţia României şi 75% din „veniturile certe” (firm revenues) ale ţării. Potenţialul lor de dezvoltare este, însă, insuficient fructificat – potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, realizat pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

Veniturile generate de cinci dintre cele opt zone se situau între 5,9 şi 8,4 miliarde de euro fiecare, potrivit datelor din 2011, analizate de Banca Mondială în studiul lansat în acest an. Veniturile din zonele metropolitane ale Iașiului și Craiovei erau de circa trei miliarde de euro. Totodată, Bucureştiul contribuie cu peste 30 de miliarde de lei la bugetul statului.

Pe de altă parte, „lipseşte o înțelegere clară şi profundă a modului în care polii de creștere pot contribui la dezvoltarea generală a România”, sesizează analiza Băncii Mondiale. În afară de zonele metropolitane, studiul citat a mai luat în considerare alte 13 centre urbane de dezvoltare, de importanţă regională.

În tabelul de mai sus, Cluj-Napoca și Timișoara sunt singurii doi poli de dezvoltare care par să nu fi fost afectaţi de criza din 2008. Sunt de fapt singurii poli de dezvoltare care au înregistrat o creștere continuă din 2006 încoace. Alături de Constanța, au reușit să crească mai repede decât media națională.

Luați împreună, cei șapte poli de creștere (fără București) au avut o performanță mai slabă decât cea a țării în ansamblu. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că o mare parte a creșterii României este generată în și în jurul capitalei, București. Singurele județe care au reușit să mențină ritmul de creștere cu Bucureștiul sunt Timiș, Cluj, Sibiu și Argeș (unde se află uzina Dacia).

Mai multe date şi statistici despre fiecare zonă metropolitană şi centru de dezvoltare pot fi găsite în:

Growth Poles – studiul Băncii Mondiale despre zonele metropolitane ale României.

„Din păcate, în România, aceste motoare nu funcţionează în mod adecvat, se subliniază în analiza Băncii Mondiale realizată pentru MDRAP”, potrivit lui Mircea Ionescu-Heroiu, senior urban development specialist, la Banca Mondială, într-un comentariu din blogs.worldbank.org.

Un raport întocmit de EuroStat evidenţiază faptul că zonele metropolitane din UE generează aproximativ 70% din PIB, înregistrează cele mai rapide rate de creştere a populaţiei, generează o cotă semnificativă din numărul noilor locuri de muncă create şi concentrează o cotă semnificativă de absolvenţi de învățământ terţiar.

Forţa navetiştilor și dezvoltarea

Abordarea actuală a autorităților se bazează în mod inerent pe graniţele locale, chiar dacă unele centre urbane depind de altele din alte regiuni.

Apare astfel limitarea la o arie tampon de 30 km în jurul polilor de creștere. Este ignorat faptul că zonele economice funcționale sunt de obicei mai mari. Oamenii sunt, în general, dispuși să facă naveta până la două ore zilnic (dus şi întors)”, potrivit studiului.

Cu cât sunt mai mari, zonele metropolitane stimulează cu atât mai mult dezvoltarea unor economii mai puternice, folosind bazine mai mari de atragere a forței de muncă. Totodată, zonele mai mari fac posibile stimulente mai eficiente pentru investiții.

Ca urmare, zonele metropolitane din România și granițele acestora ar trebui reproiectate.

În fine, concepţia românească privind zonele metropolitane „se bazează în întregime pe acordul voluntar între localități. În practică, acest lucru a dus la formarea de asociații urbane care nu reușesc să includă în mod formal toate localitățile care se încadrează în zonele funcționale corespunzătoare”, remarcă studiul Băncii Mondiale.

Definiţia zonei metropolitane include un municipiu, împreună cu zonele limitrofe care pot fi parcurse în cadrul unei deplasări (cu autovehiculul) de o oră de la marginea municipiului.

Există, însă, doar câteva municipii care dispun de un sistem de transport public metropolitan funcţional (de ex. Alba Iulia, Cluj-Napoca), potrivit studiului. Puţine municipii şi-au întocmit documente de planificare spaţială pentru propriile zone metropolitane (de ex. Brăila, Brașov, Craiova). Şi încă şi mai puţine municipii au reuşit să implementeze proiecte la nivel metropolitan (de ex. Constanța), potrivit sursei citate.

Harta de mai sus arată polarizarea creată de dezvoltarea metropolitană în zonele urbane de mărime medie şi mare din România. Zonele marcate cu roşu reprezintă reşedinţele de judeţ, iar cele cu albastru – localităţile unde cel puţin 15% din forţa de muncă face naveta către reşedinţa de judeţ pentru ocuparea unui loc de muncă.

Reşedinţele de judeţ atrag forţă de muncă din localităţile învecinate, iar unele municipii (Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Ploiești, Sibiu, Oradea şi Arad) atrag forţă de muncă de la distanţe chiar şi mai mari.

Pe de altă parte Bucureştiul atrage într-o proporţie semnificativă forţa de muncă din Ploieşti şi, pe termen săptămânal, şi de mai departe, fapt  mai puţin vizibil în harta următoare.

La fel, municipiul Constanța atrage forţă de muncă de pe întreg teritoriul județului. În fiecare dimineaţă, forţa de muncă a municipiului Constanța creşte cu 26,4% sau cu aproximativ 38.000 de persoane.

Provocările

Dintre provocările cu care se confruntă zonele metropolitane din România cele mai importante sunt:

• Lipsa planificării adecvate privind dezvoltarea metropolitană, care poate încetini ritmul de creştere, respectiv dezvoltarea economiei. Infrastructura de transport nu facilitează îndeajuns accesul forței de muncă. Specialistul Băncii Mondiale, Mircea Ionescu-Heroiu, dă exemplul intrării în Cluj Napoca dinspre Florești, dar cel puțin la fel de critic este cel al traseului Ploiești-București, ambele implicând mari întârzieri și numeroase accidente auto.
• Lipsa unui cadru legislativ clar şi stimulentele limitate oferite de administraţia centrală (finanţări pentru proiectele metropolitane) limitează capacitatea administraţiilor locale de a adopta o abordare integrată a dezvoltării metropolitane.
• Şi din nou: Creşterea economică şi investiţiile în zonele urbane dinamice au făcut ca din ce în ce mai multe persoane să facă naveta sau să se mute, „ceea ce necesită soluţii integrate de transport metropolitan”.

Truismele esenţiale

Planificarea spaţială sporită are o importanţă critică pentru atragerea investitorilor şi pentru sprijinirea îmbunătăţirilor la nivelul rezultatelor de dezvoltare de la nivel urban.

„Specialiştii în urbanism ştiu că un plan bun care susţine dezvoltarea eficientă şi sustenabilă a unui oraş nu mai necesită reajustări, odată ce se demarează procesul de implementare. Odată ce o clădire a fost ridicată şi odată ce un drum a fost construit, este aproape imposibil să le mai muţi.

„În momentul în care zonele metropolitane nu se dezvoltă ca zone continue, ci ca localităţi individuale şi sisteme autosuficiente, atunci apare riscul unei creşteri urbane caracterizată de disfuncții şi ineficienţă”, aminteşte Mircea Ionescu-Heroiu, senior urban development specialist, la Banca Mondială, în articolul său.