vineri

3 mai, 2024

13 aprilie, 2022

Blue Air deschide o nouă bază la Aeroportul Internaţional Iaşi, poziţionând două aeronave şi operând zboruri către încă 11 destinaţii noi, scrie Agerpres.

Conform reprezentanţilor companiei ultra low-cost Blue Air, noua bază de la Iaşi va efectua în vara anului 2022 până la 46 de zboruri pe săptămână, 11 rute directe noi şi 12 zboruri de conexiune la tarife accesibile. 

Noile rute vor fi spre Bruxelles, Barcelona, Paris, Dublin, Londra, Dusseldorf, Munchen, Roma, Heraklion, Mykonos și Zakynthos.

„Suntem încântaţi să anunţăm deschiderea noii noastre baze din Iaşi, care va oferi o conectivitate sporită prin cele două aeronave poziţionate la Iaşi, 46 de zboruri săptămânale şi 11 rute noi, legând Iaşiul cu destinaţii cheie, precum Londra, Paris, Dublin, Barcelona, Dusseldorf, Bruxelles pe tot parcursul anului.


Blue Air se angajează să-şi consolideze în continuare poziţia în Iaşi prin extinderea reţelei sale la 25 de destinaţii şi prin poziţionarea a patru aeronave Boeing 737-MAX-8 în vara 2023.

Pentru a sărbători, desfăşurăm astăzi campania Cumperi un bilet şi primeşti unul gratuit, valabilă pentru minimum două persoane care călătoresc spre şi din Iaşi”, a declarat Krassimir Tanev, directorul comercial Blue Air.

Directorul general al Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră, a dat asigurări că există toată deschiderea pentru o colaborare cât mai bună şi de lungă durată. Aeroportul Iaşi este al doilea aeroport regional din ţară, ca număr anual de pasageri, şi fiecare companie parteneră care investeşte la Iaşi contribuie direct la creşterea traficului.

„Creşterea bazei Blue Air în 2023 se va realiza concomitent cu extinderea infrastructurii aeroportuare, când vom beneficia de capacitate dublă de operare prin noul Terminal T4 şi vom deveni mai atractivi pentru companii şi călători. Blue Air este partenerul nostru tradiţional, iar colaborarea noastră se bazează pe încredere”, a spus directorul general al Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: