17 martie, 2022

Invazia rusă în Ucraina a dat peste cap planurile Belgiei de a renunța la energia nucleară până în 2025, scrie Reuters citată de News.ro.

Coaliţia aflată la guvernare lucrează la un nou proiect de lege, care urmează să fie aprobat până la finalul lunii martie, care prevede prelungirea cu până la 10 ani a duratei de funcţionare a celor mai noi două reactoare nucleare.

Ministrul belgian al energiei, Tinne Van der Straeten, a prezentat, miercuri, o notă membrilor cabinetului, despre care serviciul public de radiodifuziune RTBF a precizat că se referă la un proiectul de lege care urmează să prelungească durata de funcţionare a celor mai noi două reactoare cu până la 10 ani.


Un purtător de cuvânt al Ministerului Energiei a declarat joi că Van der Straeten a precizat opţiuni în nota sa şi că nicio decizie nu este iminentă.

Se aşteaptă ca ministrul belgian al energiei să stabilească, vineri, un plan de reducere a dependenţei Belgiei de combustibilii fosili, în special cei proveniţi din Rusia. Planul prevede o creştere a numărului de parcuri eoliene offshore, mai multe panouri solare şi o reducere a încălzirii cu gaze şi petrol, până în 2026.

Decizia Belgiei de a renunţa la energia nucleară s-a bazat iniţial pe o trecere la gaze naturale, inclusiv pe o centrală pe gaz care urma să fie construită chiar la nord de Bruxelles, deşi aprobarea nu era sigură.

Coaliţia guvernamentală a decis în decembrie 2021 că va aştepta până la jumătatea lunii martie pentru a vedea dacă va fi acordată aprobarea. În caz contrar, va lua în considerare alte opţiuni.


Cele două reactoare a căror durată de funcţionare ar putea fi prelungită cu până la 10 ani sunt reactorul de 1.038 megawaţi de la uzina Tihange şi reactorul de 1.039 megawaţi de la uzina Doel (foto), aflată lângă Anvers, ambele generând 35% din capacitatea totală de energie nucleară a ţării.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: